Ancadramentul vieții

Aș vrea să ignorăm pentru un moment faptul că, mai devreme sau mai târziu, vom muri fie din vreo boală, fie dintr-un accident (mai mult sau mai puțin stupid) sau pur și simplu de moarte naturală.

Este anul 2043, iar Pământul se află exact pe direcția unui asteroid cu un diametru de 26 km. Ai mai auzit în trecut amenințări media pe câte un post TV la care apăreau tot felul de nebuni pentru astfel de profeții. Toată lumea încercase și chiar reușise în trecut să nu se gândească la un astfel de scenariu, de parcă, dacă nu i-ar fi auzit, nu s-ar fi putut întâmpla. Cine voia să se gândească la o astfel de posibilitate, cine ar fi vrut ca nebunii să aibă dreptate? Dar în zilele acestea de pe urmă toate posturile TV și ziarele și-au dat mâna într-o conspirație sadică, ca într-o glumă proastă. Pe toate canalele, pe radio, internet sau ziare se vorbește doar despre acest asteroid care va pune capăt lumii, așa cum o știm. Mai sunt 4 zile și nu va mai exista nicio urmă a civilizației noaste. Orice realizări mărețe se vădesc fără noimă în fața crudei realități: am ajuns noua rasă de dinozauri.

Aceasta poate fi o poveste adevărată. Cu cât trece timpul, șansele să se întâmple o astfel de catastrofă cresc, devenind mai mult o certitudine, o problemă de timp. Nu mai vorbim despre „dacă se va întâmpla”, ci despre „când”. Pământul a mai fost lovit catastrofal în istoria lui, iar asta s-a petrecut cu regularitate. Pentru dispariția dinozaurilor a fost suficient un asteroid cu un diametru de doar 14 km, iar până și Luna a luat naștere ca urmare a unui astfel de eveniment.

Poate totuși suntem norocoși și scăpăm… încă o dată.

Atunci să ne gândim la creșterea exponențială a populației. În acest context o pandemie devine din ce în ce mai probabilă. Așa cum conchistadorii, prin virușii purtați la care europenii deveniseră imuni în secole, au decimat populațiile băștinașe ale Americii ajungând să supraviețuiască doar 5-10% din populația indigenă sau așa cum gripa din 1918 a omorât de două-trei ori mai mulți oameni decât a făcut-o Primul Război Mondial care tocmai se încheiase, același lucru se poate întâmpla acum, doar că la o scară mondială. Oamenii se deplasează cu viteze incredibile și aglomerațiile urbane fac și mai ușoară răspândirea unui virus mortal. Orice virus nou, natural sau creat de vreo minte bolnavă, se va fi răspândit în întreaga lume înainte de a fi detectat – prea târziu pentru măsuri preventive.

Sau poate că scăderea resurselor va antrena omenirea în războiul nuclear de care ne temeam și totul se va termina astfel. Sau poate că gândirea capitalistă bazată pe un consum din ce în ce mai mare și fără vreo constrângere ecologică ne va duce din etapa încălzirii globale – din ce în ce mai accentuată din cauza poluării – în cea a unei ierni nesfârșite, a unei noi ere glaciare. Sau poate că Mama Natură nu va avea o așa răbdare și va termina totul printr-o serie de erupții vulcanice grozave ce vor întuneca cerul ce ne vor arunca în lunga iarnă a extincției.

Indiferent de metodă, omenirea tot va ajunge în pragul dispariției. Sau poate suntem iar norocoși…

Dar Soarele nu va fi aici pentru totdeauna. Soarele, sursa vieții noastre, s-a format acum 5 miliarde de ani, având o speranță de viață de până la maximum 10 miliarde de ani, ceea ce înseamnă că, în cel mai fericit caz, este deja la jumătatea vieții lui. Spre sfârșitul existenței, acesta se va dilata, înghițind planetele telurice din apropierea lui: Mercur și Venus. Apoi se va transforma într-o stea pitică de dimensiunile Pământului, planetele sistemului solar scăpând forței sale gravitaționale și rătăcind haotic prin universul înghețat.

Dar nu trebuie să treacă atâta timp căci, peste doar un miliard de ani, strălucirea accentuată a Soarelui va evapora orice urmă de apă din oceane, iar în 2-3 miliarde de ani, orice formă de viață va dispărea, până și gândacii.

Să spunem că omenirea reușește totuși să colonizeze planeta Marte, ceea ce ar mai da ceva răgaz omenirii, însă Soarele tot se va stinge, iar următoarea planetă, aridă, dar care să poată fi colonizată, este la 26 de ani-lumină. Dar provocarea nu se oprește aici. Cea mai apropiată galaxie, Andromeda, se îndreaptă direct spre Calea Lactee. Două discuri de 140.000, respectiv 100.000 ani lumină în diametru, formate din planete și stele de toate dimensiunile, se vor ciocni. Cine poate ști ce urmări va avea asupra planetelor și a sistemelor solare și cum vor fi ele reconfigurate?

Ignorând cele spuse de mai devreme, probabil că știi sau ar trebui să știi faptul că universul nostru este în expansiune în urma Big Bang-ului precum un balon care este umflat. Aceasta lasă loc la doar 3 posibilități: fie universul se extinde la infinit, ceea ce va face ca materia să fie din ce în ce mai rară și deci, universul să devină mai rece, impropriu vieții, fie ajunge la un punct de unde intră din nou în colaps datorită forțelor gravitaționale existente în el. A treia variantă ar fi să se oprească la momentul maxim, după care să nu mai intre în colaps, rămânând într-un echilibru perfect – ceea ce ar fi prea frumos și destul de greu de crezut.

Am călătorit împreună prin timp și spațiu, însă este momentul să revenim. Majoritatea lucrurilor de mai sus nici măcar nu le vom putea apuca, însă ele tot se vor petrece. Am vrut să-ți fac o imagine mai clară asupra a nimicniciei noastre, a faptelor și existenței noastre trecătoare. Fire de praf în imensitatea cosmică, fracțiuni de secundă în relativitatea timpului.

Acum gândește-te la grijile pe care le aveai… ridicole nu? Parcă nici obiectivele sau valorile personale nu mai sunt atât de solide și par a nu mai fi la locul lor… Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la obiective sau valori, ci să le gândești în adevăratul ancadrament al universului și al vieții:

„Ca să îți dai seama de cât prețuiește viața ta, de cum ai izbutit s-o valorifici, gândește-te că mâine ar putea fi ultima ta zi. Dar nu ultima zi a vieții tale – căci atunci ai mai putea găsi vreo mângâiere: ai scris ceva, ai ajutat pe cineva, vei putea consola pe un cititor după cinzeci-șaizeci de ani de la moartea ta – sau, dacă ai activat în istorie, ai modificat istoria țării tale, ai contribuit la înălțarea sau salvarea neamului tău etc. O asemenea moarte e consolatoare – și totuși ea nu validează viața pe care ai dus-o. Dar gândește-te că mâine ar putea fi ultima zi a lumii. Că mâine pământul se reîntoarce la modul lui predestinat: de gaz. Vezi, atunci, ce-ți mai rămâne din viața ta: doar binele pe care l-ai făcut, dragostea pe care ai împărtășit-o, mângâierea pe care ai dăruit-o altora.” – Mircea Eliade

Acesta este adevăratul ancadrament în care trebuie să-ți redefinești valorile și obiectivele.

Nu încerca să cucerești lumea. Au mai fost nenumărați nebuni în istorie – nu trebuie să fii și tu unul. Pe lângă faptul că nu vei reuși în acest timp limitat, este, după cum ai văzut, inutil. Și chiar dacă vei reuși, la ce bun dacă nu vei lua nimic cu tine de pe această lume?

În schimb, fă-ți timp să trăiești și fă-ți timp pentru lucrurile importante din viața ta. Nu încerca să strângi averi peste măsură, nu încerca să urmărești orizonturi care se tot îndepărtează ca o himeră, uitând să trăiești. Iar dacă mâinile tale prind a face un lucru, du-l la bun sfârșit cu hotărâre, căci nu merită să-și bați joc de timpul tău prin tergiversări, fiindcă ziua de azi nu are să se mai întoarcă.

Fă lucruri bune, fii împăcat cu tine, cu lumea și cu Dumnezeu pentru că nu știi cât timp îți e sortit să ai, iar astfel, răsplata ta va fi o viață împlinită în fiecare zi a vieții tale.

Nu aștepta momentul potrivit pentru a face ceea ce-ți place sau ceea ce este important pentru tine. Acel moment „perfect” nu există. „Acum” este cel mai bun moment. Pentru că ziua de mâine nu-ți e nicidecum promisă și nici nu ai stăpânire asupra ei. „Mâine” are darul să se îndepărteze ca o Fata Morgana, să se transforme în poimâine și tot așa. O vei putea-o vedea cu ochii larg deschiși, dar va fi mereu la mai mult de o întindere de mână distanță. „Mâine” nu este o opțiune. „Mâine” nu există.

Ai o singură viață pe această lume, bucură-te de ea și fii fericit. Este un dar de care trebuie să te bucuri și nicidecum să fii mofturos pentru că în niciun caz nu vei mai primi un altul.

Acesta este ancadramentul în care îți cer să-ți revizuiești obiectivele personale. Ia o foaie de hârtie și scrie care sunt obiectivele tale, care sunt acele lucruri cu adevărat prețioase pentru tine și urmărește-le cu tenacitate. Renunță la cele care nu ți-au aparținut niciodată. Întreabă-te care sunt lucrurile pentru care merită să trăiești, care te fac fericit, și ia hotărârea să trăiești doar pentru ele începând de azi. Scrie-le și, ori de câte ori vei cădea în capcana rătăcirii și a „vânării de vânt”, aruncă-ți ochii peste ele și trezește-te la propria viață.

Adevăratele visuri nu se visează, se trăiesc! Trăiește-le cu adevărat… de astăzi, nu mâine!