FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

Ecologia minții: cuferele trecutului

Ecologia minții: cuferele trecutului

Am întâlnit o mulțime de oameni care fugeau de trecut. Și eu am fost unul dintre ei la un moment dat.

Pentru unii, trecutul era caracterizat de nedreptate, pentru alții de o copilărie nu atât de fericită, de lipsuri în contradicție cu abundența de care se bucurau ceilalți. Alegeri proaste, întâmplări reprimate, ascunse în cufere ale sufletului și ale minții.

Amintirile frumoase alegem să le păstrăm în suflet la vedere și să ne bucurăm de ele. Scormonim deseori cu drag prin și după ele și ne umplem de voie bună sau de melancolia „vremurilor bune”.

Celelalte însă, alegem să le încuiem în cufere. Unele mai grele decât altele. Încercăm să uităm de ele și ne prefacem că nici nu le vedem. Uneori chiar reușim pentru o perioadă, dar, chiar atunci când ne e lumea mai dragă, dăm peste ele și se deschid.

Pentru mine, unul din cufere (și cel mai greu) conținea o întâmplare, o nedreptate ce o primisem pe neașteptate. Și nu doar că nu meritam asta, ci chiar muncisem din greu și făcusem lucruri grozave pentru a primi recunoaștere și apreciere. Iată de ce contrastul între așteptări și ceea ce am primit de fapt au făcut cufărul să fie atât de greu.

Dar nu asta mă apăsa cel mai mult. Pe oamenii care făcuseră acest lucru îi iertasem de mult. Pe mine nu mă iertasem. Pentru lipsa mea de reacție. Am crezut până în ultima clipă că se va înfăptui un act de dreptate. Nu puteam să nu mă abțin ca să nu mă întorc mereu în acea perioadă și să nu fac scenarii cu ce ar fi trebuit să fac, cum ar fi trebuit să fac.

În fiecare dimineață, sub duș, mă întorceam acolo, iar asta a durat un an. Zilnic, fără excepție. Până când m-am hotărât. M-am hotărât că nu mai putea merge așa. M-am oprit din a înainta, din a mă bucura de prezent, din a evolua.

 ★ ★ ★

Indiferent dacă este vorba despre vreo greșeală pe care ai făcut-o sau despre vreo nedreptate care ți s-a întâmplat și crezi că nu ai reacționat în cel mai bun mod, tu încă te întorci acolo, încă te mai întrebi dacă ai fi procedat altfel, lucrurile s-ar fi întâmplat într-un mod mai fericit?

Trecutul este cel care te definește. Bun sau rău, este trecutul tău. Ești tu. Alegerile pe care le-ai făcut te-au adus aici, experiențele cu bune și cu rele te-au șlefuit și te-au desăvârșit până la forma de acum. Nu cred în destin, nu cred într-o soartă la care ești predestinat. Nu cred că faptele noastre sunt predeterminate, iar liberul arbitru nu este altceva decât o iluzie a minții noastre. Acesta este apanajul celor slabi, a celor care nu vor să aibă niciun fel de răspundere, a angajatului care se bucură de libertatea de a nu avea nicio responsabilitate. Faptele îți aparțin în totalitate – nu o să te menajez.

Nu mai regreta.

Orice decizie pe care ai luat-o în trecut ai făcut-o într-o anumită conjunctură. Este simplu să te uiți acum în spate și să te judeci pentru că ai ales să mergi pe o cale și nu pe alta văzând ceea ce avea să urmeze. Încetează.

Este ușor să te critici, să te cerți, dar uiți că, în împrejurările date, cu cunoștințele de atunci, în exact momentul acela, ai făcut cea mai bună alegere. Ai pus totul cap la cap și ai ales. Și dacă ar fi să te întorci în timp, cu aceleași informații și în aceeași situație, ai face același lucru. Iar dacă așa stau lucrurile, de ce ești atât de aspru cu tine?

Iartă-te.

Meriți asta. Orice greșeală pe care ai făcut-o, iartă-te. Ai suferit destul. Te-ai întors de sute și sute de ori acolo, ai revăzut momentele acelea de mii de ori, le-ai întors pe o parte și pe alta. Ajunge.

Gândește-te la cel mai mare dușman al tău, la cel care nu te-a menajat niciodată, care ți-a făcut mereu zile fripte, care nu a avut niciun cuvânt de mângâiere pentru tine. Sigur ai avut o astfel de persoană în viața ta. Ce răzbunare grozavă ar merita să primească de la tine, nu?

Și de fapt, chiar ai urzit în mintea ta tot felul de răzbunări, alifii menite să-ți aline sufletul și care să te facă să simți că ți s-ar face oarecum dreptate. Iar uneori nu ai pregetat în a da curs unor mici răutăți.

Acum imaginează-ți acest dușman ca suferind de o boală incurabilă, slăbit, pe patul de moarte. Nu fugi de imaginea asta, ci imaginează-ți că ești lângă el în ultimele clipe. Îi privești fața schimonosită de boală și durere, cu privirea neclară, conștient de apropierea sfârșitului. Sunt ultimele lui clipe. Îți mai dorești să-i întorci vreo șicană, vreo vorbă nechibzuită? Orice fapte, orice cuvinte ce v-au despărțit nu mai au acum nicio valoare, devin neînsemnate în fața morții. Nici nu mai îți aduci aminte de unde a început totul sau de ce nu v-ați înțeles până acum.

Acum gândește-te că dușmanul tău ești chiar tu. Tu ești cel care te biciuiești cu reproșuri, te cerți, îți arunci vorbe urâte fără milă. Pe patul de moarte, când totul devine clar, îți vei fi dorit să te ierți cu mulți ani în urmă, să fi fost mai bun, mai indulgent, să te iubești mai mult. „Dragul meu EU, iartă-mă pentru orice ți-am pricinuit”.

În antichitate, când un mare luptător și conducător de oști murea răpus de vreo boală, vrășmașul său de-o viața lăcrima pentru trista veste. Nu se cuvenea o așa soartă unui mare conducător. Marii domnitori își respectau vrăjmașii de temut, le respectau curajul și devotamentul cu care-și conduseseră oștenii și poporul. Chiar dacă nu le împărtășeau idealurile puteau să vadă dincolo de ele, să vadă acele multe lucruri bune pe care mintea întunecată a celor slabi nu le pot vedea. Să vadă un om brav ce merită toată cinstea.

Dacă merită să-ți ierți până și dușmanul, tu de ce n-ai merita să te ierți? Iartă-te acum, deplin și cu adevărat. Dacă nu te vei ierta tu, dacă nu vei avea milă, dacă nu vei arăta respect pentru lucrurile cu adevărat importante pe care le reprezinți, nimeni altcineva nu o va face în locul tău.

Uneori, nu trebuie să înțelegi.

Acum mulți ani în urmă l-am cunoscut pe d-l Diaconu, un cadru militar cu funcție importantă în cadrul unui centru militar județean. Povestea lui, în schimb, avea să-mi schimbe întreaga optică asupra unor întâmplări din viața de zi cu zi, pentru tot restul vieții mele. Povestea este simplă și sună cam așa: în unitatea respectivă, bugetul era una dintre cele mai mari piedici. În mod constant, conducerea alcătuia proiecte detaliate a unor aplicații și le trimitea în minister, pentru avizare. Toate aceste cereri, deși bine documentate și susținute, se întorceau cu un singur răspuns: „Nu se aprobă”.

Anii au trecut și șansele au început să le surâdă când unul dintre ei a fost promovat în cadrul ministerului. Plini de entuziasm, foștii săi colegi din centrul militar au alcătuit un proiect la fel de bine documentat și argumentat pentru care solicitau alocarea bugetului necesar și l-au trimis spre avizare la minister.

Nu a trecut mult și dosarul s-a întors în unitate, cu un mesaj scris personal din partea fostului lor coleg: „De aici, de sus, altfel se văd lucrurile – Nu se aprobă”.

Nu era niciun semn de răutate sau grandomanie, ci pura realitate. Altele erau prioritățile, iar lungul cortegiu de respingeri din trecut nu era decât rezultatul acestor stări de fapt.

Același lucru se întâmplă și în viața nostră. Evenimentele din jurul nostru și care ne afectează într-un mod mai mult sau mai puțin direct, uneori nu au nicio legătură cu noi. Ți s-a întâmplat ceva în trecut? Poate că nu vei avea niciodată șansa să înțelegi adevăratele rațiuni, sau faptul că ți s-au întâmplat pentru că te aflai în momentul nepotrivit, în exact momentul nepotrivit. Nimic personal, de aceea va trebui să nu le mai iei la rândul tău atât de personal.

La fel ca și în cazul unui manager bun. Crezi că te va aplauda atunci când ești pe un drum greșit? Că te va lăsa în pace și că nu te va șicana să dai tot ce e mai bun în tine, sau că va lăsa lenea să pună stăpânire pe tine? Uneori vei primi îndemnuri să te duci acasă, să te lași de meseria ta pentru că nu te vei descurca, iar asta te va întărâta la maxim. Îți vei dori să demonstrezi că poți și te vei concentra cu tărie asupra a ceea ai de făcut, iar asta în cel mai bun mod de care ești  în stare. Asta îl face un om rău? Ce știi tu despre intențiile din spatele lui?

Dacă vrei să te porți ca o victimă în viața, atunci poți să iei lucrurile așa cum se văd. Dacă vrei să fii un învingător, treci dincolo de ele și vezi părțile bune. Uneori nu trebuie să înțelegi totul și nici nu ți se va oferi această șansa.

„Este o diferență între a cunoaște calea și în a merge pe ea” – meditează asupra acestui lucru.

Eliberează-te

În 99% din cazuri, ceilalți nu sunt răi. Sunt și ei la fel ca și tine: ființe unice, vulnerabile, care de foarte multe ori suferă ca și tine. Dimineața își iau armura de oameni duri sau nepăsători și ies pe câmpul de luptă. Nu mai exagera în a crede că are cineva ceva cu tine.

Iar dacă tu ai făcut un lucru rău, gândește-te la ce ai pricinuit. Poate că scutul și masca celuilalt nu te vor lăsa să vezi prea clar urmele, dar nu trebuie să vezi ca să știi ce lucru urât ai făcut.

Așadar, dacă în cufăr sunt și alte persoane cărora le-ai greșit în vreun fel, mergi și cere-le iertare. Lucruri aparent mărunte te vor ține captiv și nu-ți vor da drumul.

Împacă-te cu lumea și cu Dumnezeu. Așa cum oricine care se pregătește să părăsească această lume caută împăcarea pentru a se putea elibera de poveri, în așa fel și cu același zel să cauți să faci acest lucru încă de pe acum, altminteri nu vei putea merge înainte.

Nu încerca să te păcălești. Fără să golești cufărul, nu vei scăpa de el. Alege să te eliberezi de poveri. Iartă-i și cere la rândul tău iertare.

Se spune că o scuză bună are trei părți: 1. „Îmi pare rău.”; 2. „E vina mea.”; 3. „Ce pot face pentru a îndrepta lucrurile?”. E timpul să folosești asta.

Gata pentru a doua șansă

Acum ești pregătit să vezi viața din nou așa cum este: pur-și-simplu minunată. Ești gata să te bucuri de toate oportunitățile pe care aceasta ți le le oferă. Pe când mai înainte amintirile te făceau să bați în retragere în fața unei provocări, acum le poți îmbrățișa cu zâmbetul pe buze. Ești liber.

Pentru că, vezi tu, aceste cufere pe care le porți în suflet nu le deschizi doar atunci când ai tu chef, ci uneori au voința lor proprie. Uneori se deschid noaptea și-ți tulbură somnul, alteori, în timpul zilei, atunci când viața îți pune în față oportunități. Cuferele trecutului sunt cele care trag în jos.

Cuferele de care nu ai scăpat te vor face mai mic, apatic, îți vor lua vederea atunci când viața îți va scoate în cale o a doua șansă… Șansele sunt acolo, în fața ta, zi de zi. Renunță la a mai fi orb și le vei vedea.

  ★ ★ ★

E timpul pentru puțină curățenie. Renunță la trecutul care nu te lasă să trăiești prezentul sau să planifici viitorul. Alege să trăiești în prezent. Ce s-a întâmplat s-a întâmplat cu un scop – să ajungi aici, în chiar acest moment și exact așa, mai pregătit ca niciodată. Altminteri, ai mai fi același EU dacă nu s-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat? Ce s-ar fi ales de tine? Greu de spus.

Nu te lăsa poluat de ură sau gânduri negre. Atât lucrurile plăcute cât și cele mai puțin plăcute au rolul lor, iar tu trebuie să înveți să le faci față. Necazurile nu se vor opri niciodată – ce ai de gând să faci? Ori înveți acum să vezi lucrurile așa cum trebuie, ori vei sfârși trăind doar în trecut, ca într-un vis urât.

Iar aceste cufere mai au o calitate: odată deschise sunt ca niște găuri negre care înghit orice amintiri bune. Vei uita orice momente frumoase legate de timpul respectiv, de locurile sau de persoanele pe care le învinovățești fără motive întemeiate. Odată ce le deschizi pentru ultima oară pentru curățenie, amintirile bune vor reveni și ele.

Dacă vei continua să privești în urmă, nu vei vedea ce este în fața ta. Trăiește acum și nu atunci!

PS Spor la curățenie!

Florin Oprea

dezvoltare personalăecologia mințiimotivațional

Florin Oprea Florin Oprea • 13 iulie 2014


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii