Grijile și viitorul

Omul a încercat dintotdeauna să-și cunoască dinainte viitorul. Cunoașterea lui este acea putere care l-a fermecat dar și înspăimântat în același timp pe om, indiferent de vremuri. Cine nu ar vrea să afle lucruri din viitor dar, în același timp, cine ar vrea să afle că ziua de mâine îi rezervă sfârșitul? Această atracție interzisă amestecată cu o teamă profundă se vede cel mai limpede în istoria antică. Romanii cercetau vestitele cărți sibiline care puteau prevesti viitorul doar în situații limită, acestea fiind sub strictă pază în tot restul timpului, iar oracolul din Delphi făcea profeții doar o dată pe lună și doar pentru chestiuni importante. Alții, precum asiro-babilonienii se vor baza atât de mult pe ghicirea viitorului, încât civilizația lor va pieri din cauza încrederii oarbe în aceste prevestiri.

Sau poate că o altă înțelepciune se ascunde aici…

Poate că, indiferent dacă ai putea să-ți vezi pentru o clipă viitorul, acesta s-ar schimba oricum ca urmare a gestului tău. Pentru că tocmai l-ai văzut și știind ce ar urma te vei purta în alt fel și chiar și un gest cât de mic pe care îl vei face în plus sau în minus va schimba definitiv înrâurirea evenimentelor.

Poate de aceea regele lidian Cresus (560-546 a.Hr.), căruia îi fusese prezisă victoria în luptă la renumitul Oracol din Delphi, este înfrânt de către persanul Chiros. Să spunem că oracolul ar fi prezis corect viitorul, dar regele, știind acum cele viitoare, se duce la luptă atât de sigur și în aceeași măsură tot atât de superficial încât este înfrânt. Dacă nu și-ar fi privit viitorul, poate că el avea să fie cel victorios precum apăruse și în profeție. Neinfluențat, s-ar fi pregătit cu determinare și ar fi dat totul în acea luptă și ar fi ieșit învingător. Atât de înșelător este viitorul. Să nu crezi în el nici de le-ai vedea aievea.

Să ne gândim un pic la cele două premise:

Dacă ghicitul viitorului ar fi adevărat, însă prin actul în sine de cunoaștere întreg viitorul s-ar schimba, atunci ghicitul nu ar fi decât relatarea unui viitor ce nu are să se mai întâmple, iar asta este identic cu a nu fi adevărat.

Iar dacă ghicitul viitorului nu ar fi decât niște baliverne precum cele emise de horoscopiștii de ocazie, iar cel ce le ascultă le dă crezare, acesta va căuta în mod inconștient sau chiar conștient să înfăptuiască cele aduse la cunoștință, supunându-se unui viitor ce i-a fost prezentat ca predestinat și căutând în jur orice adeveriri care s-ar potrivi cu prezicerea. În acest caz, ghicitul, deși fals, se dovedește în final a fi adevărat. Este cumva precum diagnosticările acelea greșite în care pacientul sănătos se îmbolnăvește subit la aflarea diagnosticului eronat, iar cel bolnav dă semne bruște de însănătoșire doar pentru că i s-au citit rezultatele fișei celuilalt pacient.

Indiferent de veridicitatea ghicitului, adevărat sau fals, viitorul este dincolo de orice control, scăpându-ne întotdeauna printre degete și trecând ca o nălucă pe la colțul ochiului celui ce vrea să-l privească.

Viitorul are o mulțime de fețe, dar numai una ți se va arăta. Viitorul are o infinitate de potențe din care numai una se va materializa.

 

Grijile sunt tot un fel de a ghici viitorul. Viziuni neclare aidoma celor văzute în mațele animalelor sacrificate, a umbrelor din zațul de cafea sau din globurile de cristal, grijile sunt tot un fel de ghicitură în umbrele a ceea ce s-ar putea întâmpla: „Dacă nu o să meargă?”; „Și dacă merge ce-o să mă fac mai departe?”; „Dacă nu promovez?”; „Dacă zice asta?”; „Dacă zice ailaltă?”; „Dacă nu mă iubește?”; „Dacă mă iubește acum și nu o să mai mă iubească peste un timp?”; „Dacă o să dezamăgesc?”; „Ce o să fac dacă nu o să se întâmple asta?”; „Ce fac dacă…?”; „Ce zic în cazul în care…?”; „Dar dacă mă întreabă…?”; și tot așa.

Chiar dacă s-ar putea întrezări și o fărâmă de adevăr în griji, viitorul tot înșelător este, adu-ți aminte.

A te pregăti pentru toate variantele viitorului este imposibil. A te lupta deja cu ele este nebunie.

Eu numesc această boală: scenarită. Să te cerți deja în mintea ta cu cineva cu care nici nu te-ai întâlnit, să te pui în situații chiar neverosimile, să treci în avans prin toate permutările viitorului îngrijorându-te de o mulțime de lucruri mai mult sau mai puțin probabile, aceasta este scenarita.

Încercând să acoperi și să iterezi fiecare variațiune a viitorului te privezi de momentul prezent în schimb luptându-te cu niște fantome. Pornești din „acum” și „aici” mergând pe firul scenariului tot mai adânc în viitor. Dar scenariul se tot schimbă de cum îl privești, întorcându-te mereu în puncte anterioare și schimbând povestea cu: „Și dacă o să…”, „Și dacă…”, „Și dacă…”…

Parcurgând mental mulțimea de scenarii și chiar insistând asupra unora dintre ele, începi să trăiești mai mult decât trebuie în lumi paralele și ireale, cu mintea tulbure de năluci și întristat de lucruri care nici nu s-au petrecut și poate că nici nu se vor petrece vreodată.

Deși haioasă, povestioara iepurașului care voia să facă niște clătite este binevenită pentru a sesiza doza de ridicol în care te situezi de bunăvoie atunci când te lași năpădit de scenarită:

Un iepuraș voia să facă niște clătite. Avea ingrediente pentru 20 de clătite dar nu avea tigaia în care să le facă. Se hotărăște să împrumute de la urs.
Pe drum se gândea: „Dacă ursul o să mă întrebe pentru ce-mi trebuie tigaia îi spun că vreau să fac 20 de clătite. Și dacă o să vrea și el 5?… Nu-i nimic. Eu sunt mic, îmi ajung 15. Dar ursul e mare… dacă o să vrea 10? Nu-i nimic! Eu sunt mic, îmi ajung 10… dar lui nu-i ajung că el e mare… Dar dacă o să vrea 15?” Tot gândindu-se el așa, ajunge la ușa ursului și bate cu putere în ușă. Deschizându-i, iepurașul îi spune nervos:
– Măi ursule, ai o tigaie?
– Da – răspunde ursul.
– Îmi bag picioarele în tigaia ta!

Supra apăsați de necazuri și conflicte virtuale reacționăm deplasat și ne grăbim să tragem concluzii pripite fără să verificăm veridicitatea acelor lucruri, păcăliți de propriile griji. Dacă cineva ar putea să fie autorul unui gest care te-a deranjat, asta nu înseamnă că trebuie să te comporți ca și cum el s-ar face vinovat de acel lucru fără vreo probă în acest sens. Este cel mai greu lucru să descoperi adevărul după ce, luni (poate ani) ai „înfierat” și „pedepsit” pe altcineva pe nedrept. Dacă tu îți construiești scenarii în mintea ta, asta nu înseamnă că au legătură cu realitatea.

Marc Aureliu spunea: „Nu lăsa viitorul să-ți strice liniștea. Dacă va fi nevoie, îl vei înfrunta cu aceleași arme ale rațiunii cu care lupți astăzi împotriva prezentului.”

Să anticipezi viitorul nu înseamnă să te îngrijorezi de el, ci înseamnă să te pregătești continuu pentru orice ți-ar putea aduce acesta. Pe de altă parte, să-ți faci griji înseamnă să trăiești permanent într-un viitor improbabil și întunecos, paralizat de frică și sub o continuă amenințare ce te privează de prezentul în care ai putea să-ți ascuți armele.

Nu poți ști ce probleme financiare se vor ivi pe viitor, dar nici nu trebuie să-ți faci griji pentru că a fi chibzuit și a face investiții inteligente în prezent te pregătește pentru orice ți-ar rezerva viitorul.

Nu poți ști la ce boală sau afecțiune te vor expune genele tale, dar să mănânci sănătos și să faci un pic de sport înseamnă să te bucuri de sănătate și energie chiar de acum, din prezent.

Nu poți ști când vor pleca cei dragi de lângă tine, dar să te porți frumos cu ei și să te bucuri de această călătorie făcută împreună este o necesitate a prezentului, nu a viitorului.

Nu poți ști când totul se va termina pentru tine, așa că iubește acum și umple-ți plămânii cu nesaț respirând viață. Umflă nările și trage adânc în plămâni de parcă ar urma să te scufunzi în vreo apă adâncă.

 

Acum două mii de ani, Apostolul Pavel le spunea filipenilor: „Nu vă împovărați cu nicio grijă” – același lucru ți-l spun și eu.

Să ghicești viitorul este imposibil, iar grijile sunt astfel deșarte. Nu-ți umple capul de scenarii care mai de care mai rele și mai apăsătoare că poți ajunge să le urmezi fără să-ți dai seama. Nu degeaba bătrânii spuneau „De ceea ce îți e frică nu scapi”. Având mintea plină de gânduri negre vei sfârși prin a le pune singur în practică, precum pacientul ce primește diagnosticul greșit. Iar mergând cu mintea tulburată de năluci și cu inima în iad, cum de te mai aștepți să te bucuri de viață?

PS: Despre griji am reținut și adoptat de tânăr expresia: „Grijile sunt ca un balansoar: te miști, te miști, dar nu ajungi nicăieri”. Uneori o uit, dar lucrez la asta… :)