FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

În căutarea fericirii - Home Sweet Home - Dianne Dengel

În căutarea fericirii

Ești în căutarea fericirii? Foarte bine!

Dar, dacă tot o cauți, cum arată fericirea? În definitiv, te-ai gândit vreodată serios la cum arată ea pentru tine? Dacă ar fi să o sintetizezi pe hârtie, ce ai scrie, cum ar suna?

Greu, nu?…

Cam așa facem. Ne dorim „fericirea”, dar nu știm cum arată și nici cum o găsim. Pornim la vânătoare fără niciun obiectiv clar, ci doar pe premisa că „atunci când o să o văd o să știu că am dat peste ea”. Ce știm e doar că o căutăm… și o căutăm…

Pe bune? Atunci ce șanse ai să o găsești dacă nu știi ce cauți? Și ce garanție ai că nu treci pe lângă ea chiar în clipa de față?

Și dacă ai totuși o vagă idee de cum ar trebui să arate aceasta, care este planul? Ai un plan ca să o poți atinge, nu? Sincer… ai vreun plan?

Ultima întrebare și cea mai importantă: ești cu adevărat sigur de ceea ce urmărești? Știi de ce te întreb? Pentru că într-o zi, urmând cu perseverență planul tău și muncind din greu la asta, s-ar putea să găsești exact ceea ce cauți. Și… surpriză: fericirea nu e acolo!

Mi-a rămas în minte replica lui Joker din „Batman – The Dark Knight”: „Știi ce sunt eu? Sunt un câine care urmărește mașini. Însă, dacă aș prinde una, nu aș ști ce să fac cu ea!” Ai grijă la ce-ți dorești că s-ar putea să se întâmple, nu așa se spune? Păi nu se spune degeaba. Au mai trecut și alții pe acolo.

În realitate fericirea nu e nicăieri și totuși e peste tot. O crezi ascunsă la capătul curcubeului, când ea e însuși curcubeul. O aștepți la răsăritul soarelui dar ea a picurat întreaga noapte. O crezi prizonieră în lucruri scumpe, când ea hoinărește pe poteci de țară. O vezi la alții, dar ea e lângă tine mereu. O cauți ziua, dar te împiedici de ea noaptea.

Fericirea e ca dragostea, greu de înțeles. Dacă o cauți cu insistență parcă intră în pământ, dar cum te oprești din căutat, imediat apare lângă tine. Și cu cât te încăpățânezi să o cauți, cu atât nu o găsești. E ca somnul în nopțile acelea în care vrei cu tot dinadinsul să adormi ca să fii în formă pentru drumul lung de-a doua zi, iar somnul cu atât mai mult fuge de tine, parcă făcându-ți în necaz.

Și tot așa cum somnul vine când vrea el și când nu prea îl bagi în seamă, dar totuși trebuie să te găsească în pat, tot așa și fericirea vine când vrea ea, dar ce e cel mai important lucru e că nici nepoftită nu vine, ci trebuie ca tu să fii pregătit pentru ea. Fericirea este precum polenul într-o zi de vară, aproape peste tot în jurul nostru, dar, dacă nu există nicio floare gata să-l primească, dacă nu există niciun receptor, este de pomană. Este precum vântul de afară: degeaba bate, dacă tu ții ferestrele casei închise – nu o să-i simți adierea oricât ai aștepta și oricât l-ai căuta.

Nu căuta fericirea cu înverșunare într-un loc anume. Ea este de fapt peste tot. În schimb, ca să poți să dai de ea, tu ești singurul cel care trebuie să fie gata pentru a o primi. Oamenii sunt de fapt receptoare pentru fericire care au comutatoarele de pornire/oprire pe interior. Dacă cineva privește răsăritul de soare cu supărarea unei noi zile de lucru, pentru altcineva  același răsărit este motivul fericirii pentru privilegiul unei alte zile în care i-a fost dat să trăiască. Adu-ți aminte… e același răsărit afară pentru toți! Răsăritul soarelui provoacă în fiecare zi o explozie de polen al fericirii care doar celor gata să-l primească le va aduce rod. Pentru ceilalți? E doar un nenorocit de răsărit care oricum a venit înainte să se fi odihnit cât ar fi vrut!

Ce e mai rău e faptul că mulți oameni își ascund propria fericire în obiective extraordinare pe care le urmăresc toată viața. Unii le vor atinge vreodată, alții nu. Dar chiar și cei care le vor îndeplini nu au vreo garanție că o să găsească fericirea ascunsă acolo sau că acesta va dura mai mult de-o clipă. Nu spun că țelurile nu sunt bune, dimpotrivă. Însă să crezi că vei fi fericit DOAR atunci când le vei atinge, e o mare prostie.

Dacă cineva crede că va fi fericit când va ajunge UNDEVA, când va realiza CEVA sau când va ajunge CINEVA atunci își dă de fapt acordul pentru nefericire. Da, acesta ia în fapt hotărârea că va fi NEFERICIT până când va realiza acel lucru. Și așa va fi. Pentru că nu poți face fericit un om care crede cu toată ființa că nu poate fi încă. Fericirea nu vine așa, cu forța în viața oamenilor. Trebuie să-i deschizi tu ușa, iar ușa se deschide doar pe interior.

Așadar, dacă ești în căutarea fericirii, oprește-te. N-o s-o găsești.

Întoarce-ți în schimb privirea către tine însuți și deschide-ți ferestrele sufletului pentru a o primi. Acolo trebuie să lucrezi.

Nu îți da acordul să fii nefericit până când îți vei atinge nu știu ce obiectiv extra-mega-impresionant. Nu ascunde fericirea în lucruri materiale. Pentru că nu trebuie să fii bogat ca să fii fericit. Nu trebuie să fii nici puternic și nici celebru. Sunt oameni săraci pe lumea asta care sunt fericiți cât e ziua de lungă; sunt călugări care sunt fericiți deși nu au nimic și pe nimeni; și la fel de bine copiii sunt fericiți de la răsărit până la apus deși nu au studii și nici cariere strălucite.

Dar ca să fii fericit nu-i nici ușor… Ca să fii fericit trebuie să fii un pic idiot. Da, să ai curajul să fii un pic idiot și ceva mai mult ridicol în fața opiniei publice.

Astăzi a trecut preotul cu Boboteaza. L-am auzit de cum a intrat în bloc cântând și sfințind apartamentele vecinilor. Și m-a apucat nu știu cum un râs din’ăla, pe înfundate, ca atunci când eram mic și împreună cu frații mei ne îngrămădeam care încotro ca să ne ascundem. Unii apucam în baie sau pe sub paturi, sau ne băgam în șifonier chicotind numai la gândul că ușa șifonierului s-ar putea deschide în orice moment . Numai imaginea asta cu popa încremenit cu busuiocul în mână și noi râzând ca dezmințații unul peste altul printre rufele chitite în timp ce ușa mobilei s-ar fi deschis fără voia noastră ne alimenta și mai mult veselia. Și ca să nu ne dăm în vileag ne țineam de nas ca să nu ne auzim… dar ce se mai cutremura șifonierul!

Chiar și astăzi am dat să-mi caut un loc numai bun de ascuns în timp ce am râs din toată inima. Și am râs ca pe vremuri… Într-un final am ieșit exact la timp cât să părem o familie cu doi copii și părinți normali. Dar tot am râs cu toții și ne-am făcut semne între noi.

Ca să fii fericit trebuie să poți fi oricând ridicol în fața oricui, chiar și în fața familiei.

Ca să fii fericit trebuie să fii gata să suporți oprobriul public în timp ce te dai în mașinuțe cu copiii tăi, lumea clătinând din cap la vederea părinților care sunt mai gălăgioși decât cei mici și care fac mai mare circul.

Ca să fii fericit trebuie să fii gata să fii TU.

Când am spus că pentru a primi fericirea trebuie să-ți deschizi larg ferestrele sufletului, prin asta trebuie să știi că din acest moment și ceilalți te vor putea vedea de acum înainte exact așa cum ești. Cu slăbiciuni, cu temeri, cu defecte pe care nu le mai poți ascunde. Ești tu. Vezi de ce e greu să fii fericit? Pentru că ceilalți pe care zi de zi încerci să-i impresionezi vor putea vedea acum copilul din tine. Vor putea râde, vor putea arăta cu degetul și ar putea „înfiera” ceea ce ești și ceea ce faci.

Merită să fii fericit? Merită schimbul? Să dai imaginea ta de om important care duce grijile întregii omeniri pe umerii săi și care umblă de colo-colo de zici ca are un băț în fund… pe… fericire?

Nu știu, e alegerea ta.

Eu atât îți zic: … 50, 60, 70, 80, 90, suta! Cine nu e gata l-am luat cu lopata! :)

Florin Oprea

 

Imagine: „Home Sweet Home”, Dianne Dengel

dezvoltare personalăfericiremotivațional

Florin Oprea Florin Oprea • 5 ianuarie 2017


Articolul precedent

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii