Bogatul om sărac

În lumea sportivă este un rezultat excelent să obții la proba de sprint 100m un timp ușor peste 10 secunde, dar, la doar mai puțin de o secundă diferență, ar sta doborârea recordului mondial actual. Toate recordurile din ultimii 35 de ani sunt sub 10 secunde, iar performanța de a bate recordul mondial precedent a constat întotdeauna în diferențe de sutimi de secundă! Atleții de performanță se antrenează zi de zi pentru a scoate timpi mai buni, se antrenează pentru fiecare sutime de secundă.

Este clar că s-a ajuns undeva în apropierea limitei peste care nu se va mai putea trece. Pur și simplu 100 de metri nu vor putea fi parcurși în zero secunde. Ceea ce este important însă, este parcursul fiecărui sportiv în parte. Au pornit de la cel mai slab timp posibil și s-au întrecut pe ei înșiși. Și-au bătut pe rând propriile recorduri, iar asta le-a dat aripi și i-a ambiționat să muncească pentru următorul obiectiv. Au învățat din greșeli, s-au ridicat și au continuat drumul.

Ce ar fi însemnat dacă Usain Bolt nu ar fi început de jos? Miile de sprinturi făcute singur, miile de recorduri personale pe care nimeni altcineva nu le-a văzut vreodată l-au adus aici, în a scrie istorie, în a da lumii recorduri după recorduri. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă primul lui timp înregistrat la sprint ar fi fost undeva sub 10 secunde… ar mai fi fost atât de ambițios? Drumul până acolo l-a făcut de oțel. Fără acest drum, unde ar fi ajuns? Probabil că nicăieri. Ar fi alergat de câteva ori scoțând un timp excelent, dar nicidecum un record mondial, apoi s-ar fi lăsat.

Așa este și cu cel ce se naște înconjurat de tot ceea ce și-ar dori un om într-o viață și cu cel ce nu are nimic. Primul este privat de șansa de a avea un drum, de a avea obstacole, de a-și bate propriile recorduri. S-a născut având totul, fiind aproape de limita peste care nu se va mai putea trece. Celălalt în schimb, are toate posibilitățile înaintea lui.

Booker T. Washington spunea că a învățat faptul că „succesul se măsoară nu atât prin poziția pe care cineva o are în viață, cât prin obstacolele pe care el le-a depășit încercând să învingă.”

Cel ce se naște în huzur, se naște cu mari șanse de a ajunge cu sufletul amputat, mediul îl face lipsit de ambiție. Orice obstacol, orice ar întreprinde în viață și nu ar merge, nu l-ar face decât să cadă la loc, în puf.

Pentru cel sărac, faptul că și-a pierdut slujba, că și-a avariat mașina pe care nici nu a apucat s-o achite într-un accident sau că micuța lui afacere nu a mers chiar atât de bine, înseamnă că și-a zdruncinat din temelii lumea. Mai mult, poate că și-a expus prin asta chiar pe cei dragi.

Cel sărac nu-și permite nici măcar să fie bolnav, pentru că asta ar însemna nu numai că nu ar putea produce resurse, ci, dimpotrivă, s-ar transforma într-un consumator de resurse pentru el și cei dragi – iată un lux pe care nu și-l poate permite.

Dacă a pierdut sume mari de bani la cazino, cel bogat numește asta distracție. Dacă și-a avariat mașina sau dacă clubul pe care-l deschisese mai mult pentru el și prietenii săi s-a dovedit a fi un faliment, aceste lucruri sunt doar o altă zi plictisitoare pentru cel bogat. Pentru acesta, neavând nimic important de pierdut, miza tinde spre zero absolut.

Teama de eșec este un motor ce-l ține mereu în priză, îl ține mereu motivat pe cel ce nu are nimic. Eșecul în acest caz nu este unul pe care să-l cunoască doar la nivel cognitiv, ci este perfect real, iar asta îl menține ager. În același timp, pofta de succes este fantastică. Își dorește să realizeze lucruri din ce în ce mai mărețe cu propriile mâini, să bată record personal după record personal. Și în fiecare zi, când se uită în spate la câte lucruri a realizat prin propriile puteri, satisfacțiile sunt nemărginite. Și asta îi dă aripi.

Oamenii bogați sunt triști. Ce le-a mai rămas să realizeze? Pentru cel ce se naște în abundență, ce satisfacții, ce realizări, ce provocări îi mai pot rămâne? Cel sărac știe că posibilitățile sunt nelimitate, iar limita o impune doar imaginația lui.

Provocările pentru cel sărac sunt imense – ferice de cel sărac! Bogățiile nu-i stau în cale, nu-l orbesc să vadă lucrurile importante din viață, să afle adevăratul sălaș al fericirii, să-l cunoască pe Dumnezeu. Iar asta nu e de azi, de ieri. Acum două mii de ani, Iisus spunea că „mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu.”

Pentru tragedia celor bogați vor sta întotdeauna drept exemplu vedetele societății mondene, care, trăind pe culmile abundenței, distorsionează succesul pentru simplul fapt că nu au unde să se mai ducă – sexualitate deviantă, scandaluri, droguri, familii distruse, sinucideri aberante. De fiecare dată când vezi câte o vedetă de acest gen cu o viață deplorabilă apare și întrebarea: „Ce îi mai lipsea?”. Aparent nimic, dar sufletul era gol, iar bogăția nu-l poate umple. Niciun record personal, nicio realizare, cu stima de sine ca și inexistentă.

Nu au unde să mai avanseze, așa că nevoia interioară îi împinge să încerce tot felul de senzații care să le umple golul sufletesc. Mai mult, sunt înconjurați permanent de prieteni falși, de oportuniști atrași ca muștele de bogăție. Pentru cel sărac, problemele vieții sunt un filtru prin care prietenii își arată adevăratul caracter.

De câte ori apare un necaz în viață, o nouă provocare, Carmen, soția mea, are o vorbă: „trebuie să avem și dintr-ăstea, altfel ne-am plictisi!”. Provocările societății sau cele personale sunt condimentele vieții noastre pe acest pământ. Sunt izvorul noilor recorduri personale de doborât. Sunt intriga și finalul filmului, repetate de mii de ori. Dacă nu le au, cei bogați vor încerca inconștient să și le creeze.

Eu prefer să trăiesc viața așa cum este ea, nu un simulacru. Fără regie, totul live!

Să nu disprețuiești niciodată sărăcia – este cel mai bun profesor. Unii ar fi dat orice să-l aibă…

Îmi aduc aminte în acest sens de una dintre întâmplările din adolescență, când sărăcia mi-a arătat cât de bun pedagog poate să fie. Îmi aduc aminte că, în timpul liceului, plecările acasă erau destul de rare și de obicei se petreceau doar în vacanțe. Asta pentru că liceul avea un regim destul de sever și pentru că eram la o distanță considerabilă de casă. Vacanță era și acum, iar pe drum a trebuit să schimbăm trenul în gara din Piatra-Olt, ceea ce ne-a mai dat răgaz de glume și discuții gălăgioase cu ceilalți colegi. La un moment dat,un copil destul de neîngrijit se apropie de bunul meu prieten si-i spuse pe un ton amical: „Marius, dă-mi și mie un ban, te rog frumos”.

Șoc! „De unde mă știe?” – era întrebarea din mintea lui Marius. Contrariat, dar și surprins, Marius băgă adânc mâna în buzunar și-i întinse fără niciun cuvânt și fără prea multe gesturi o bancnotă. Puștiul, mulțumi cu un gest și se îndepărtă de noi, dar nu se îndepărtă prea tare și de grup.

Aaa… un cerșetor îl „făcuse” pe Marius. Totuși, eu nu mi-am luat ochii de la el. Abia atunci am descoperit secretul. Puștiul stătea la distanță de grup în așa fel încât să nu fie băgat în seamă și nici să nu atragă atenția asupra lui, dar, la primul nume strigat între noi, repera cui îi erau adresate cuvintele. Erau singurele momente când privea cu interes. Altminteri, nu reacționa, ci își făcea de lucru cu obiecte minuscule mai mult imaginare decât reale. După ce momentul era consumat, se îndrepta către „victimă” și-i se adresa pe nume de parcă îl cunoștea de când lumea. Contrariată, „victima” scotea un ban și-l înmâna în timp ce figura îi era brăzdată de sentimente contradictorii.

Sărăcia îl făcuse mai ager, îi ascuțise simțurile, istețimea și inteligența emoțională – îl dezvoltase pentru supraviețuire și nu numai.

Acesta este doar un exemplu extrem, însă doar așa lecția devine mai evidentă. Existența unor corelații între faptă și recompensă/pedeapsă după caz, îl țin motivat și-i luminează alegerile oricui, încă din primele clipe ale existenței. Lipsa lor fac neclare alegerile, răpesc determinarea și tulbură orice reper. Iar asta, împreună cu puterea bogăției poate să fie cea mai distructivă combinație. E ca și cum ai pune armament nuclear pe mâna unui copil de 3 ani.

„Experiența m-a învățat că cea mai mare povară, cel mai mare blestem pe care-l putem arunca pe umerii unui copil este cel al unei copilării petrecute în huzur. O cercetare atentă a istoriei va scoate la iveală faptul că majoritatea marilor slujitori ai binelui comun s-au ridicat din medii foarte sărace.

După părerea mea, adevăratul test al unui om ar fi să-i dai o avere nemăsurată și să vezi ce face cu ea. Bogăția care îți răpește motivația de a face o muncă utilă, constructivă, este un blestem pentru cei care au parte de ea. Nu de sărăcie trebuie să ne ferim – ci de bogăție și de puterea ce rezultă din ea, care poate fi folosită și pentru a face rău.” – Napoleon Hill

Dacă te-ai născut sărac și ai crezut în tot acest timp că ai fost cumva nedreptățit de soartă, mai gândește-te. Dacă bogăția primită fără niciun merit personal nu este altceva decât un blestem, e timpul să te simți binecuvântat!