1

Adevărul despre leadership

Leadership prin delegare, leadership situațional, leadership participativ, leadership instituțional, leadership ba pe verticală, ba pe orizontală sau chiar la 360 de grade… toată lumea vrea să știe cum poate ieși în evidență și cum poate beneficia de promisiunea de a exersa puterea de influență la toate nivelurile (chiar așa sună asigurarea unui autor din domeniu pentru cei ce-i vor cumpăra cartea).

În dorința de a-i da o consistență de analizat, leadership-ul a fost din ce în ce mai suprapus cu managementul, coordonarea și controlul. Într-adevăr, de multe ori liderii ajung prin conjunctură să gestioneze resurse precum un manager, să coordoneze și să controleze, însă a fi un lider nu înseamnă să fii manager cum nici să fii manager nu te face lider. Și dacă nu asta este leadership-ul, atunci ce este?

Leadership-ul este acel ceva ce-l face pe lider, lider. Este ingredientul care-l scoate din mulțime pe deținătorul lui și-l pune în fruntea maselor. Pentru unii este untdelemnul primit cu care îi este uns capul și care-l face alesul dintre cei mulți, pentru alții este sângele albastru cu care, printr-o alegere doar a destinului, fie te naști, fie nu.

Oricum ar fi, a fi lider înseamnă pentru mulți să fii în frunte. Dar în fruntea cui? Așa cum a fi rege înseamnă să existe și un regat, poate fi cineva un lider dacă nu este nimeni care să-l urmeze? Cu alte cuvinte poți fi lider atâta timp cât nimeni nu-ți urmează? Sau de fapt primul adept este și cel care îl ridică pe lider la acest rang?

Puterea de a influența și de a controla pe alții este un miraj după care aleargă mulți. La fel și cu plăcerea de a fi adulat. Dar ce nu înțelege majoritatea e că toate acestea sunt doar un efect, nu un scop în sine. Ca să te urmeze lumea, trebuie să te urmezi mai întâi tu. Fii tu primul tău adept, crede în tine. Dacă nici tu nu te poți urma, de ce ar face-o alții? Este o capcană să te porți ca din cărți precum un lider fără a avea însă vreun conținut.

Cum să fii tu primul adept? Urmează-ți visul. Pentru că oamenii nu urmează oameni, urmează visuri în care cred, iar asta se aplică tuturor, inclusiv liderului.

Vezi tu, liderii sunt lideri doar din întâmplare. Ei au o viziune pe care o urmăresc… Doar că se trezesc într-o bună zi, aruncându-și întâmplător privirea peste umăr, că mai sunt și alții în spatele lor cu fețele luminate de strălucirea viziunii. Și nu,  nu-i deranjează asta. Viziunea este ca un foc la care te încălzești și în jurul căruia este binevenit oricine.

Liderul este doar prisma prin care luminează idealul. Liderul este primul adept al idealului, iar acesta din urmă începe să lumineze și să se transforme în realitate doar prin puterea credinței în el. Așadar leadership-ul începe cu un ideal, nu cu un lider, darămite cu adepți.

Cei care fac oamenii să-i urmeze doar de dragul de a fi adulați și fără a avea vreun vis sunt liderii de carton care se bălăcesc în grupuri fără de minte, mase de oameni care, dacă nu le mai dau atenție o singură secundă, se împrăștie și urmează un altul. Sunt turme de oi, iar cei ce se proțăpesc înaintea lor, niște păpușari. Să nu confunzi lucrurile acestea. Poți să te porți și să vorbești ca un lider, poți să citești oricâte cărți despre acest subiect și să înveți trucuri prin care să păcălești pe cei din jur, însă până la urmă este ca și cum ai lua lecții de actorie doar pentru a părea fericit sperând ca să sfârșești astfel. Ce șanse sunt oare să se întâmple una ca aceasta?

Capcana leadership-ului în „literatura de specialitate”. Cea mai tâmpită idee – cu care la un moment dat chiar am fost tentat să cochetez – a fost conceptul descris în Cele 5 etape ale lidership-ului, scrisă de un renumit autor în domeniu. Chiar e nevoie de un program în 5 pași precum un ghid din colecția „Pentru Tonți” pentru a deveni lider? Și cine ar vrea să fie lider doar de dragul atenției de care s-ar bucura? Nu un păcălici? În fine, uite etapele cu descrierea originală:

1. Poziția. „Oamenii te urmează fiindcă sunt obligați”
2. Permisiunea. „Oamenii te urmează fiindcă își doresc acest lucru”
3. Producția. „Oamenii te urmează prin prisma a ceea ce ai făcut pentru organizație”
4. Dezvoltarea oamenilor. „Oamenii te urmează prin prisma a ceea ce ai făcut pentru ei personal”
5. Apogeul. „Oamenii te urmează pentru ceea ce ești si pentru ceea ce reprezinți”

Cu alte cuvinte la început oamenii te urmează fiindcă n-au încotro. Apoi, în etapa a doua, nu se mai opun. Apoi trebuie să le faci demonstrații despre cât de capabil și de muncitor ești pentru companie, culminând cu respectul public câștigat la schimb cu serviciile pe care le-ai oferit lor în mod particular. Un troc: îi ajuți în particular, iar ei te vor susține public. Și doar dacă execuți corect aceste etape autorul îți garantează că ajungi lider de nivel 5. Halal leadership! O caricatură de lider corporatist și manipulator, dorind cu orice preț admirația și sprijinul necondiționat al celor din jur. Ba mai mult, liderul de grad 5 are obligația să creeze alți lideri de rang 4 ca să-și merite statutul, exact ca-ntr-un MLM. De parcă scopul lui ar deveni convingerea și convertirea altora…

★ ★ ★

În realitate, ca lider, scopul tău este să ațâți văpaia crezului tău până ce îl vei împlini. Și doar arzând acesta ar putea ajunge să încălzească și inimile altora. Și dintr-un fuior subțire de fum și din mocnit ușor, să se ațâțe și în sufletele lor, acestea luminând la rându-le. Iar asta doar din întâmplare!… pentru că ai putea rămâne la fel de bine pentru totdeauna singurul său adept. Leadership-ul este un efect, nu un scop. Ceea ce se vede în afară, este manifestarea în exterior a pasiunii din interior. La fel și cu cei ce-l urmează pe lider – prezența lor este doar un efect!

Și tocmai pentru că sursa lui vine dinăuntru, tocmai de aceea nu contează părerea celorlalți. Atâta timp cât contează, tu-i urmezi pe ei. Cine este liderul atunci? Asta nu înseamnă că nu trebuie să-ți pese de ei, ci doar că opiniile lor nu contează. Dacă e să le asculți și să faci pe plac tuturor te vor înlănțui prin mulțimea și dezacordul punctelor lor de vedere. Doar crezul tău te eliberează și te înalță. Leadership nu înseamnă să faci pe plac celorlalți, ci înseamnă să faci totul pentru visul în care crezi.

De aceea un adevărat lider este singurul adept care contează. Tocmai pentru că scopul său nu este acela de a impresiona pe careva. Liderul are o misiune de care este perfect conștient. Iar dacă cineva se alătură sau nu scopului este o decizie care nu-l privește și nici nu-l interesează. Și da, dacă scopul urmărit este unul nobil, un lider nu va fi niciodată singur. Pentru că un lider visează la o lume mai bună și mai dreaptă nu doar pentru el, ci pentru toată lumea. Chiar și pentru cei ce i se împotrivesc viziunii lui.

Malala Yousafzai la 16 ani vorbea despre dreptul la educație a tuturor copiilor, inclusiv a copiilor extremiștilor talibani care încercaseră să o omoare cu un an mai devreme, într-un atentat. Tot astfel, Ion Rațiu vorbea în 1990 despre lupta sa pentru democrație în termenii: „voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Iar Iisus schimba Legea Talionului („Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”) într-una a iertării și a iubirii, iar asta inclusiv pentru cei ce-L răstigneau: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac”.

Sunt multe exemple în istorie. Leadership înseamnă misiune și atât. Nu să lupți contra cuiva, ci să lupți pentru ceva sau contra unor idei și nedreptăți, nu contra reprezentanților lor. Mai devreme sa mai târziu „necredincioșii” ajung să li se deschidă ochii și mintea și să creadă în visul hulit. Devin adepți și ajung să vorbească în numele idealului. Și nici să fii pe placul tuturor ca să fii popular nu înseamnă – dacă ar fi ascultat de toți și ar fi încercat să-i mulțumească ce s-ar fi întâmplat? Niciun conducător mare al istoriei nu a rămas în amintirea colectivă doar pentru dorința lui de a fi venerat de oameni, ci pentru viziunea idealului pe care l-a reprezentat.

Pentru faptul că oamenii urmează în primul rând idealul și nu omul stă și faptul că, odată ce liderul dispare, oamenii urmează pe următorii ce devin garanții idealului respectiv.

Liderii sunt acei oameni care au murit pentru idealurile lor, pentru mai bine, pentru libertate, egalitate și cunoaștere. Iar pasiunea și dragostea care le dădeau aripi au influențat alte mii, zeci de mii, iar uneori milioane de oameni ca să urmeze nu numai exemplul lor, ci să lupte uneori cu mai multă hotărâre în numele acestor valori chiar și la zeci de ani, sute sau mii de ani după ce aceștia s-au stins.

Ecourile sunt ale idealului, nu ale omului. Liderul este un catalizator, este vasul ales pentru o aspirație ce arde, ce-l mistuie, îl frământă și nu-i dă pace. O lumină care-l cheamă și-l ține nopțile treaz. O lumină ce-l hrănește, căci ține loc și de apă și de hrană și de somn.

Liderul este un veșnic îndrăgostit de idealul său, asta este. Nimic nu este prea puțin pentru dragostea lui și orice sacrificiu care s-ar vedea din afară este o ofrandă prea mică.

Simte că idealul este întotdeauna mult mai mare pentru trupul său de aceea niciodată nu-l va ascunde, ci-l va lăsa să se manifeste în afară, ca o aură, ca o mantie în care se îmbracă. Nu îi va fi teamă și nici nu se va rușina să se îmbrace în lumină, nu o va ascunde sub haine obișnuite, cu obiceiuri obișnuite și cu purtări de om „normal”, așa cum toți îl îndeamnă.

Este conștient că idealul poate umple sufletele celor din jur și că îl poate dărui celorlalți fără să-l piardă. Ba chiar mai mult, că tocmai astfel va trăi. Precum o ființă vie.

Etapele leadership-ului?

1. Nu încerca să fii lider;
2. Eliberează-te de părerea celorlalți și nu căuta să mulțumești sau să impresionezi pe nimeni;
3. Privește înăuntrul tău, la valorile care te definesc, și crede în tine;
4. Deține o viziune clară despre ce vrei să faci în viață, despre ce vrei să lași în urma ta;
5. Mergi spre crezul tău indiferent care sunt pierderile (prieteni, avere sau chiar viață – într-o bună zi tot o vei pierde)

…și doar mergând pe drumul tău, cine știe? Într-o zi vei descoperi că ai devenit fără voie un lider.

Ești lider când ești gata să dai totul. Devii unul când nu mai aștepți de la nimeni nimic. Ești lider când devii liber de orice constrângere, opinie și prejudecată. Ești lider când ești liber.

Întorcând-ne la „literatura de specialitate”, un alt „monstru” mult promovat în mediul corporatist este liderul promotor, care iese în față și arată tuturor cum se fac lucrurile. Ceea ce nu se observă la prima vedere e faptul că liderul nu stă niciodată în față. El stă pur și simplu acolo unde este. Ceilalți sunt cei care se așează în spatele lui. Liderul nu va ieși niciodată în față ca să facă demonstrații de cum se fac lucrurile.

Să luăm exemplul unui conducător de oști precum Ștefan cel Mare care a luptat pentru libertate de multe ori în raporturi de forțe ce au sfidat orice rațiune. Crezi că el ca lider se avânta în luptă doar ca să arate cuiva cum se face? Nu. El se avânta în luptă împins de dragostea de țară. Iar patima lui și deopotrivă nebunia și iraționalitatea lui înflăcărau pe cei ce-i urmau pe de o parte și îngrozea pe potrivnici pe de altă parte. Crezi că un lider iese în față să facă „demo-uri”? Ștefan cel Mare s-a bătut împotriva a 150.000 de turci cu oaste de 10.000 de răzeși și fac pariu cu tine că s-ar fi luptat și singur, iar dragostea lui pentru crezul său ar fi semănat aceeași groază în rândurile dușmanilor!

Tot astfel, un lider spiritual precum Iisus nu ieșea în față să arate cum și ce trebuie să facă ceilalți, ci Acesta Își trăia pur și simplu învățătura. Se arata ca un exemplu doar din întâmplare. Așa era El, așa acționa El. Nu era niciun demo.

Să luăm ca exemplu un creator de dispozitive inovatoare precum Steve Jobs. El nu muncea absurd de mult cerând perfecțiune doar ca să se arate ca model sau să demonstreze ce trebuie făcut. El pur și simplu dorea să lanseze cel mai bun produs pentru clientul lui. Restul nu conta. El făcea lucruri pe care le-ar fi făcut și dacă ar fi fost singur. De fapt nu asta făcea la începutul carierei în garajul de unde avea să lanseze Apple?

Un lider nu face demonstrații. El își trăiește pasiunea. Și dacă ceilalți se întâmplă să fie în jurul lui și să ia lecții, este doar un efect secundar. Dar pentru cineva neavenit care nu știe focul interior pare simplu: pentru a fi lider trebuie să ieși cât mai mult în față și să faci demonstrații. Însă fără motivația interioară unul ca acesta nu este oare decât un impostor, imitând comportamentul unui lider autentic?

Există o imagine care tot circulă, încercând să demonstreze ce este un lider. În prima ipostază, câțiva oameni trag cu o funie o povară pe care stă un conducător. În cea de-a doua ipostază, aceeași oameni trag la aceeași funie având conducătorul de data asta în fruntea lor. Cred că imaginea corectă a liderului este acesta: el trăgând singur greutatea imensă, iar ceilalți, văzând patosul și credința lui, sunt mișcați și se așează unul câte unul în spatele lui ca să tragă împreună cu el.

Este ca atunci când se întâmplă o nedreptate și oamenii din jur își văd de traiectoriile lor în viață, cu inima și mintea împietrite în indecizie. Este de ajuns unul care să se oprească și să ia atitudine. Exemplul curajului și a determinării lui rezonează cu năzuințele celorlalți, care brusc aderă acestei imagini. Este imaginea pe care o aveau și ei în minte și în suflet dar pentru care nu găseau resursele să o pună în aplicare. Ca să fii lider trebuie să fii nebun, să te expui ridicolului și criticilor, să nu-ți pese. Să stai împotriva curentului și să riști totul. Nu ca să faci demonstrații cuiva, ci pentru că altfel nu ai putea trăi cu gândul că puteai schimba ceva și nu ai făcut-o.

CREDINȚĂ – acesta este leadership-ul.