De împrumut
Banii tăi nu sunt ai tăi, sunt doar împrumutați.
Lună de lună te folosești de niște hârtii care nu-ți aparțin. Hârtii care trec din mână în mână, nici măcar nu zăbovesc. Toată viața folosești niște bancnote pe care nu le deții, ci pe care le întorci degrabă sistemului. Trăiești doar o iluzie.
La fel ca și toată averea ta. La fel ca și toate proprietățile tale. Pământuri, case, aur, opere de artă… bunuri care au aparținut altora înaintea ta și care vor trece în posesia altora. Niciodată cu adevărat ale tale, doar împrumutate pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp.
Tu însuți ești alcătuit 99% din atomi de oxigen, carbon, hidrogen, azot, calciu și fosfor. Atomi care sunt aceiași încă de la facerea lumii, neschimbați. Mai mult, tu îi tot înlocuiești zi de zi, nici măcar nu rămâi cu aceiași până la capăt. Atomii din care ești acum făcut sunt doar cu împrumut. Mâna asta de țărână din care ești zidit nu-ți aparține nicidecum. Nu ți-a aparținut și nu-ți va aparține, este doar împrumutată.
Tot corpul tău e cu împrumut… Nu deții nimic cu adevărat. Apa din tine e mereu alta, celulele se tot schimbă, atomii vin și pleacă. Azi sunt parte din tine, mâine sunt într-o plantă sau poate într-un animal, poimâine în ploaia care cade sau poate în zâmbetul unei alte ființe din capătul celălalt al pământului… Iar la sfârșit vei întoarce până și ultimul pumn de țărână din care ești luat.
Și dacă azi nu mai ești pe de-a-ntregul cu cel de ieri și mâine vei fi un altul… cine mai ești? Dacă materia din care ești făcut tot trece prin tine precum un pârâu de munte, tu cine mai ești? Ce rămâne neschimbat? Au oare nu de acel lucru ar trebui să te îngrijești? Au oare nu acela este mai important decât ce vine și ce pleacă, mai important decât orice este material și altminteri singurul lucru pe care îl ai?
Ceea ce te înconjoară nu-ți va putea aparține cu adevărat niciodată. Hârtii, pământuri, case, aur, bijuterii, tablouri și chiar atomii din care ești făcut.
Și nimic nu are valoare mai mare sau mai mică, totul este în esență, una. Cu ce este mai prețios un diamant decât un ciob de sticlă la fel de frumos șlefuit și de ce oamenii omoară pentru aur, dar pentru bronz nu? De ce ar fi mai prețioase icrele negre decât unele obișnuite și de ce o ciorbă de aripioară de rechin ar valora de sute de ori mai mult decât ciorba de fasole făcută la țară, în vatră și în cană de lut, deși prima – oricine știe – că nu are niciun gust, ci este văzută doar ca un simbol al bunăstării? Totul este o iluzie a valorii. Tu însuți ai aceeași compoziție cu cea a pământului din care ești luat „căci pământ ești și în pământ te vei întoarce”. Ești pământ, ca și toate celelalte ce te-nconjoară.
Atunci, pentru ce strângi „averi”?
Pentru ce goana asta nebună în a strânge alte forme de țărână?
Mă gândesc la specia aceea de pinguin care își petrece o grămadă de timp construind cuiburi din pietricele cât mai fistichii cu care să impresioneze femela. Cumva ni se pare haios și specific multor alor specii cu mintea limitată și care au obiceiuri asemănătoare. Dar noi, oamenii, suntem cumva mai presus? Avem și noi „pietricelele” noastre. Chit că au fost diamante, pietre prețioase, aur, hârtii sau alte asemenea „pietricele”, oamenii nu s-au dat în lături în a comite crime doar pentru a strânge un morman cât mai mare. Ca să impresioneze. Sperând că următoarea „pietricică” le va aduce fericirea.
Pentru ce să stăpânești domenii de care nu te vei bucura cu adevărat niciodată? Și de cât are trebuință un om pentru a fi împlinit și fericit? Cât costă o clipă de fericire precum cea a copiilor ce se joacă atunci când sunt mici? Cât te costă să râzi cu gura până la urechi și ce preț are un zâmbet sau o prietenie adevărată? Ce trebuie să deții pentru a te bucura de răsăritul soarelui și cât aur trebuie să ai pentru a-ți spune cineva „te iubesc, mami” sau „te iubesc, tati”?
Oprește-te din acest joc de Monopoly. Pur și simplu nu mai da cu zarul. Fă un pas în spate și observă ridicolul patimii cu care alții îl joacă. Rând pe rând, pentru fiecare jucător care iese din joc, banii și toate proprietățile rămân închise tot acolo, în cutia de carton. Nimeni nu plecă cu ele, valabil chiar și pentru „câștigător” la sfârșitul partidei. Totul este doar împrumutat, cartonașele așteptând tăcute alți jucători pătimași.
Banii tăi nu sunt ai tăi, sunt doar împrumutați. Averile tale îți sunt doar împrumutate. Trupul tău este doar de împrumut.
Nimic nu-ți aparține cu adevărat. Totul este împrumutat. Iar mai devreme sau mai târziu vei înapoia totul.
Foto: Robert Cornelius – Man Was Made For Joy and Woe
