FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

Ești 100%?

Ești 70% apă. Ești 61% oxigen, 23% carbon și 10% hidrogen. Ești doar 90% de origine umană, restul de 10% sunt bacterii și ciuperci. Ai 50% din ADN-ul tatălui și 50% din cel al mamei tale.

Ești alcătuit din procente.

Dormi 30% din timpul vieții, iar 10% doar încerci să adormi în timp ce grijile nu-ți dau pace. 14% din viață o irosești în fața televizorului, în loc s-o petreci cu cei dragi. Iar dacă ești femeie măritată îți vei mai pierde încă 7% din viață ștergând praful și făcând alte treburi casnice. Despre munca la serviciu nici să nu mai vorbim…

Trăiești în procente.

Poate de aceea te-ai obișnuit cumva trăiești orice aspect al vieții tale cu jumătăți de măsură, incomplet, tot în procente. Aștepți să se termine ziua ca să pleci de la serviciu. Aștepți să treacă săptămâna pentru weekend. Aștepți să treacă luna ca să pleci în concediu. Iarna vrei să vină vara, vara vrei să vină iarna. Mereu nemulțumit de prezent. Aștepți parcă ceva. Absent.

La serviciu te gândești la acasă. Acasă te gândești la prietenii tăi care au ieșit fără tine în oraș. Când ieși cu prietenii te năpădesc grijile de la serviciu. Absent. Mereu în altă parte.

La serviciu crezi că muncești pentru șeful tău, pentru compania ta care nu te apreciază suficient de mult și așa cum ai merita. Astfel că te simți cumva îndreptățit – și puțin satisfăcut chiar – să nu dai tot ce poți din tine și să te rezumi la ce scrie în fișa postului. Iar dacă e musai să faci ceva, o faci fără tragere de inimă și de mântuială. Superficial.

Acasă crezi că pari slab dacă spui cuvinte frumoase persoanei iubite și dacă arăți că apreciezi ceea ce ai, dar când ești departe tânjești după clipele tandre pe care le-ai fi putut avea alături de ea. Când ieși cu prietenii te gândești doar la serviciu de parcă ai vrea să furi cumva startul, dar culmea este că atunci când începi serviciul nici nu mai știi cum să tragi chiulul și să amâni orice lucru important „pe mâine”. Mereu nemulțumit.

Trăiești ba în trecut, ba în viitor. Vizualizezi mental filmele trecutului și regizezi unele pentru viitor. Te hrănești cu ce-ai fi putut face diferit și cu imaginile unui viitor pe care îl tot schimbi după bunul plac. Ești prezent cu trupul, în timp ce spiritul este departe. Plecat.

TRĂIEȘTE, la naiba! Fii 100% prezent! TRĂIEȘTE și nu lăsa clipele să zboare! Timpul este fără întoarcere!

Suntem luați parcă de curentul unui râu și ne lăsăm abandonați în el considerând că nu mai trebuie să facem nimic în sensul acela. Dar adevărul este că suntem absenți. Mergem în direcția respectivă dar suntem absenți. Nu trebuie doar să fii prezent cu trupul la serviciu – nu e suficient. Nu trebuie doar să ții de mână persoana iubită și să vă pupați de noapte bună – asta nu este dragoste. Nu trebuie să ieși cu prietenii, iar mintea să zboare la ziua de mâine sau la cea de ieri – asta nu e recreere. Nu trebuie să punctezi anumite lucruri precum bifele pe o listă „de făcut”. Este viața ta. Unica. Bucură-te de fiecare clipă.

Țip la tine ca la un muribund care-și dă sufletul: TRĂIEȘTE, la naiba! Inspiră cu nesaț aerul, trage în piept cu putere însăși viața. Simte! TRĂIEȘTE!… 100%!

Întoarce-te cu sufletul și cu mintea în trup, AICI, ACUM! Întoarce-te la viață! Respiră, la naiba… respiră!

★ ★ ★

Aștepți în fiecare clipă de la ceilalți de parcă ei ți-ar fi datori cu ceva pe când în realitate singura persoană care-ți este datoare cu ceva ești chiar tu. Nu trebuie să te completeze alții, nu trebuie să aștepți de la nimeni, nimic. Dă tot ce poți în orice ai face și nu face lucruri de mântuială – nu merită.

„Tot ceea ce mâna ta prinde să săvârșească, fă cu hotărâre, căci în locuința morților în care te vei duce nu se află nici faptă, nici punere la cale, nici știință, nici înțelepciune” – Ecclesiastul.

Fii 100% prezent la job, în relația ta, sau în timpul liber. Simte-te bine în pielea ta și în orice ai întreprinde. Bucură-te de o zi ploioasă ca de una însorită și nu mai face pe mofturosul – alții nu au mai apucat s-o vadă. Fii 100% prezent în propria viață. Dă tot ce poți, dă tot ce ai mai bun în tine. Pentru tine o faci și pentru nimeni altcineva.

Chiar și la job, ceea ce faci, faci de fapt numai și numai pentru tine. Implică-te. La început ți-a plăcut, dar te-ai lăsat în timp purtat de curent în aval considerând că ceea ce faci e mai degrabă o povară decât o plăcere. Crezi că te obligă cineva să faci asta în continuare? În realitate poți să-i pui capăt oricând. Dacă nu-ți place ceea ce faci, dă-ți demisia. Nu te victimiza. Altminteri, implică-te 100% și bucură-te de ceea ce ești în stare și de rezultatele obținute.

Există legenda unui interviu cu Albert Einstein în care acesta spune că oamenii în general folosesc doar 10% din capacitatea creierului, iar că geniul lui se datorează simplului fapt că el îl folosește un pic mai mult decât ceilalți. Științific, furtuna semnalelor neuronale arată că întreg creierul este prins în activități, până și în timpul somnului. Însă un adevăr tot rezidă în cele amintite mai devreme: suntem superficiali și nicidecum implicați 100%. Ce-ar fi dacă te-ai hotărî să-ți folosești mintea la maximum?

Este suficient să privești la cei care reușesc în viață pentru a sesiza singur ceea ce-ți spun: sunt dedicați, pasionați și implicați 100%. Când iubesc, iubesc cu tot sufletul; când sunt triști și cerul parcă ce întunecă un pic; când muncesc, muncesc de parcă ar fi patronii firmei. Cred că asta încerca să spună și Einstein. Lumea îi numește pe aceștia „norocoși” pentru că oamenilor obișnuiți  le e mai simplu să-i „diagnosticheze” astfel. Însă în realitate aceștia nu sunt nici mai isteți, nu sunt nici mai frumoși și în niciun caz nu sunt norocoși. Au ales doar să fie prezenți în toate aspectele vieții.

Ai uneori un puternic sentiment că în tine se ascunde un diamant pe care oamenii încă nu l-au descoperit? Nu-i așa că te trezești gândind că ceilalți nu știu mai nimic despre cine ești tu și despre ceea ce ești în stare? Vezi? Într-un fel ești conștient de potențialul pe care îl ai și nu-l folosești și cu care foarte mulți semeni de-ai tăi vor sfârși fără să-l scoată la iveală vreodată. Nu fi unul dintre ei. Încercând să aplici cele de mai devreme vei avea surpriza că ceea ce credeai că se ascunde în tine e departe de ceea ce poți face cu adevărat.

Când încerci să dai 100% vei descoperi peste un timp că nici atunci nu dădeai cu adevărat maxim din ce poți. Tocmai atunci când vei crede că nu se poate mai mult vei găsi noi resurse ascunse în tine de care habar nu aveai și despre care doar intuiția îți șoptea într-un fel că ai fi în realitate cu mult mai mult decât pot vedea ceilalți. Tocmai atunci devii cu adevărat extraordinar. Atunci când îți provoci limitele, împingând granițele a ceea ce ești în stare dincolo de imaginabil.

Cu fiecare pas ți se deschid noi orizonturi de potențial pe care doar din acel punct al călătoriei ai putea să le vezi. Precum atunci când urci coasta abruptă a unui deal și ai impresia că următorul dâmb este culmea dealului, însă înaintând se dovedește că dealul continuă. Chiar și ajuns pe culmea dealului, acolo ți se oferă pe mai departe o nouă imagine – de data asta mult mai amplă – a ceea ce te înconjoară, cu alte culmi în vecinătate mult mai înalte decât ai fi crezut, cu noi provocări. De acolo, din vâlcea, nici nu ai fi bănuit ce drumuri noi ți se vor pune la picioare odată ajuns în vârf și ce perspective minunate ți se vor face cunoscute. Cam asta se întâmplă de fiecare dată când încerci să-ți atingi potențialul maxim – cumva posibilitățile devin nelimitate.

Alegând să dai 100% din tine în orice ipostază a vieții tale te eliberezi de capcana broaștei captivă pe fundul unei fântâni și care crede că cerul este doar crâmpeiul acela rotund și albastru pe care îl poate zări.

Viața nu merită trăită la 5%, nici la 10% și nici la 20%. Viața merită trăită din plin, fără jumătăți de măsură. Meriți cerul întreg și nu un crâmpei din el. Trăiește fiecare clipă la maximum… Cască ochii și lasă lumina să-ți inunde retina. Bucură-te de orice lucru de parcă ar fi prima sau ultima oară când îl vezi.

Respiră adânc… respiră, la naiba!… TRĂIEȘTE la 100%!

Florin Oprea

Foto: James Stanfield

dezvoltare personalămotivațional

Florin Oprea Florin Oprea • 13 august 2015


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii