FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

fiul risipitor

Pilda fiului (ne)risipitor

Acum două mii de ani se auzea pentru prima oară această pildă:

Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: „Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere”. Și el le-a împărțit averea. Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrânări. Și după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă. Și ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări, și acesta l-a trimis la țarinile sale să păzească porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-și în sine, a zis: „Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi.”

Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat. Și i-a zis fiul: „Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.” Și a zis tatăl către slugile sale: „Aduceți degrabă haina lui cea dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; Și aduceți vițelul cel îngrășat și-l înjunghiați și, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească.

Iar fiul cel mare era la țarină. Și când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri. Și, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: „Fratele tău a venit, și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos.” Și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: „Iată, atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat.” Tatăl însă i-a zis: „Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat.„

S-a tot vorbit despre pilda fiului risipitor, despre rătăcire, căință și întoarcere, dar și despre iubire, iertare și bucuria îndreptării sincere. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci vreau să vorbesc despre tine. Vezi tu, sunt destui oameni precum fiul risipitor și sunt ușor de reperat – căci nu pot să nu-ți sară în ochi. Dar mai mulți sunt precum fratele lui cel mare, cel ce rămâne lângă tatăl său. Acesta din urmă este arhetipul omului liniștit, a celui ce respectă regulile, ușor transparent, o rotiță a sistemului. Ești TU.

Precum în viață, în povestea de mai devreme fiul risipitor este cel care acaparează întreaga atenție și deține rolul principal – unul negativ, ce-i drept, dar principal. Culmea, fiul cel mare, până și în rolul lui aparent mărunt din poveste, vorbește despre și se raportează tot la fratele risipitor. Dar nu tot astfel se întâmplă și în viața de zi cu zi? Dacă citești paginile unui ziar, oare nu citești numai despre „isprăvile” unora ca aceștia? Câte știri vezi despre oameni așezați, muncitori, împliniți și fericiți? Vezi drame, excese și derapaje. Până și pilda se numește Pilda fiului risipitor, nu?… nicidecum pilda fiului ascultător. Oare nu astfel este și istoria omenirii, consemnându-se mai mult grozăviile decât cultura, pacea și civilizația?

Cei după modelul fiului risipitor sunt de fapt cei care ies imediat în evidență oriunde s-ar afla, ei sunt „vedetele”. Și cum altfel ai putea să-i observi pe cei serioși și care-și văd de treaba lor când alții cer insistent atenția? Aceștia din urmă sunt vocali, extravaganți, expansivi și lăudăroși, de parcă faptele nu ar fi de ajuns, ci trebuie să le amplifice și să le aducă în atenție prin orice mijloace, din nou și din nou. Deși faptele lor s-au consumat de mult, încă le poți auzi ecourile. Poate că uneori îți dorești un pic mai multă atenție, însă chiar merită se fii cu orice preț în prim-plan și să ai rolul principal în poveste?

Cei ca tine văd doar viața de huzur a risipitorilor. Îi văd „bucurându-se” de viață, îi văd risipind, îi văd înșelând, fugind de muncă, trăind în desfătări. Și cumva ajung să-i invidieze… De ce fiul cel mare nu intră să-l vadă pe cel reîntors? Pentru că i se pare nedrept. Nu pentru că nu ar fi meritat să fie primit, căci doar era fratele său, de-un sânge cu el. I se pare nedrept pentru că acesta din urmă a gustat dintr-un pocal pe care ajunsese să și-l dorească și el.

Cei ce muncesc îi privesc pe cei ce jalonează, pe cei ce fug de muncă și cărora aparent le merge la fel de bine ca și lor, le ascultă „reușitele” și nu mai pricep nimic. Unde este dreptatea? Oare ei sunt singurii proști care muncesc și respectă regulile? Este o farsă universală?

Cei fideli căsniciei lor, văd doar escapadele mereu la limita de a fi descoperite cu care se laudă ceilalți. Privesc la cei ce parcă nu au niciun gând să se așeze la locul lor și să-și întemeieze o familie și simt că alții iau spuma din viață și doar ei sunt cei ce ar pierde ceva…

În spatele aparențelor vieții minunate este însă doar decădere și putregai, ia aminte. În pocalul plăcerilor vei găsi doar amărăciune. Este precum apa oceanului pentru naufragiat: odată băută, setea îl va mistui și mai mult din cauza sării și, neputându-se opri din acest cerc vicios, va muri. În pocalul plăcerilor interzise nu este decât foamea mistuitoare ce îndeamnă să mănânce din roșcovele porcilor. Dar sfârșitul acesta nu ți-l va spune nimeni. Iar de ți-l va spune, tot imaginile desfătărilor hiperbolizate le vei vedea pentru că ceea ce nu ai este întotdeauna mai interesant. Dar cine-ți va spune adevărul? Cine-ți va spune că în adâncul inimii ajung să tânjească la cel mai mărunt lucru pe care îl ai tu, că nici nu pot îndrăzni să viseze să fie în locul tău și că ar vrea să fie măcar ca unul din argații tăi?

Cel ce comite adulter, cât timp îi va merge? Este suficient să fie prins o singură dată și când se va termina, se va termina de tot. Va pierde totul. Orice cârpeală nu va ține și nimic nu poate fi pur și simplu uitat. O va mai putea-o lua de la capăt? Va mai putea da anii înapoi pentru a doua șansă? Dar nici nu trebuie să ajungă acolo. Căci cel ce aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul. Și tot ceea ce dai tot aia o să primești în viață, iar când îi va fi lumea mai dragă va afla că nu era el cel ce înșela, ci el era înșelatul mai des decât ar fi crezut.

La fel e și pentru cel ce fuge de muncă, pentru că într-o bună zi el tot va fi dat în vileag. Căci în fața încercărilor nu poate fugi mereu, iar incompetența acumulată în anii de lene îl vor da pe față. Nu știe să facă nimic. Tu ai muncit, ai încercat, ai greșit, te-ai ridicat și ai luat-o de la capăt până când a ieșit cum trebuie. Ai învățat. Ai devenit din ce în ce mai bun și mai de încredere. El a ales un alt drum, iar scurtăturile nu l-au dus nicăieri.

Îl vezi că vine mai târziu la serviciu și că nu-i spune nimeni că e a nu știu câta oară când inventează scuze de doi bani? Crezi că eschivele lui în fața răspunderii le vezi doar tu și ceilalți nu se prind? Crezi că el este mai deștept decât toți de-i face pe degete și că tu ești ghinionistul rămas să muncească? Nu-ți dori calea lui. Ei bine acela nu este mai mult decât sluga ce, mai devreme sau mai târziu, o să tânjească cu amar la hrana porcilor și nu va fi nimeni care să-i dea fără vreun merit.

Să nu încurci mila cu dreptatea. Să-ți pară rău de ei, iar dacă sunt tolerați uneori, asta nu înseamnă că au vreo prerogativă. Să nu-ți fie teamă că ai pierde ceva sau că ai fi tu cel păcălit. Mai devreme sau mai târziu vor pofti la roșcovele porcilor și își vor dori sa fie ca unii din argații tăi. Tu în schimb ai agonisit multe: cultura muncii, respectul celor din jur, o familie, un viitor pe care l-ai construit cărămidă cu cărămidă.

Tu să nu uiți vorbele tatălui: „Tot ceea ce este al meu, al tău este”. Ai mai mult decât crezi!

Îi vezi pe rețele de socializare făcând lucruri care mai de care, răsfățându-se toată ziua, în chefuri și trândăvind? Îi tot auzi trăncănind ca o moară stricată încercând să te convingă cu tot dinadinsul despre cât de frumoasă este viața lor și cât de înțelepte sunt deciziile pe care le iau în timp ce tu singur ești cel prejudiciat de faptul că mergi pe calea cea dreaptă? Nu-i invidia, fie-ți milă. Într-un final își vor veni în sine și-și vor aduce aminte că tot ceea ce au făcut în această perioadă a fost să… piardă totul.

Cu toții pornim în viață cu partea noastră de avere: avem o viață înainte, sănătate, abilități și nenumărate șanse. Unii își vor pierde timpul și oportunitățile pe nimic. Alții le vor pune la treabă. Fiul risipitor? Este arhetipul omului prost care risipește nu numai averea, ci risipește și timpul fără să întemeieze nimic, risipește încrederea celorlalți dar și orice talent ar avea.

Însă, oricât de greu ți s-ar părea, povestea de mai devreme este varianta fericită. Da, e una fericită – câte sunt așa? În realitate fiul rătăcitor va rătăci și va tot rătăci. Nu se va întoarce pentru că nu mai este nimeni care să-l aștepte și să alerge în întâmpinarea lui, plângând și sărutându-l pe obraz. Urmându-și doar interesele lui, i-a îndepărtat pe toți. Nu există niciun inel pe deget, nici haina cea dintâi, nici vițel înjunghiat. Orgolios, nu va recunoaște niciodată că a greșit luând-o pe cărări greșite. Va pofti la roșcove, dar nu se va umili în a deveni ca unul din vechii lui supuși. Va rămâne slugă printre străini. Nu se va întoarce. Va pierde tot, dar va poza în continuare în omul numai bun de invidiat. Deși înconjurat de oameni, va muri singur. Poate că va avea familie, dar nu-l va regreta nimeni. Tovarășii de distracții îi va confunda cu prieteni, de aceea nu va cunoaște niciodată prietenia adevărată, iar când îi va fi mai greu nu va avea cu cine să împartă necazul și singurătatea. Va crede că a avea un certificat de căsătorie este echivalent cu o căsnicie adevărată sau cu o familie. Se va uita la 4 pereți și nu va înțelege niciodată ce este cu adevărat un cămin. Muncind doar de nevoie și fără tragere de inimă, jalonând și având minciuna pe buze pentru a ocoli orice răspundere, nu va cunoaște niciodată ce înseamnă munca și împlinirea reușitelor profesionale. Va fi bufonul, iar atenția de care se bucură îl va face să creadă că este mare lider, în vreme ce nimeni nu se va bizui pe el pentru lucruri serioase.

Va lua spuma vieții, însă nu o va gusta cu adevărat. Iar alegerile trecutului îi vor bântui prezentul. În cuplu, în viața socială, în viața de zi cu zi până pe patul de moarte. Și când te gândești că au fost momente când l-ai invidiat…

Florin Oprea

Foto: Beckmann Max – „Fiul risipitor” (1949)

dezvoltare personală

Florin Oprea Florin Oprea • 21 februarie 2016


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!