1

Tu, greierele și calul lui Gheorghiță

„Atunci când mi-a predat despre neajutorarea învățată, instructorul a dat exemplul greierului captiv. Dacă prinzi un greiere și îl pui într-un borcan, îi dai puțină mâncare și apă și găurești capacul ca să poată respira, va încerca să se cațere în sus ca să scape și se va lovi cu capul de capac. Dacă revii după câteva zile și scoți capacul, vei vedea că greierele continuă să sară, însă numai până la nivelul unde se afla înainte capacul. Se poate elibera în orice clipă, dar nu acționează în acest sens – cușca se află acum în mintea lui.” – Piers Steel

În decursul a atâtor ani în managementul echipelor de vânzări directe, am văzut nenumărați „greieri”. Agenți cu calități excepționale care au ales să nu strălucească la adevărata lor valoare, care au ales să nu-și arate niciodată potențialul.

Unii credeau că doar atât pot să „sară”, pentru că părinții, profesorii de la școală, prietenii sau colegii de serviciu le spuseseră că nu pot mai mult. Unii chiar au încercat cu mai multă sau mai puțină tragere de inimă să facă lucruri, iar din experiența nereușitei de moment, au înțeles că atât se poate. Iar asta le-a fost suficient.

Alții erau „greieri” pentru că asta ajunseseră să considere că merită, că nu merită ceva mai mult sau mai bun. Alții sunt cei mai buni, sunt cei care merită, nu el. Alții merită joburi mai bune, iar el nu poate fi decât în urma lor. Și dacă ceilalți nu obțineau recompensele vieții era de datoria lor să stea cuminți la coadă, în urma lor, nicidecum să iasă în față și să ia ceea ce le aparține.

Ce-i drept, sunt sigur că, citind rândurile de mai devreme, ai identificat numeroase momente de „greiere” din viața ta, iar pentru asta nu trebuie să te simți cumva vinovat. Încă din primii pași făcuți în sistemul de învățământ, lipsa de tact pedagogic al unor cadre didactice sau al părinților lasă loc vieții de „greiere”.

„Ce notă ai luat? Dar Georgel ce notă a luat? Cum a putut să ia o notă mai mare decât tine?” „Dar chiar… cum a putut Georgel să ia o notă mai mare decât mine? Înseamnă că este mai bun.”. Iar acest scenariu, repetat de câteva ori nu are darul să ambiționeze subiectul decât în cazuri absolut excepționale, care nu fac subiectul acestui articol. Dimpotrivă, acest gen de dialog repetat nu-i va sublinia bietului copil decât că nu va putea niciodată depăși limita personificată în Georgel sau că nu merită recompensele acestuia.

Acesta este tipul de scenariu în care nivelul până la care poți să „sari” îți este impus sau sugerat de cei din jur, dar greșeala cea mai mare este că de cele mai multe ori limitele sunt acceptate și păstrate ca standarde de noi înșine mut timp încolo, chiar dacă există dovezi clare că nu există și nu a existat niciodată vreo limită reală.

În activitatea mea am am avut șansa să lucrez cu un consultant financiar care spunea că nu e bun de nimic. Părinții se ocupaseră foarte bine de asta. Cu toate acestea, la toate testările periodice la care participa, avea rezultatele cele mai bune dintre toți. Crezi că asta a schimbat în vreun fel modul în care se vedea pe sine? Crezi că mai conta? Capacul era acolo, iar ea (pentru că e vorba de o ea) nu putea să sară mai departe, iar asta se vedea acum nu în rezultatele testărilor, ci în rezultatele job-ului. Și nu că ar fi fost incapabilă ci, dimpotrivă. Indiferent de perioadele pieței, indiferent cât de mult se modificau caracteristicile serviciilor pe care le vindea, ea câștiga ca medie aceiași bani, deși, dacă s-ar lua în considerare acești factori, veniturile ar fi trebuit să varieze și până la de 20 de ori între perioadele „propice” și cele mai grele. Atât „putea”, atât „merita”, ca atare atât primea.

Este nevoie de un act voluntar, de un efort de a ieși din sfera de confort ca să crezi și să vezi că lucrurile pot sta altfel, că meriți mai mult. Nu se poate ieși din borcan decât cu un efort mai mare decât cel cu cel care te-ai obișnuit în ultima perioadă. Dar nu cumva, postura de „greiere” devine la rândul ei una destul de confortabilă? Una care să ferească de efort? Ce poate fi mai ușor decât a spune „Asta este!” ?

Primul lucru pe care trebuie să-l știi în a atinge potențialul tău maxim este că sunt speranțe. Nu trebuie decât să urmezi câteva reguli simple:

Renunță la limite. Ceea ce oricine altcineva poate să facă și tu poți face. Cum ai putut crede că, dacă altcineva a reușit să facă lucruri mărețe, tu – printr-o nu-știu-ce glumă cosmică – nu ar trebui să fii în stare să reușești, că nu meriți asta? Istoria omenirii este plină de oameni care au reușit lucruri extraordinare, ei înșiși nefiind înzestrați cu calități extraordinare.

Citește încă o dată pasajul de mai sus. Citește și reflectă asupra lui. Pune logica în funcțiune.

Una din frazele care m-au ajutat să trec întotdeauna peste limite a fost: „tot ceea ce nu poate fi ocolit, merită îmbrățișat”. Astfel că, cu sufletul plin de groază, puneam mâna pe telefon și sunam cel mai „groaznic” client din agendă, transformând frica în determinare. Oricum trebuia să-l sun!

Poate n-ar fi rău ca să folosești fraza de mai sus și să iei taurul de coarne renunțând la amânare, oricând ai ocazia. Dacă simți că ceva te țintuiește pe loc spune „tot ceea ce nu poate fi ocolit, merită îmbrățișat!” și acționează.

Să crezi în tine. Liderii nu concep nicio limită care să-i țină în loc ci își continuă cu perseverență drumul. Adevărații lideri sunt aceia care aleg să creadă în ei mai degrabă să creadă în alții. Să ceară de la ei înșiși, decât să se aștepte să se întâmple minuni. Să dăruiască înainte să aștepte ceva de la alții. Tocmai acea încredere în sine, în idealul urmărit, este și factorul care electrizează, care transformă pe cei din jur în adepți.

Nu îți mai fă griji că sunt alții care reușesc acum mai multe decât tine, pentru că asta înseamnă că până acum tu ai crezut mai mult în ei decât în tine. Pentru ce cauți să te compari cu alții? E momentul să crezi cu adevărat în tine, chiar dacă simți că nu ești un om curajos sau perseverent. Dacă tu crezi fără rezerve în tine, în idealul tău, atunci toate celelalte vor veni de la sine. Când crezi cu tărie, ai curaj. Când crezi în tine devii perseverent, dedicat și capabil de lucruri extraordinare.

Dacă să renunți la limite înseamnă să ai încredere în tine și te manifești cu aceeași încredere, atunci fie! Dacă simți că ceva trebuie făcut, fă-l acum. Nu e loc de amânare sau, mai grav, nu-l transforma doar într-un subiect de dezbatere. Dacă este timpul să sari din borcan, atunci nu filozofa pe tema asta. Sari fără nicio rezervă și eliberează-te. Fii propriul tău lider și crede în tine fără nicio reținere!

Fii surd. Dacă ești gata să renunți la vechile bariere, trebuie să fii pregătit să nu mai accepți altele noi. Renunță la sfaturile rudelor, familiei și mergi spre țelul tău. Zi de zi, pas cu pas, mai aproape de ceea ce te face cu adevărat fericit.

De câte ori nu te-ai gândit să schimbi ceva în viața ta, de câte ori nu ai vrut să începi vreo afacere, să schimbi job-ul sau să intri în vânzări? Tot de-atâtea ori au apărut și sfătuitorii: „Nu deschide o afacere. Și Cutare a încercat și a dat faliment”, „Nu o să meargă, stai liniștit”, „Lasă mamă prostiile și vezi-ți de slujba asta că alții nu au nici ce mânca” etc.

Nu zic că toate aceste sfaturi au fost date cu intenții rele, puține dintre ele fiind date chiar dintr-o grijă excesivă de a te proteja, iar altele doar așa, de dragul discuției. Zic în schimb că aceste sfaturi nu au nicio finalitate bună. Dacă ai ajuns la concluzia că trebuie să faci ceva, că trebuie să acționezi, atunci trebuie să știi și că lipsa de acțiune nu este o acțiune. Fă ceva spre lucrurile pe care ți le dorești cu adevărat, considerate până mai de curând a fi imposibil de atins. Măcar un pas – cât de mic ar fi el, e de un milion de ori mai bun decât să nu faci nimic. Repet: lipsa de acțiune nu este o acțiune! Fii surd la orice „încurajări”.

Știu că-ți va fi greu de vreme ce așa ai fost crescut și educat de societate. La început a fost mai greu să ți se spună ce e mai bine pentru tine, dar apoi a fost din ce în ce mai ușor. Ai fost „dresat”, iar asta te-a făcut mai predispus la sfaturile și îndrumările celor din jur, a lăsat un canal deschis, o cale bătătorită pe care trebuie să o păzești bine pentru că nu orice sfat este bun pentru tine, precum nu tot ce zboară se mănâncă.

Renunță la piedicile imaginare. Marea majoritate a barierele sunt doar în mintea ta, plăsmuiri ale imaginației. Că îți e frică să vorbești în public, că îți e teamă că acel client te va refuza sau că lumea ar gândi nu-știu-ce în cazul unei nereușite, toate acestea și mai mult decât acestea se află doar în mintea ta.

Bagă bine la cap. Toate sunt doar în mintea ta. E timpul să lași puțin aceste greutăți jos și să scapi de ele. Le tot porți cu tine în minte acasă, la serviciu, ba chiar și când ieși cu prietenii. Ce dacă e posibil să te refuze acel client, fă oferta și vezi ce se întâmplă. Oricum, care poate fi cel mai rău lucru care poate să se întâmple… să nu accepte oferta? Dacă nu i-o faci, oferta oricum este ca și refuzată. Și ce dacă s-ar găsi cineva să te judece pentru vreun eșec? Oricum lumea te judecă chiar și acum. Cu ce-ar fi mai diferit atunci? Cu toate astea, dacă încerci ceva, chiar dacă nu vei reuși, cu siguranță că tot o să stârnești admirația unora. Iar dacă reușești… lumea e la picioarele tale!

Am lucrat cu genul acela de oameni nemulțumiți de orice. Dacă erau și cele mai bune vești, tot era ceva de comentat, vreo nemulțumire nebănuită. Tu acestui gen de oameni le ceri aprobarea și le cerșești acceptul faptelor tale? Mă faci să râd. Hai să stabilim un lucru: părerea ta e părerea ta, părerea lor e a lor – iar acest lucru va fi cât lumea. Te mai încălzește cu ceva părerea celorlalți? Ba mai mult, dacă determinarea ta le va face în ciudă celor care îți poată sâmbetele, asta ar trebui să fie și mai distractiv.

Fii conștient de puterea care stă în tine. Cea mai bună imagine pe care trebuie să o ai în minte este aceea a unui cal maiestuos care este în schimb abuzat prin munci teribile de un om firav. Dacă bietul animal ar cunoaște adevăratele sale puteri ar putea să facă tot ceea ce ar vrea, însă omul este cel care i-a sugerat limitele pe care acesta să le creadă pentru tot restul vieții.

În fiecare zi, în drumul meu către serviciu văd o cireadă de vite pe o pajiște. Pentru că locul de pășunat este chiar lângă strada foarte circulată și ca să nu iasă în stradă, stăpânul le-a împrejmuit cu un simplu șnur (nimic electric) agățat din când în când în vârful a unor bețe de o jumătate de metru înălțime. Totuși limita nu a fost niciodată încălcată de animale, deși nici nu ar fi simțit șnurul dacă l-ar fi luat în picioare.

Că bine le mai spunea și Maria Tănase (Colo-n vale-n grădiniță):

„Și-am zis verde lămâiță
Colea-n vale-n grădiniță
Paște calul lui Gheorghiță
Priponit de-o garofiță.
Garofița s-a uscat
Calul lui Gheorghe-a scăpat.”

 

E treaba ta dacă alegi să stai priponit de-o garofiță și să te eliberezi de ea doar atunci când aceasta nu va mai fi. E treaba mea în schimb să-ți amintesc că o astfel de viață nu-ți va aduce nicio satisfacție, dimpotrivă. Eliberează-te!

Ca un animal sălbatic ce, după îmblânzire, mai are anumite „scăpări” și tu simți uneori acele străfulgerări ale conștiinței, ale imaginii a ceea ce ai putea fi. Te trezești tăind într-o lume alternativă în care ești liber, în care mergi hotărât spre țelul tău și nimic nu-ți stă în cale. Nu te-ai născut în captivitate, ci te-ai născut liber. Acum știi despre ce vorbesc. Dă frâu liber imaginii despre sinele pe care l-ai tot constrâns cu limite care nici măcar nu ți-au aparținut și STRĂLUCEȘTE!

Dacă acum primești puțină mâncare și apă și simți că nu faci nimic din ceea ce ți-ar plăcea să faci, atunci ține minte că ești într-un borcan, iar capacul nu mai este demult acolo. Cușca e doar în mintea ta.