FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

trădarea lui Iuda

Se caută un Iuda. Rog seriozitate.

Rebelul, colecționarul de prieteni, victima, salvatorul, performerul, invidiosul, leneșul, supărăciosul, delicatul, falsul moralist, afemeiatul, altruistul, uzurpatorul, acestea sunt doar câteva dintre rolurile pe care oamenii le joacă atunci când fac parte dintr-un grup, fie că e vorba de cercul de „prieteni”, de colegii de la serviciu, de colegii de școală sau oricare mediu în care activează.

În grupurile mari există mereu persoane „specializate” în a juca un anume rol. Este cumva câte o poziție liberă în grup pe care fiecare membru simte că o poate ocupa cel mai bine. Pe când într-un grup suficient de mare este destul de greu să existe două persoane cu aceeași „specializare” de bază, în grupurile mici oamenii tind să-și asume și să joace cel puțin câteva roluri diferite, fie pe rând, fie simultan. Așadar rolurile apar cu atât mai clare cu cât dimensiunea colectivului este mai mare.

Însă indiferent de dimensiuni, „satan” apare oricum în orice grup sau mediu („satan” se traduce din ebraică prin „vrăjmaș”, „cel potrivnic”).

Poate că este o necesitate a grupului, habar n-am. Poate că grupul îi cere prezența, iar el apare. Sau poate că este doar un post vacant pe care cei cu caracterul „potrivit” îl vor ocupa negreșit. Sau… poate ambele?

Performerul și invidiosul, victima și salvatorul, altruistul și egoistul, cel bun și cel rău, toți sunt acolo. Fiecare are corespondentul lui într-un grup. Fie este vorba de cerere-ofertă, de gazdă-parazit, de bine-rău, toate își au un echivalent sub diferite forme. Un grup tinde să fie ca o oglindă, fiecare membru având o pereche. Așadar, cu cât devii mai bun și mai puternic, cu atât creezi oportunitatea apariției nu unuia slab, ci a unuia în oglindă, la fel de puternic, însă rău, care să-ți submineze eforturile, imaginea și munca. Este logic: ai văzut pe cineva care să invidieze pe cel necăjit și fără succes? Niciodată. Acest individ apare imediat ce are ceva de invidiat, doar atunci postul lui se creează și devine vacant.

Și cu cât vei performa, cu atât acesta va fi mai fără scrupule. Este exact ca în Principiul al III-lea al mecanicii: „Când un corp acționează asupra altui corp cu o forță (numită forță de acțiune), cel de-al doilea corp acționează și el asupra primului cu o forță (numită forță de reacțiune) de aceeași mărime și de aceeași direcție, dar de sens contrar”. Așadar, cu cât vei acționa mai mult într-un sens, cu atât va trebui să suporți forța de reacțiune care va fi de aceeași intensitate, însă din sens opus.

Și ajungi să te întrebi: ce-ar fi dacă acesta ar dispărea din viața mea?…

Am vești proaste. Nu știu de ce, însă de fiecare dată când a dispărut cineva care a jucat un rol bine definit în cadrul unui colectiv (fie el rol pozitiv sau negativ), în scurt timp altcineva i-a luat locul. Și nu este vorba doar de următorul membru care oarecum s-ar potrivi în acel rol, ci în acel moment cineva se metamorfozează pentru a se potrivi exact în „fișa postului”.

Să dau un exemplu pozitiv: performerul. Performerul este cel care are rezultatele cele mai bune dintre toți membrii grupului din care face parte. În momentul în care, din varii motive, acesta dispare, altcineva își activează brusc potențialul și ajunge instant la rezultate de care, cu puțin timp mai devreme, nici nu credea că este capabil. Dar de ce nu activase aceste resorturi mai devreme? Pentru că își dăduse tacit acordul că nu poate fi cel mai bun, poziția fiind deja ocupată de altcineva.

Tot așa se întâmplă pentru fiecare rol din grup, chiar și pentru cel ce-ți poartă sâmbetele. Dacă acesta din urmă ar dispărea, grupul va lăsa locul liber pentru a fi ocupat de candidatul care se potrivește cel mai bine fișei postului. Și se va găsi cineva care să-l ocupe… întotdeauna se găsește! Cumva însăși grupul cere în același timp această necesitate în celălalt. Dacă până de curând invidiosul îți făcea zile fripte și era cumva purtătorul frustrărilor și micilor invidii ale tuturor membrilor, acum, că nu te mai supără nimeni, cineva va lua inițiativa și se va metamorfoza în catalizatorul tuturor frustrărilor preluând job-ul lăsat liber.

Și te întrebi: de ce nu s-a manifestat mai devreme?

Pentru că postul era ocupat. În acel moment, al dispariției invidiosului, grupul a lăsat cumva poziția liberă, însă (să ne fie clar!) e alegerea individuală a fiecăruia dacă o va ocupa-o sau nu. De fapt nu este o transformare radicală a individului ce o va ocupa, ci acesta din urmă doar își dă arama pe față. Ideea este că din momentul în care cineva își asumă tacit un anumit rol, acesta își va folosi și își va amplifica acele trăsături care i se potrivesc rolului jucat în grup. Caracterul a fost dintotdeauna acolo, poate însă ușor latent.

Uneori, într-adevăr, un rol într-un grup poate apărea ca o necesitate din partea membrilor, alteori fiind doar un post vacant. La fel cum într-o turmă de oi rolul ciobanului poate fi o cerință a grupului, însă cu siguranță că postul de lup nu este cerut, ci e doar un post liber pe care cei cu caracterul „potrivit” se vor grăbi să-l ocupe.

Nu ai observat că în timp ce tu faci lucruri din ce în ce mai bune și mai altruiste pentru ceilalți apar și acele tipuri de oameni care se poartă exact pe dos? Adică în loc să aprecieze și să mulțumească se poartă de-a-ndoaselea, parcă profitând de bunătatea ta, denigrând-o și minimizând eforturile tale în fața altora și chiar încercând să-ți răsplătească cu rău? De aici vine acea vorbă din popor „a nu lua bunătatea drept prostie”. Nu pentru că tu te-ai purta ca un prost prin altruism, ci pentru că bunătatea ta extremă lasă loc pentru un astfel de personaj care o va exploata-o până o va transforma în ochii celorlalți într-o slăbiciune.

Este ușor să ocupi un loc de profitor/asupritor/bârfitor și invidios atunci când grupul are un astfel de loc vacant, în schimb îți trebuie creier și caracter să lupți cu latura întunecată din tine și altminteri din noi toți pentru a străluci prin acele trăsături de caracter cu adevărat valoroase. Depinde de fiecare dintre noi ce trăsături de caracter alegem să lucrăm. Este ca la sală: alegi singur ce grup de mușchi să lucrezi… și, activându-i, vei ajunge să îi dezvolți în detrimentul celor nefolosiți, care se vor și atrofia.

Să fii rău sau să fii bun este o alegere.

Indiferent ce „roluri” ți-ar pune societatea la dispoziție, este până la urmă alegerea ta pe ce cale vrei să mergi, nu există nicio scuză. Chiar dacă un clișeu, gândește-te la un psiholog, preot sau doctor la care femeile vin cu garda jos și în clipele cele mai grele. Este decizia lui dacă alege să fie păstorul sau alege să fie lupul. Faptul că există rolul de lup disponibil nu-i justifică comportamentul execrabil în cazul în care alege să fie un libidinos și un afemeiat. Tocmai de aceea în societate vei găsi ambele variante de indivizi, chiar dacă meseria pe care o exercită este identică în ambele cazuri.

Gândește-te la Iisus. Iudeii voiau să-L prindă, însă nu o puteau face public și în timpul zilei deoarece s-ar fi izbit de mulțimile de susținători ce-L urmau. Aveau nevoie așadar de cineva din interior care să le spună unde este la ceas de noapte ca să poată să-și pună planul în aplicare. Aveau nevoie așadar de un trădător. Astfel postul a apărut și a devenit brusc vacant. A fost alegerea lui Iuda dacă îl acceptă sau nu. De fapt aceeași alegere a fost pentru toți cei 12 ucenici. Însă doar unul a ales calea acesta. Așadar este o alegere.

Chit că ne dorim, chit că nu… oare nu este întotdeauna și un job de Iuda în orice grup? Iar dacă luptă cu tine, ține minte, asta înseamnă că meriți să lupte cu tine. Când începi să luminezi, apar și umbrele în jurul tău. Și cu cât vei străluci mai mult, cu atât le vei întuneca mai tare. Dacă apare un „Iuda”, tu nu te teme, mergi în lumină. Dacă cineva va lupta cu tine ca să te pună jos, tu să nu te îndoiești de tine, căci asta înseamnă că ești pe calea cea bună.

Cei ce-ți poartă „de grijă” sunt de fapt creația ta. Succesul tău le va potența ura, bunătatea ta le va accentua răutatea, fericirea ta le va aprinde furia, lumina ta îi va întuneca și mai mult. Căci doar prin lumină există umbre.

„Iuda” va fi cel care îți va aminti în fapt că ești pe calea cea bună. Este un reziduu inerent al dezvoltării tale precum drojdia de pe fundul butoiului de vin. Fii tu vinul. Și dacă ai luat decizia aceasta asumă-ți existența acestor drojdii fără valoare. Asumă-ți existența lor, împacă-te cu umbrele din jurul tău, asumă-ți-le. Sunt acolo ca să îți aducă aminte că mergi în direcția bună.

Da, tu îi creezi ce pe cei ce te invidiază. Sunt produsul tău. Ai uitat? Tu ești vinul, ei sunt drojdia. Ambele apar împreună, niciodată separat. Știu, ți-ai dori ca aceștia să nu existe. Este ca și când ai vrea ca lumina să lumineze, dar lucrurile din jur să nu aibă umbră. Tu ești exact ca o fabrică unde se fac lucruri minunate: rezultatul este remarcabil, însă fabrica va produce și gunoi. Ei sunt gunoiul. Din cauza ta unii oameni sunt atât de răi în jurul tău. Invidioșii sunt creația ta, sunt rezultatul tău. Și cu cât vei face lucruri din ce în ce mai minunate și cu cât vei crește mai mult, aceștia vor simți nevoia să se alieze, să se grupeze pe la colțuri pentru ca, unindu-și forțele, să poată să te pună jos. Devii un inamic pentru ei din ce în ce mai redutabil, iar asta, cumva, e de bine.

Iar dacă cei din jurul tău vor reuși într-o bună zi să te supere cu ceva, nu ei sunt problema, ci tu ești problema. Odată ce crești, tu trebuie să-ți asumi cu adevărat existența lor, trebuie să vezi în cei ce-ți poartă sâmbetele un semn că ești pe calea ce bună. Când vezi că cineva te invidiază, când vezi că cineva îți va sări la gât din senin, acestea sunt rezultatul frustrărilor lor. Dacă este penibilă purtarea lor? Da… nu… habar n-am. Cert e că tu trebuie să ți-o asumi. Ce știu e că tu ești acțiunea, iar ei reacțiunea. Tu ești dealul, iar ei sunt văile. Tu ești lumina, iar ei sunt umbrele.

Oamenii de acest gen sunt bornele pe care tu le întâlnești când ești pe calea cea dreaptă. Dacă ai rătăci precum printr-o pădure, pe drumuri neumblate nu ai întâlni niciodată un om de acest gen. Să-ți dau un exemplu.  Ia încearcă tu… să-ți meargă rău. Dar știi cum? Carieră zero, familia destrămată, poate chiar să suferi și de vreo boală gravă… Rezultatul? Nu va veni niciunul să te invidieze! Toată lumea te va mângâia pe creștet: „Vai, sărăcuțul de tine…”. Imaginează-ți!… Vei mai găsi pe careva care să te invidieze? Nu, pentru că te-ai rătăcit din calea succesului, te-ai oprit. Doar în momentul în care vei merge pe drumul succesului vei găsi bornele acestea care-ți vor aduce aminte doar atât: că ești pe calea cea bună. Mergi înainte! Mai mult, bucură-te că-i întâlnești. Pentru că asta îți confirmă că ești pe drumul cel bun.

Asumă-ți existența acestor Iuda ca un efect secundar al creșterii tale, dar nu te lăsa niciodată ținut pe loc sau tras înapoi de vreunul. Dacă intri într-un conflict cu unul dintre aceștia el își va atinge scopul! Prin asta te va ține din treaba ta, din drumul tău. Dacă te trezești noaptea ca să te gândești la cel ce-ți poartă sâmbetele, tu greșești. Aceștia sunt mici, sunt haini și încearcă să-și aline insuccesul lor trăgându-te în jos. Vor trece poate chiar săptămâni și tu nu vei putea trece peste incident. Și dintre tine și Iuda, doar tu vei fi cel prejudiciat. Dintre voi doi el și-a atins scopul, iar tu vei continua să nu accepți lucrul acesta. Ai picat în capcana lui. Ai rămas pe loc. Te-a bătut. Iar tu ți-ai administrat în doze zilnice supărare, abătându-te le la drumul tău și în loc să-ți vezi de ale tale. Ți-au venit în cap tot felul de replici pe care ar fi trebuit să le spui… Cum ar fi trebuit să reacționezi… Greșit!

Oamenii invidioși și răi cu tine sunt doar ca bornele unui drum sau ca marcajele de pe copacii din pădure care indică traseul bun. Dacă nu poți trece peste răutățile lor, tu ești problema. Lucrează cu tine. Dacă nu poți trece peste înseamnă că ai nevoie să te echilibrezi. Dacă un om mic te afectează înseamnă că e ceva în neordine cu tine. Găsește-ți echilibrul. Citește o carte bună, ieși în lume ca să vezi că este mult mai mare, adu-ți aminte de ce faci ceea ce faci și remontează-te. Însă nu păși afară din lumină, nu te lăsa tras în jos și redus la tăcere. Nu te lăsa înfrânt.

Este ușor să devii rău. Este ușor și confortabil să te contopești cu întunericul pentru că acolo nu mai ai dușmani. Când stai în lumină ești vizibil, devii o țintă, când pășești în umbră dispari din radarele celorlalți.

Așadar, atunci când apare Iuda este un semn bun. Dacă nu apare, fie ceva nu e în ordine cu ceea ce faci, fie am ajuns cu toții în rai. Trăim de zeci de mii de ani ca societate și ne-am petrecut întreaga istorie în războaie, conflicte și împunsături. Nu am căutat niciodată progresul în mod colectiv, ca societate, ci, de cum a scos cineva capul mai sus, au fost alții care s-au asigurat instantaneu că îl vor trage în jos. Doar cei determinați și care nu i-au băgat prea mult în seamă au reușit. Cert este însă că Iuda a fost mereu acolo și și-a făcut întotdeauna treaba apărând de fiecare dată când ceva bun era pe cale să se întâmple. Și punând cap la cap toate acestea un adevăr iese clar la iveală: Iuda va fi mereu umbra ta atâta timp cât vei lumina. Și chiar dacă ar părea ciudat, bucură-te când apare. Cumva e de bine.

Așadar, drumul spre lumină vine la pachet cu acești Iuda. Până și Iisus a avut unul chiar lângă El, de ce ai fi tu mai special? Dacă nu s-au făcut încă vizibili, este o chestiune de timp până când vor apărea. Cumva, odată cu angajamentul tău pentru succes, anunțul este făcut public: „Se caută un Iuda. Rog seriozitate.”

Florin Oprea

P.S. Dedic acest articol tuturor acelor Iuda care au apărut în viața mea și care, prin simpla lor prezență, m-au ajutat să-mi dau seama că merg în direcția bună și m-au ambiționat să merg înainte.

dezvoltare personalămotivațional

Florin Oprea Florin Oprea • 18 decembrie 2016


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!