1

De ce managerii vor fi mereu singuri

Cum recunoști un manager bun? Cel dintâi semn e că vine primul la job și pleacă ultimul. Nu-l auzi să se plângă de asta și tocmai de aceea vor fi unii care vor spune că îi place să stea toată ziua la un birou spre deosebire de ei, cărora „le place viața”. Că pur și simplu nu are cu adevărat familie și că se afundă în muncă tocmai ca să scape de partenerul de acasă. Este de obicei ușor livid la față, de parcă nu s-ar hrăni bine sau ar suferi de vreo boală ascunsă. Vorbește frumos și zâmbește tuturor, având mereu cuvinte de încurajare pentru cei din jur. Dar tocmai atunci când crede că nu-l vede nimeni, cade pe gânduri, năpădit de griji neștiute. Are în mâini salariile subalternilor, viitorul lor și al familiei lor. Este responsabil de gradul de competență al angajaților și are grijă de atmosfera și moralul departamentului. Are în mâini ziua de mâine a multora. Dacă își ating obiectivele mai au viitor, dacă nu, va trebui să ia decizii grele. La asta se gândește tot timpul. Îi știe pe fiecare în parte. Le știe greutățile, necazurile. Le știe copiii după nume. Tocmai de aceea lucrurile sunt și mai grele.

Dacă ești manager știu că mă înțelegi. Ești singur în fața deciziilor grele. Lucrurile se schimbă cu rapiditate și trebuie să le faci față. Și nu e nimeni cu care să te sfătuiești, nu e nimeni care să simtă cât de apăsătoare poate fi răspunderea. Nu e nimeni deasupra ta care să vrea să-ți ia din povară, nu e nimeni lângă tine cu care să o împarți. Nimeni nu vrea aceste greutăți. Sunt ale tale. Nu poți să te ascunzi după degete și nici să le dai altcuiva. Ești singur.

Subalternii vor vrea în schimb să le împarți puterea și autoritatea de lider, dar nu și răspunderea. Dacă ceva nu merge bine, doar tu vei fi vinovat, iar asta pe bună dreptate. Pe cât de ispititoare ar fi din exterior, puterea ce vine odată cu poziția de manager pălește în fața răspunderii. Puterea este doar vârful icebergului, doar partea văzută a răspunderii. Pentru ceilalți puterea va părea ca fiind raiul, dar tu vei merge în fiecare zi prin iadul răspunderii.

Deși invidiat pentru rolul absolut de a împarți dreptatea în micile conflicte în calitate de manager, doar tu ești de fapt singura parte perdantă din tot acest proces, ca o constantă. În oricare parte ar cântări mai mult talerul dreptății, tu singur ești cel ce va „nedreptăți” pe cineva. Mereu va fi cineva supărat că nu i-ai dat dreptate. Și cu fiecare intervenție de acest gen te îndepărtezi tot mai mult de echipă, iar dacă alegi să nu intervii lăsând să se lămurească lucrurile de la sine, atunci vei „nedreptăți” ambele părți, fiecare considerând că prin neintervenția ta ai favorizat partea „adversă” din conflict. Oricum ai face, conflictele mai mici sau mai mari ale celorlalți vor adânci prăpastia dintre tine și ei.

Dacă ajuți pe cineva, nu-i ajuți pe alții. Dacă nu ajuți deloc, ești crud și nepăsător. Dacă salvezi pe cineva și nu poți salva pe toată lumea, tot tu ești vinovat și părtinitor. Oricum ar fi, deciziile tale sunt greu de luat și nu poți cere sfatul unora pentru că în mod cert deciziile vor avea impact asupra celorlalți. Iar dacă le destăinui problemele, informațiile și dilemele cu care te confrunți le vei face mai mult rău decât bine, chiar dacă nu ai vrut decât să vadă pentru un moment ceea ce numai tu poți vedea. Și, mai mult, asta s-ar putea să se întoarcă precum o lovitură de bumerang tot împotriva ta și a oamenilor pe care ai încercat să-i implici.

Subordonații te respectă, dar vei fi mereu șeful lor – asta e. Ești subiectul frustrărilor, judecăților de dragul unei opinii, contestat din ignoranță și neștiință, îndrăgit și urât în același timp, respectat dar și ținta neputințelor și nereușitelor lor. Element tabu, asta ești. Ești obiectul unei iubiri oedipiene bolnave jucând când rolul tatălui, când rolul mamei. Când urât fără vreo vină, când adulat și admirat, dar niciodată iubit cu adevărat.

Unic în contraponderea mulțimii subordonaților, managerul este membrul unei specii rare, fără pereche în rândul lor. Izolat de rolul tău, ești un fel de specie la limita extincției. Iar pentru că ei vorbesc mult mai mult între ei decât cu tine, managerul este uneori ultimul care află ce se petrece în rândul subordonaților. Iar asta doare. Este aceeași durere pe care o simte un părinte care descoperă că este ultimul care află adevărul despre copilul lui. L-a iubit necondiționat și asta primește în schimb? Se simte exclus și îndepărtat din relația cu propriul copilul. Se simte singur.

Tu îi ții de mână, îi motivezi și-i ajuți să zboare mai sus decât ar fi crezut că vor zbura vreodată. Dar pe tine cine te motivează? Ești singur.

Ca lider îi crești pe cei mai mici, le dai curaj, îi îndrumi. Vor zbura în cercuri în jurul cuibului, dar viața nu vă va ține legați. Plini de curaj acum, unii se vor aventura mai departe decât îi vei putea urmări cu privirea. Și vei rămâne iar singur. Simpla vedere a lor sau a zborului grațios pe care au ajuns să-l facă îți aducea aminte că ceea ce faci are rost. Dar au ales să plece. Îți vor înapoia singurătatea.

Este zborul lor, așa este… Ești doar ca un părinte grijuliu cu copilul lui: nu crești tu zilnic în locul copilului, dar fără tine acesta s-ar prăpădi. Însă niciodată copiii nu vor vedea meritele părinților decât abia prea târziu, când aceștia nu vor mai fi. Doar atunci îți vor duce cu adevărat dorul, doar atunci vei avea în sfârșit merite, recunoștință, înțelegere, dragoste. Până atunci le vei urmări zborul îndepărtat până ce imaginația îți va juca feste aruncând himere la orizont, în timp ce singurătatea îți va intra iar în oase.

Trebuie să fii tare. Managerul trebuie să fie tare. Pentru tine, pentru ei. „Ceilalți lupi m-ar sfâșia, dacă ar ști că urletul meu e, în realitate, un plâns” spunea Octavian Paler. Este secretul tău pe care nu-l vei putea spune nimănui. Iar asta te face din nou singur.

Îi vei mustra ca să-i îndrepți, dar tot tu vei fi cel rău atunci. Îi vei provoca pentru a se depăși, îi vei privi din umbră, îi vei cerceta ca să meargă pe drumul cel drept, dar tot tu vei fi cel greu de mulțumit. Îi vei ajuta fără să știe, iar tu nu vei avea niciun merit pentru asta.

Obișnuiește-te să nu ai merite. Managementul este precum un vot călugăresc al sărăciei de bunăvoie. Vei fi sărac de orice merit, dar împuns de cuiele a ceea ce nu a mers bine. Stigmat să nu ai niciodată rezultate, ci doar răspundere, asta îți va face singurătatea și mai apăsătoare.

O, dar vei avea prieteni. Vei avea oameni care să te iubească. Dar nu la job. Deși înconjurat de oameni, acolo vei fi întotdeauna singur.

PS „Ești un purtător de inel, Frodo. Să porți un inel al puterii înseamnă să fii singur.” (Galadriel către Frodo în „Frăția inelului” de J. R. R. Tolkien)

Sursa foto: wallpapers55.com