FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

grădinar de gânduri

Ecologia minții: Grădinar de gânduri

Orice faptă își află obârșia în gând și în nimic altceva. Gândul ascunde dintru început în sine sămânța faptei, conține deja acțiunea ca potență a existenței ei. Și pentru că nu există fapte care să nu pornească mai întâi ca niște gânduri, asta face ca, pe de o parte, dacă tai din rădăcină gândurile nepotrivite să distrugi din fașă transformarea acestora în fapte, iar pe de altă parte asta înseamnă că dacă îți hrănești mintea cu încredere și gânduri potrivite, cel puțin câteva dintre acestea au șansa reală de a încolți și de a crește transpunându-se în fapte și acțiune.

Legătura gând-faptă este precum aceea dintre sămânță și copac. Nu toate semințele se transformă în copaci, dar niciun copac nu apare din nimic. Până și actele abominabile în care se pledează în instanță pentru pierderea de moment a capacității de judecată a făptuitorului pornesc tot din gândurile negre lăsate libere prin minte – și poate uneori chiar hrănite de acesta – și care, odată ce ocupă întreaga minte, explodează în exterior sub forma unei crime sau a altei monstruozități. Autorul, într-adevăr, poate că și-a pierdut judecata pentru moment. Dar el singur și-a dat acordul pentru toate gândurile ce au precedat gestul său, pe care le-a crescut în timp și pe care le-a lăsat să umble libere prin minte.

Crimele pasionale apar din gelozie. Dar gelozia nu apare peste noapte. Peste noapte apare doar scena potrivită în care autorul își va pune în practică gândurile pe care le-a tot hrănit.

EL: Incertitudinea și teama de a nu o pierde i-au tot scurt-circuitat mintea cu imaginile adulterului imaginar. Gesturile, vorbele și activitățile ei i-au devenit subiect de disecție și orice motiv și suspiciune le-a luat și le-a aruncat fiarelor de gânduri din mintea lui, hrănindu-le. La început a spus-o doar în glumă „Dacă o prind o omor” dar gândul a rămas acolo. Acest gând de pe urmă se simțea de minune alături ce celelalte gânduri-monstru și creștea împreună cu ele. L-a tot repetat în minte, până ce a ajuns ca un ca drept al lui, ca un posibil act de justiție. O carte a legii scrisă în piatră. „Nu-și bate ea joc de mine…”se trezește spunându-și în sinea lui și se simte cumva chiar bine la gândul că dacă s-ar întâmpla vreodată să-i distrugă lumea, o să-i arate ei… Doar să îndrăznească!

EA: „Nu știu ce e cu el. Nu mai același om cu care m-am căsătorit. M-am aranjat într-o zi și l-am așteptat să-i fac o surpriză, dar a făcut ca toate visele. M-a întrebat săptămâni la rând de ce am făcut asta, apoi m-a întrebat dacă am pe altcineva. La început am plâns doar că s-a putut gândi la asta. Am ajuns ca doi străini, doar că dintre noi doi eu sunt cea care trebuie zilnic să fiu atentă la orice aș face și să am justificări pentru… nimic. Dacă nu se schimbă ceva în curând, o să-l părăsesc. Asta nu e viața pe care mi-a promis-o. Nu vreau să ajung ca vecinii mei din copilărie care se certau de dimineață până seara. Nu m-a lovit niciodată, dar nu vreau să aștept momentul acela. Vreau să-mi refac viața, înțelegi? I-am dat cei mai frumoși ani… Nu am pe nimeni dar simt că trebuie să scap!…”

În seara aceea el o vede la o masă în restaurant alături de un bărbat necunoscut. Nici nu bănuiește că este verișorul ei pe care nu l-a mai văzut de mică. Pentru el povestea este simplă. „Cu ăsta s-a găsit să mă înșele? Nici nu s-a sinchisit să ia o masă mai retrasă, ci stau amândoi chiar lângă geam. Se vede din stradă. S-a aranjat nenorocita. Pentru mine nu știe să se gătească așa. O vede tot orașul cu pămpălăul ăla. M-a făcut de râs! Chicotește și face pe căprioara speriată… știu eu fața asta! Și pe mine m-a prostit la fel! Îi arăt eu ei!”… Și îndepărtându-se înnebunit de furie hotărî să o aștepte acasă pentru a-i cere socoteală. Fără să știe, avea să o aștepte acasă pentru ultima oară.

Sau poate că în seara aceea povestea avea să fie alta. Pe când se întorcea mai devreme de la serviciu pur și simplu o găsește consolându-se în brațele unui alt bărbat. Ea începe să plângă la vederea lui. Este prea târziu, iar el parcă nici n-o mai aude. Sângele i se urcă la cap. Este ca un vis urât, un vis pe care l-a tot visat, un coșmar care de ani buni i-a bântuit nopțile. Este ca o simulare de incendiu pe care a tot repetat-o. Știe unde este cuțitul de bucătărie – pe acesta l-a tot folosit în scenariile macabre de răzbunare din mintea lui. Nu mai aude nimic de furia și vuietul gândurilor pe care le-a tot hrănit și care acum cer afară. El însuși este o fiară. […] Când se mai aude pe sine se uită cu uimire la cele două trupuri desfigurate. A pierdut tot. Întinde mâna după telefon și, cu un calm ce-l surprinde chiar și pe el, sună la polițe și mărturisește într-o singură frază, tot.

A doua zi dimineață tot orășelul este șocat de oribila veste. Vestea crimei i-a luat prin surprindere pe toți: vecini, prieteni rude și colegi de serviciu. O vecină mai în vârstă dă verdictul pentru știrile de la ora 5: „Erau un cuplu așa de reușit. Erau frumoși, mamă. Iar el era respectuos și saluta pe toată lumea din bloc. Nu știu să se fi certat vreodată și nici probleme cu banii nu aveau. El era un om așa de liniștit și cumsecade…”.

Chiar dacă a intrat pe pilot-automat în timpul comiterii crimei și poate că nu a avut nicidecum discernământ, crima a început cu mult timp înainte. De când a lăsat gândurile negre să crească și să tot crească. De când le-a aruncat tot felul de argumente, hrănindu-le. Atunci este momentul în care a acceptat să devină un criminal.

Iisus le spunea evreilor acum 2000 de ani: „Ați auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârșești adulter». Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui.” (Matei V, 27-28). Tot astfel devii autorul tuturor faptelor tale din chiar momentul în care permiți acelor gânduri și imagini să crească sub ochii tăi. Poftești la femeia altuia, porți gânduri de răzbunare sau poate chiar gânduri criminale? Din acest moment devii autorul lor. Pentru că mai devreme sau mai târziu, neluptând cu ele să le stârpești le vei pune în practică. Gândul este ÎNCEPUTUL faptei.

Concluzia #1: Nu există faptă fără gând. Dacă vrei să schimbi faptele, trebuie să schimbi gândurile.

Pentru nefericitul nostru de mai devreme gândurile și-au arătat de mult colții. Ce-i drept, o iubea nebunește, era tot universul lui. Dar tocmai pentru că ea reprezenta totul, iubirea lui s-a transformat în teamă. Teama de a nu pierde TOTUL. Iar teama a crescut, și a tot crescut cu acceptul lui tacit de a nu face nimic împotrivă. A hrănit-o bine. Ironia sorții face ca exact teama lui să genereze ieșirile nervoase din partea lui, suspiciunea, neîncrederea și, în final, îndepărtarea ei în brațele altuia și distrugerea relației. Tocmai gelozia lui o va determina-o pe nefericită să urmeze pas cu pas exact scenariul din mintea lui și de care îi era atât de teamă.

„De ce îți e frică, nu scapi” spune o vorbă din bătrâni. Cu fiecare iterare a gândurilor negre el de fapt punea în practică scenariul macabru. El o respingea fără să-și dea seama și omora dragostea. El transforma în realitate în mod involuntar imaginile pe care le purta mereu în minte, ajungând în final să pună în scenă actul de justiție pe care îl va fi parcurs deja mental de zeci de ori… zilnic.

Grădinari ai propriilor gânduri, asta suntem. Nu este suficient să ai gânduri bune, ci să ai grijă de ele și să nu le lași să piară. Iar pe cele rele să le tai din rădăcină până nu cresc precum buruienile și sufocă pe cele cu rod bun. Pentru că, lăsate să crească și prin trecerea timpului, ele tind să prindă rădăcini până în subconștient, cea ce nu mai poate fi atât de ușor de stăpânit căci lucrarea lor nu mai e de suprafață. Dacă devin puternice din rădăcinile lor vor tinde să tot răsară când te aștepți mai puțin chiar dacă ai fi crezut că ai scăpat de ele. Trebuie să te lupți continuu. Se vor ivi din nou slăbite și abia ca niște umbre. Să nu crezi că nu mai sunt periculoase. Nu le hrăni, stârpește-le. Lasă-le să moară lovindu-le cu ignoranță și îndreaptă-ți atenția spre cele ce le dorești cu adevărat să crească.

Concluzia #2: Nu mai hrăni gândurile negre. Nu arunca peste ele alte și alte scenarii. Nu faci altceva decât să te concentrezi pe ele până când… îți ies.

Maica Tereza mărturisea: „Am fost întrebată odată de ce nu particip la demonstrațiile anti-război. Am răspuns că nu voi face niciodată acest lucru, dar de îndată ce va fi un miting pro-pace, voi fi acolo.” Tot astfel nu te poți lupta ușor cu un gând. Nu poți șterge un gând… gândindu-te tocmai la el. Spre exemplu încearcă să nu-ți imaginezi un elefănțel roz care plutește alene deasupra solului în încăperea în care ești. Crezi că poți?… Atunci de ce tocmai ți l-ai imaginat? Vezi? Așa funcționăm. Nu te poți holba cu groază la întunericul ce se cască înaintea ta spunându-ți „Nu există niciun monstru acolo”. Însuși gândul tău îi dă viață monstrului și îi adaugă din ce în ce mai multe trăsături, deși tocmai acest lucru nu l-ai intenționat.

Unii vor spune că nu există negație, că mintea nu poate percepe cuvântul „nu”. Eu spun că îl percepe foarte bine doar că, pentru a nega ceva, creierul trebuie mai întâi să-l imagineze. „Nu” se atașează la ceva ce trebuie să existe înainte de a fi negat, cel puțin ca și concept. Iar acest lucru duce automat la crearea acelui concept. Dacă spun că nu există Dumnezeu, mai întâi trebuie să concep acel concept și apoi să-l neg (ciudat paradox pentru atei).

Concluzia #3: Nu lupți cu un gând negându-l. Nu faci decât să-l afirmi înainte de a-l nega.

Îndreaptă-ți atenția spre ce este bun și folositor, căci însăși atenția ta este hrana tuturor gândurilor. Dacă alegi să gândești imaginea adulterului, vei găsi oricând în jurul tău argumente și temeri care îți vor ține atenția captivă și vor hrăni și mai mult scenariile nefericite. În lipsa atenției tale, iubirea, încrederea și toate lucrurile care te-au făcut să te îndrăgostești se veștejesc. La fel e cu toate celelalte căci atenția este hrana gândurilor. Este lumină, iar fără ea orice gând slăbește până la extincție. Dar dacă ai alege ca atenția ta să nu mai fie distrasă de ce e rău și să fie îndreptată doar spre cele bune, îți poți imagina ce lucruri minunate s-ar petrece?

Dar și aici este o capcană. Pentru că mulți înțeleg în mod greșit gândirea pozitivă. A gândi pozitiv nu înseamnă să te postezi în fața oglinzii și să-ți repeți „Voi fi bogat, voi fi bogat, voi fi bogat…”. Astfel te așteaptă doar depresia sau frustrarea că nu ai ajuns nicăieri. În schimb spune „voi munci din ce în ce mai mult și mai bine până când voi reuși”. Să spui „Nu există monstru” este ca atunci când oamenii spun „voi fi bogat” având în suflet teama de a nu ajunge sărac. Este ca gunoiul ascuns sub preș. Faci mai mult rău.

Gândirea pozitivă înseamnă să devii neclintit în a-ți atinge obiectivul și de a-ți asuma că în acest demers vei avea nenumărate piedici și obstacole de depășit. Nu este totul roz, dar într-un final va fi, pentru că ai un plan pentru asta și ești gata să te ții de el. De aceea trebuie să spui: „voi munci până când voi ajunge bogat”. Trebuie să-ți umpli mintea cu scopul tău și să te lași purtat de el nemaiavând timp pentru altceva. Ceva ce depinde doar de tine, nu o dorință.

Lasă-te cuprins de împăcare, pace și bine. Lasă-te molipsit și posedat de optimism și speranță și abandonează-te în fericirea de a trăi. Succesul și fericirea merită șansa ta.

Concluzia #4: Dacă o minte este plină de gânduri bune și folositoare, cu atât mai puțin au loc cele rele. Tu alegi ce gândești. Tu alegi pe care dintre ele le hrănești prin atenția ta.

 

„Precum grădinarul, dacă nu plivește buruienile, îneacă legumele, așa și mintea, dacă nu curățește gândurile, pierde cunoștința adevărului.” (Sf. Talasie Libianul).

Suntem grădinarii propriei minți și cultivăm în medie 50.000 de gânduri pe zi. Uneori sămânța buruienilor este adusă de același vânt cu care vin și celelalte, din ceea ce vedem, simțim sau din ce auzim în jurul nostru. Este inevitabil. Alteori este adusă și aruncată subtil în grădina noastră de cei din jur chiar fără să avem cunoștință de asta. Dar, peste toate acestea, este mintea ta. Este alegerea ta ce se petrece pe bucata ta de grădină. Doar tu ești stăpân acolo.

Ce semeni, aia culegi. Ce gândești aia faci.

Și dacă lucrurile nu se leagă în viața de zi cu zi, ia privește la gândurile tale. Iar dacă acolo găsești îndoială, pesimism și imaginea eșecului, de ce te mai miri? Ce semeni, aia culegi.

Ce ai de gând să faci?

Florin Oprea

Sursă foto: unbits.com

dezvoltare personalăecologia mințiimotivațional

Florin Oprea Florin Oprea • 10 mai 2015


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii