4

Poftiți în vagoane!

S-a lăsat ușor-ușor seara, iar peronul a devenit mai tăcut ca de obicei. Cele câteva persoane, chiar dacă așteaptă ca și tine de ceva vreme, îți par a fi mai mult ca niște umbre – știi că sunt acolo pe câte vreo bancă a peronului, dar rareori ai intrat în vorbă cu ele sau ai văzut că ar face ele asta.

Ești cufundat în gânduri și, cu toate că ai spus tuturor celor dragi că abia aștepți să pleci din gara asta mică, nicio ocazie parcă nu este cea potrivită.

Ai auzit undeva o vorbă că atunci când vei vedea oprind trenul potrivit pur și simplu vei ști că acela este cel ales. Ca o dragoste la prima vedere: te va străfulgera acel sentiment copleșitor de iluminare, ți se va ivi înaintea ochilor ca o epifanie minunată a unui destin hotărât ție dinainte și atunci vei înțelege totul…

Dar în gara asta nu opresc decât arareori trenuri. Sunt mici și încete, martorii a nenumărate persoane ce le-au stat pe banchetele ponosite. Te uiți la câte unul dintr-acestea și-ți întorci privirea de parcă nu ar fi acolo. Alteori nici nu simți când oprește câte unul dintr-acestea mici. Chiar dacă sunt rare, te-ai obișnuit atât de mult cu zgomotul lor încât îți trec neobservate, ai ajuns aidoma persoanelor ce locuiesc lângă o gară sau aeroport și care totuși dorm noaptea nederanjați ca în mijlocul unei pustietăți.

Uneori vezi câte un tren de mare viteză cum trece prin gara cea mică fără să oprească. Deși nu durează decât o secundă, ai impresia că totul se desfășoară în reluare. Te visezi stând confortabil la geamul unui astfel de tren, bucurându-te de călătorie. Te guduri la imaginea asta, în timp ce te întorci la telefon, verificând ce-au mai făcut prietenii tăi pe facebook, sau prefăcându-te că îți continui lectura.

S-a făcut seară de-a binelea. Nu-i nimic, e și mâine o zi.

 

Aceasta este viața, plină de ocazii mici și aparent neîmbietoare, ca niște trenuri ce trec prin gara ta. Oricum ar fi, niciunul nu-ți e pe plac, găsindu-le repede câte un cusur fiecăruia. Trenuri uneori prea jerpelite, unele prea goale, altele pline ochi de oameni mult prea comuni pentru gustul tău… Și nici măcar nu au destinații interesante…

Ocaziile mari nu par a opri în gara ta. Auzi mai mult vorbindu-se despre ele și apuci doar să le privești cu coada ochiului ca pe niște himere înainte să dispară din câmpul vizual, dar ele nu opresc. Te imaginezi lăfăindu-te pe canapelele moi și confortabile, în timp ce schimbi replici pline de șarm cu cei câțiva colegi de vagon. Sunt oameni de o înaltă clasă, așa cum simți în adâncul sufletului că ești și tu. Îți dorești să fii de succes, să te lăfăi în realizări și admirația celorlalți, dar lucrurile parcă nu se leagă, acele ocazii nu se opresc și în gara ta. Dar văzându-i pe cei ce călătoresc cu mare viteză pe lângă tine te face să speri că într-o bună zi un astfel de tren se va opri aici și pentru tine, așa cum s-o fi întâmplat și cu ceilalți „norocoși”.

„Lucrurile bune vin la cei care așteaptă” se spune, așa că aștepți… Este mai mult decât un crez faptul că într-o bună zi va opri un TGV, iar un însoțitor te va striga pe nume invitându-te cu un zâmbet larg să urci. Și iar te cufunzi în visare ca de-un drog…

Dar unde vrei să ajungi?

„Dacă nu știi în ce port vrei să ajungi, niciun vânt nu-ți este prielnic”, spunea Seneca. Și nu este doar o vorbă mare. De vreme ce nu ai niciun punct de destinație, nu ai nicio motivație să faci ceva, ci doar să aștepți ca toți ceilalți de pe peron ca într-o bună zi să oprească ca prin minune în gara ta cea mică ocazia perfectă cu o destinație neașteptat de îmbietoare. Aștepți în pofida faptului că nu ai găsit până acum niciun manual sau indicator care să sugereze că ar fi programate să staționeze astfel ocazii ideale și nici martori oculari nu ai întâlnit care să-ți confirme o astfel de bănuială. Pe cât sunt de ideale aceste ocazii, pe atât sunt de ireale.

Ca să ajungi undeva, mai întâi stabilește destinația, acel punct B în care vrei să ajungi. Dacă acum ești în punctul A și ai decis că vrei să ajungi în punctul B, brusc or să apară și ocaziile potrivite. Odată enunțat cu precizie punctul B, ți se lua ca un văl de pe ochi și vei descoperi în unele trenuri ce opresc în gara ta ocazia potrivită pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Vei descoperi în ele acele vânturi prielnice pentru destinația ta.

Desigur, călătoria va fi mai lungă și mai inconfortabilă decât într-un TGV, dar va fi, iar asta este cel mai important lucru.

Nu fi pretențios

Trenurile nu vor conteni să treacă prin viața ta. Uneori se scurg perioade lungi de timp până să vezi unul, alteori vin și pleacă unele după altele într-o frenezie incredibilă înainte să apuci să schițezi vreun gest sau chiar să apuci să le vezi, apoi iar liniște. Nu ar trebui decât să întinzi mâna și să urci în ele. Ține bine minte: în timp ce tu ești în aceeași gară mică, alții au ajuns departe. Dacă aștepți să treacă un intercity sau TGV prin halta ta, cu exact destinația dorită, atunci ai toate șansele să o dai în bară și să rămâi blocat aici pentru totdeauna.

Într-adevăr unii se nasc în stații centrale, în noduri de cale ferată cu multe posibilități: trenuri care vin și plecă în toate direcțiile, trenuri personale sau luxoase, mai încete sau super rapide, pline de oameni interesanți. Nu trebuie decât să-și aleagă un tren și să urce în el. Dar alții nu sunt așa de norocoși și se nasc în gări mici sau halte unde nu oprește decât rareori vreun tren. Dacă ești unul dintre aceștia din urmă este necesar să renunți în a mai fi pretențios.

Chiar dacă nu este nimic înălțător în a fi sârguincios în ceea ce privește studiile, acesta este un tren ponosit care te va duce mai departe în viață. Orice carte de specialitate citită este un alt tren mărunt care te va duce mai aproape de destinația ta. Orice training la care participi (și nu doar cu trupul) este încă o distanță preț de o haltă parcursă spre punctul B.

Nu trebuie să fie ceva strălucitor și cochet ca să-și facă treaba. Așa că nu aștepta ceva care să-ți ia ochii, de vreme ce ocaziile potrivite sunt chiar sub nasul tău, sub diferite forme. Dacă ești pretențios, s-ar putea să rămâi cu ochii în soare.

Fii atent

Sunt mai multe trenuri în viață atunci când ești atent, decât atunci când ești cufundat în gândurile tale și în lumile virtuale ale rețelelor de socializare.

Uite un gen de tren care poate trece neobservat chiar și celor de pe același peron cu tine. Napoleon Hill, marcat de mediul plin de sărăcie în care crescuse, îi scrie generalului Ayres aceste rânduri, pe post de scrisoare de intenție:

„Am terminat un curs de afaceri și sunt extrem de calificat pentru a vă servi drept secretar, post pe care sunt nerăbdător să-l obțin.
Dat fiind că nu am niciun soi de experiență, știu că această slujbă îmi va folosi inițial mai mult mie decât dumneavoastră. De aceea și sunt dispus să plătesc pentru privilegiul de a lucra alături de dumneavoastră.
Puteți să-mi cereți orice sumă vi se pare justă, cu condiția că la sfârșitul celor trei luni, ea să-mi devină salariu. Ceea ce vă datorez poate fi scăzut din suma pe care mi-o veți plăti odată ce voi începe să fac bani.”

Napoleon Hill a văzut în generalul Ayres un tren prețios care să-l ducă mai departe, spre culmile succesului și al dezvoltării personale. Și nu s-a înșelat. Experiența respectivă l-a schimbat ireversibil și i-a deschis ochii și drumul spre noi oportunități.

Astfel de trenuri opresc mereu în jurul tău. Nu trebuie decât să fii atent la ceea ce te înconjoară și să ai curajul să urci singur în ele, în pofida mulțimii de pe peron care rămâne inertă. Pentru ceilalți poate fi un simplu tren sau poate că nici nu o să-l vadă oprit pe o linie secundară în gară, în timp ce se zgâiesc cu toții în lungul liniilor de cale ferată în așteptarea a „ceva”.

Unii vor rămâne absenți în aceeași gară mică pentru tot restul vieții, iar alții se vor obișnui să socializeze între ei atât de mult încât nu își vor mai dori să meargă mai departe, încurajându-i și pe ceilalți că este mai bine să rămână acolo, în deplină siguranță și fără să înfrunte „pericolele” unei călătorii.

Dacă vrei cu adevărat să faci călătoria vieții tale, trebuie să fii atent. Oportunitățile sunt trenuri ce merg uneori deghizate în lucruri comune, absolut obișnuite. Gândește-te la exemplul de mai devreme al lui Napoleon Hill sau la inventatorii unor lucruri ridicol de banale cum ar fi fulgii de porumb, post-it-urile, plasturii, scutecul de unică folosință, plastilina și multe altele care i-au transformat instantaneu pe aceștia în oameni de succes. Oameni comuni, fapte banale, rezultate incredibile. Trenul acela a stat pe o linie secundară în stație mult timp și, în timp ce mulțimea de pe peron s-a obișnuit cu el precum cu o piesă de decor, alții au fost atenți și au urcat în el. Nu trebuie să fii Einstein ca să reușești în viață și de cele mai multe ori nici nu trebuie să patentezi ceva, ci trebuie să fii doar un pic mai atent decât ceilalți și să ai curajul să faci primul pas.

Destinație sau direcție?

Pentru că ani de zile am făcut naveta cu mașina personală între orașul de reședință și orașul unde lucram, am avut nenumărate ocazii de a lua gratuit cu mine tineri care făceau autostopul. Mi s-a părut întotdeauna o formă de a mă revanșa pentru cei care mă luaseră și pe mine în adolescență, fără să-mi ceară bani. Ce-i drept, rareori am găsit tineri cu pancarte în mână, indicând localități de destinație cu mult mai îndepărtate de cea unde mergeam eu, dar care mergeau totuși în direcția mea. Cu alte cuvinte nu ajungeam acolo unde doreau ei să ajungă, dar le înjumătățeam de multe ori drumul dacă mergeam împreună.

Ce este surprinzător este faptul că unii preferau totuși să nu le scurtez gratuit călătoria, așteptând pe cineva care să meargă exact în localitatea dorită de ei. De multe ori aș fi vrut să am timpul să le spun că greșesc, dar mă rezumam să le zâmbesc ca răspuns mulțumirilor lor și să-mi continui drumul, sperând că alegerea făcută le va servi ca lecție mai târziu.

Din experiența personală îți spun că am făcut și eu aceeași greșeală. Refuzam să merg în următoarea localitate importantă de pe traseu atunci cât mi se oferea șansa, așteptând ocazia ideală de a ajunge direct și exact unde-mi doream. Dar, după un timp, atunci când mă uitam la ceas îmi dădeam seama că dacă aș fi acceptat ocazia de mai devreme aș fi ajuns deja cu o localitate mai aproape de obiectivul meu și în același timp cu șanse mult mai mari de a întâlni oameni care mergeau unde doream. În schimb eu eram în același loc, așteptând ocazia perfectă.

Când ți se oferă un tren care poate să te apropie de punctul tău B, cântărește bine și ia decizia înțeleaptă. Așadar care este mai importantă: destinația sau direcția?… Răspunsul este: ambele. Urmărește punctul B, dar nu rata orice ocazie de a te pune în mișcare în direcția potrivită. Doar să ai un punct B bine stabilit este insuficient dacă nu te miști înainte, preferând în schimb să aștepți o minune.

„Feriți linia 2!”

Așa cum am mai spus, de cele mai multe ori nu ești atent la ce se petrece în jurul tău. Vin și pleacă trenuri, iar tu ești cu ochii în altă parte. Absent, cu ochii în telefon, la lumile virtuale din rețelele de socializare sau cu ochii rătăcind aiurea. Fără un scop clar, așteptând să apară ceva exotic la orizont care să te dea pe spate. Ce este însă frumos, este că dacă alegi să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău și să te urci în vreun tren, călătoria aceasta te va face să cunoști oameni noi și să vezi locuri noi. Să găsești gări mai mari, de unde poți lua alte trenuri, mai rapide spre punctul B.

Pe lângă noii colegi de călătorie, rareori vei avea șansa să te întâlnești chiar și cu mecanici de locomotivă, care fac posibile aceste călătorii. Dar de obicei nu vei putea și n-o să-i vezi niciodată. Dacă ai noroc, unii vor intra întâmplător în vorbă cu tine pe peron în timp ce așteaptă să urce și să coboare călătorii și te vor convinge să continui discuția călătorind împreună. Sunt mentorii, profesorii, trainerii sau managerii care, fără să-ți dai seama, vor intra în vorbă cu tine odată ce i-ai întâlnit și te vor purta fără să simți într-o călătorie ce va avea ca destinație o variantă mai bună a ta. O variantă mai pregătită să înfăptuiască lucruri mari sau gata pentru călătorii mai grozave. Mecanicii de locomotivă sunt cei care îți vor deschide mintea și sufletul și care te vor lua din punctul A și te vor împinge pe nesimțite înainte, lăsându-te în gări mai mari, unde oportunitățile sunt mai numeroase și mai însemnate.

Dar ce este cert e faptul că în această viață nu vei vedea niciodată dispecerul. Însă chiar dacă nu-l vei vedea, El va fi acolo întotdeauna, la datorie. El face posibile toate călătoriile și are grijă ca totul să se desfășoare conform unui program bine stabilit și în deplină siguranță. Și chiar dacă nu vei fi de acord uneori cu ce-ți voi spune acum, abia mai târziu îți vei da seama că trenurile care au oprit în preajma ta erau întotdeauna cele mai potrivite și cele de care aveai cu adevărat nevoie în acele momente ale vieții tale.

Ai grijă de tine și… călătorie plăcută!