FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

1

Cea mai puternică otravă

Cum poți distruge un om?… Distrugându-i trupul? Asta mai degrabă ar putea să-l întărească și să-l îndârjească… Dar dacă i-ai distruge sufletul, ce s-ar mai alege de acesta? Așadar care este cea mai de temut otravă? Cea mai puternică nu este cea care îți omoară trupul, ci cea pe care nu o vezi, cea care omoară sufletul… și ce doctor ar putea s-o dibuiască?!

Vorbele se pot strecura în inima ta și-ți pot atinge sufletul. Au puterea să-l vindece, dar pot să-l și distrugă. Otrăvitoare nu sunt cuvintele directe, dure, răutăcioase, așa cum ai crede. Pentru că în fața unui atac direct, fiecare se apără cum știe, intuiește intenția rea și se pune în gardă. Otrava cea mai eficace este cea care ți se strecoară în suflet încetul cu încetul, fără a prinde de veste. Este otrava pe care o primești de bunăvoie în suflet fără a-i vedea veninul.

Ce poate fi mai rău… o vorbă răutăcioasă aruncată spre tine sau una șireată, picurată fără de știre în ureche?

Se spune că marea cetate a Constantinopolului a fost cucerită nu prin strategii ieșite din comun, ci din cauza unei porți uitate deschisă. La rândul nostru ne credem puternici și de neatins precum cetatea de mai devreme, însă fiecare dintre noi are acest punct nepăzit aidoma porții uitate. Compătimirea – acesta este poarta nepăzită și deschisă spre a ta pierzare.

Am lucrat cu oameni dintotdeauna și după tot acest timp mi-am dat seama că nimic nu a făcut mai multe pierderi așa cum a făcut-o compătimirea. E ca un fruct plăcut la gust, oferit în clipele de foame… ce poate fi mai bun? Însă otrava din ea…

A compătimi pe cineva înseamnă să-ți pese, ar spune cineva. Da, să-ți pese… așa este. Însă să-ți pese prostește, spre a lui nenorocire. Atunci când ești la greu sfaturile și părerile de rău ale celorlalți pentru suferința ta sunt toxice, în realitate ele te subminează. De fapt ce îți spun aceste voci?… Îți spun că nu ai ce face, că asta este soarta, că nu poți schimba nimic, că ești slab și că în definitiv asta meriți.

„Vai, bărbații sunt toți niște porci” sau „toate femeile sunt niște ușuratice”. Așa ar suna vorbele de duh cu o mângâiere pe creștet pentru decepția ta. Moment numai bun să te împaci cu universul și să-ți lingi rănile. Pe bune? Cine este această autoritate care-ți spune că nu meriți nimic mai bun și că ești condamnat la o veșnică dezamăgire? Cine îți spune că nu vei găsi fericirea? Cine este cel ce îți spune că trebuie să te mulțumești cu puțin?

„Este greu să muncești doar pe comision… găsește-ți și tu ceva sigur”. Ce este „sigur”? O slujbă de unde te poate da afară oricând și unde lași cel puțin 8-10 ore din viața ta în fiecare zi pentru același pumn de bani la simbrie? De ce este mai bună pentru tine postura de sclav decât cea de propriu șef, stăpân peste programul și peste salariu tău? De ce să nu ai puterea să te premiezi de fiecare dată când reușești ceva grozav? Sau… tu nu meriți asta?

 „Ți-am zis să nu faci asta… ți-am zis că nu o să iasă”. Aaaa… încercai să mă protejezi!?… Dar de unde știai că nu o să reușesc? Dacă nu ești cumva vreun prezicător… să înțeleg că asta e părerea ta despre mine, că nu pot reuși ceea ce-mi propun, că am nevoie de aprobarea celorlalți pentru visurile mele? Sau că o încercare nereușită ar trebui să mă oprească pentru totdeauna?

„Te înțeleg perfect, viața este nedreaptă”. Ce?… Gata, s-a terminat? A spus-o și așa rămâne? Iar tu ar trebui acum să te întinzi ușor și să-ți dai ultima răsuflare împăcat cu cele auzite? Nu meriți să lupți în continuare în așteptarea zilei în care eforturile tale vor da rezultate și vei primi răsplata? Oricine știe că reușita nu înseamnă punct ochit, punct lovit, ci mai degrabă un șir lung de încercări ce se termină cu un succes. De ce te să te oprești acum, la mijlocul drumului? De ce nu ai merita să continui drumul încercărilor pentru a te bucura de răsplata ce te așteaptă la finalul lor și de ce-ți vorbește ca unui condamnat doar la insucces? Viața este dreaptă, doar că nu ai terminat călătoria… a fost doar o încercare, mergi mai departe!

Cine este acest înger al morții… și de ce-mi vorbește? De ce nu mă ridică, ci toate vorbele îmi sună a cântec de leagăn… plăcut auzului ce-i drept, dar care aduc un somn adânc și fără vise? Ridică-te!

Cine este acest cor de bocitoare care-mi plâng de milă ca unui mort? Când ești în groapă ai nevoie de o mână întinsă, nu de un pumn de pământ peste tine. Și cum te poți înălța dacă te țin jos? Și cum poți ajunge undeva dacă te țin pe loc? Ridică-te!

Dacă tânjești după mila celorlalți vei ajunge de mila lor. Nu-i asculta, vorbesc despre cineva pe care nici nu-l cunoști! Cor de bocitoare la căpătâiul muribundului! Argumente pentru a-ți accepta înfrângerea și nevolnicia! Cuvinte cu care să te ajute să-ți dai duhul în tihnă, împăcat cu neputința!… Ridică-te!

★ ★ ★

Sunt unii oameni care te vor la pământ doar pentru a se simți ei bine. Și când vei fi căzut se vor transforma brusc în cei mai buni confesori și sfetnici doar ca să te țină jos, bucurându-se în ascuns de nenorocirea ta ca de un fetiș. Cum naiba se face că atunci când îți mergea bine nu aveați nimic în comun, iar acum sunteți așa de legați? Să fie necazul tău cel ce scoate ce e mai bun din unii oameni sau rana ta deschisă atrage instantaneu paraziții?

Exceptând însă cazurile celor ce se vor hrăni întotdeauna cu supărarea ta, compătimirea și plânsul de milă, culmea, nu vin mai niciodată din răutate premeditată, tocmai de aceea otrava lor va putea trece ușor neobservată. Compătimirea este foarte puternică tocmai fiindcă cel ce o săvârșește o face cu mult patos și, de cele mai multe ori, fără prefăcătorie. Vorbește ca pentru el. Pentru că, dacă te convinge pe tine, de fapt se convinge pe el însuși pentru toate eșecurile lui precum că oricum nu ar fi putut face nimic în fața propriilor greutăți. Își reconfirmă alegerile și-și justifică toate renunțările lui din trecut prin renunțarea ta. Așa că acceptarea ta este însăși îmbrățișarea neputinței și mângâierea personală a celui ce-ți vorbește – de aceea pune suflet când vorbește, de aceea este atât de convingător. Tu ești confirmarea faptului că așa a fost să fie, își confirmă sieși că este o lege universală de care s-a izbit și el la rândul lui. Iar dacă te vei ridica nu vei uimi mai mult decât vei înfuria. Fiindcă cel ce te compătimește are nevoie de tine ca victimă și te va convinge să fii una, are nevoie de dovada renunțării tale. Are nevoie de relația aceasta toxică victimă-salvator și uneori victimă-victimă. Și cel mai grav, și tu într-o oarecare măsură ți-o dorești cumva…

Oboseala, lenea și tihna renunțării s-ar putea să-ți dea curajul să bei din pocalul oferit la vreme de sete însă plin de otrava ce-ți va aduce somn lung și fără vise. Vei înceta să privești mai departe. Te vei face mic, nemișcat, renunțând la luptă. Vei fi mort.

Nu te-ai gândit la asta, nu? Fă un serviciu lumii și nu mai compătimi pe nimeni, niciodată. Oricine este în stare să-și schimbe soarta. Nu-i plânge de milă nimănui, ci crede cu tărie în el. Cum se face că doar oamenii mici sunt capabili de compătimiri și scuze pe când oamenii mari știu doar să-i ridice și să-i îndârjească și mai mult pe cei căzuți?

A compătimi este ca și cum ai lăuda pe cineva pentru lenea de a nu face un efort în plus. Îl încurajezi să moară spiritual.

Îl compătimești pe cineva care nu-și găsește un job… Te-ai dus cu el să vezi că în realitate nici nu și-l dorește cu adevărat, că nici nu luptă pentru el? Și în definitiv cu ce-l ajută ce faci tu acum cu el? Dacă nu-l ridici, măcar nu-l țintui la pământ.

Îl compătimești pentru relația distrusă… în timp ce ești conștient că niciodată nu a luptat pentru ea. Îl compătimești pentru ghinionul din viața lui în timp ce toate cele ce i se întâmplă acum sunt rezultatul alegerilor conștiente pe care le-a făcut în trecut.  Îl compătimești pentru oricare ar fi situația în care este acum în timp ce zecile de miliarde de oameni care și-au dus zilele pe acest pământ au trecut prin vremuri și situații neimaginabil mai grele. Ce situație poate fi atât de gravă ca să-i accepți și să-i încurajezi renunțarea? Până și boala tot îți dă răgaz să te mai bucuri de câteva răsărituri de soare până ce acesta va apune pentru totdeauna în viața ta. Și chiar de-ar fi așa, cu ce se deosebește el de cel ce pleacă acum de acasă și care nici nu știe că soarta nu i-a pregătit nicio întoarcere?

Pentru ce-l compătimești? Pentru lene? Pentru renunțare? Pentru că îmbrățișează sfârșitul? Oare nu ar trebui pe acest model să ne punem cu toții poalele în cap și să renunță la tot? Ce e prostia aceasta?

Te-a înșelat? Capul sus și mergi mai departe. Lumea este mult mai mare și este mereu cineva acolo care să te merite cu adevărat. Vrei să fii mai mult decât un simplu angajat? Atunci fă ceea ce îți dorești în adâncul inimii tale. Nu trebuie să mergi cu turma. Și, mai mult, nu ai nevoie de sfatul unuia din turmă. Și peste toate acestea nu lăsa pe nimeni să-ți spună cum că lumea ta este asemeni cu a lui. Cel ce-ți plânge de milă vorbește de fapt despre el însuși, nu despre tine… despre temerile și slăbiciunile proprii, despre justificările, frustrările și regretele sale. Nu ai ce să asculți. În schimb urmează-ți pasiunile și visurile tale. Iar dacă alții nu și le-au urmat, nu intra în capcana lor. E de mii de ori mai util să cazi și să-ți julești genunchiul în joaca ta de copil în timp ce urmărești fluturi râzând cu gura până la urechi decât să stai cuminte la colțul tău și cu mâinile la spate de frica unei julituri. Este viața ta.

Eu nu voi fi niciodată în corul bocitoarelor.

Eu voi spune că mai e drum înainte. Voi spune că e încă lumină. Voi spune că încă este viață de trăit și sunt visuri de urmat. Voi spune că există zâmbete de dăruit și cecuri de fericire de încasat. Voi spune că există bucurie și că există speranță.

Și dacă spiritul meu va fi rănit mă voi obloji și-mi voi purta cicatricile cu demnitatea unui veteran. Zâmbind. Demn. Privind și mergând înainte.

Și nici la pământ nu voi sta. Viața se vede mai bine stând în picioare.

Nu mă voi ascunde în criptă, ci voi lumina. Stai doar să-mi întind aripile!

Florin Oprea

dezvoltare personalămotivațional

Florin Oprea Florin Oprea • 23 aprilie 2016


Articolul precedent

Următorul articol

Comentarii

  1. Avatar

    NICOLA MARIANA 19 mai 2016 - 16:19 Reply

    Fiecare avem zone eronate pe care le putem schimba,doar dacă le conștientizăm și dorim mereu mai mult de la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!