Tu ce valoare ai?

Ești minunat, original și unic. Ești ca nimeni altul. Știi lucruri pe care alții nici nu le bănuiesc. Simți lucrurile altfel decât ceilalți. Și nu mint când spun că ești neprețuit. Pentru că nu se va mai naște niciodată vreun altul ca tine, iar cel mai important, nu se va mai naște niciodată un alt EU ca cel al tău. Nu vei mai vedea niciodată lucrurile ce te înconjoară, nu le vei mai auzi vreodată, nu le vei mai judeca, nu le vei mai simți… nu vei mai FI niciodată. Vor fi o mulțime de alți EU, dar niciodată TU. Ești ediție limitată, pe o perioadă limitată de timp. Și tocmai asta face ca viața ta să valoreze mai mult decât tot aurul din lume: unică, inestimabilă și neprețuită.

Viața este în fapt un cadou neașteptat, primit pe nepregătite – că doar nu te-a întrebat nimeni înainte să o primești. De fapt ești câștigătorul unei tombole uriașe de întâmplări, posibilități și conjuncturi în care premiul cel mare a fost însăși existența: o secundă mai târziu și părinții tăi nu s-ar mai cunoscut; un virus rătăcit și linia strămoșilor tăi s-ar fi întrerupt de mult; un dram de ghinion pentru singurul care ar fi contat cu adevărat dintre cele câteva milioane de spermatozoizi și nu ai mai fi citit aceste câteva rânduri. Și, deși ești câștigătorul marelui premiu dintr-o extragere de proporții universale, cu timpul ai ajuns să te obișnuiești oarecum cu viața, considerând-o o dotare standard a existenței tale – O nimica toată! Așa și trebuia să fie! Să fiu!

Este greu să simți cât de minunată este viața… iar asta pentru că nici nu ai avea cum să-ți aduci aminte cum era fără ea, nu-i așa?

În lumea de azi, în era vitezei, sunt puține cazurile în care mai are cineva timp să se gândească la cât valorează viața lui, iar asta se întâmplă doar atunci când e pe punctul de a o pierde. Însă în timpuri nu demult apuse, timpuri pline de violențe, războaie, abuzuri, boli și nedreptăți, cu pericole pândind din orice ungher, oamenii aveau ocazia ca prin toate acestea să reflecteze aproape zilnic la cât de fragilă dar și la cât de valoroasă este ea.

Și, deși viața ta este neprețuită, ajungem la un aparent paradox: tu ce valoare ai pe acest pământ?

★ ★ ★

Ia de exemplu o sticlă de bere de pe rafturile supermarketurilor ticsite cu așa-ceva. Cu cât o vei privi mai mult cu atât vei descoperi cât de perfectă și elegantă este: clară, simetrică, perfect turnată și fără cusur. Cu toate acestea nu face mai mult de câțiva lei cu tot cu conținut. Cândva o astfel de sticlă era o mică avere. Deși opacă, plină de impurități, dar prelucrată cu migală, acum 2000 de ani aceasta ar fi valorat mai mult decât greutatea ei în aur. Acum doar conținutul face diferența de preț. Două înghițituri și… gata valoarea sticlei. Ea va ajunge la gheenă. Și nu, nu se va recicla. Ca celelalte surate ale ei, are cele mai mari șanse să ajungă îngropată într-o altă groapă imensă de gunoi. Am ajuns să ascundem gunoaiele de proprii ochi în gropi uriașe precum sub un covor gigantic!

Pentru economie ești un consumator. Privește însă la coșul de gunoi. La o zi-două este plin de ambalaje, sticle, metale, plastic, plastic și iar plastic. Ești mai mult decât un consumator, ești un producător de gunoaie.

Așadar, revenim. Te întreb nu ce valoare ai, ci ce valoare aduci tu în lume? Ce dai la schimb pentru aceste privilegii? Care este contribuția ta? Ce aduci ca plusvaloare? Ce lași în urma ta în afară de gunoi?

Asta ca să nu mai vorbim de cel aproape 1 kg de dioxid de carbon pe care îl emiți în atmosferă zilnic doar prin respirație. Și dacă nu ai plantat niciun copac până acum ca să echilibrezi situația să știi că doar prin consumul de hârtie și alte elemente din lemn, distrugi în medie un copac matur pe an. Iar asta nu e tot. Prin însăși traiul modern ce impune consumul de electricitate, gaz, benzină sau motorină fiecare își mai aduce „contribuția” cu o cantitate între două tone și jumătate și unsprezece tone de dioxid de carbon pe an. La care se adaugă noxe, gunoaie, radiații, deversări de substanțe toxice, distrugerea stratului de ozon, modificări climatice și distrugerea habitatelor naturale ale altor specii. Din cauza noastră dispar 10.000 de specii în fiecare an!

După cum vezi, nu suntem doar în vizită prin această lume, ci chiar facem ditamai deranjul.

Și nu, nu mă înțelege greșit… nu sunt un ecologist și nici nu militez pentru ceva. Dar nu poți să ignori ceea ce este evident și să nu faci singur calculele. Avem viața ca materie primă… din ceea ce ADUCEM valoros în lume scădem ceea ce CONSUMĂM și vedem ce rămâne. Aceea este adevărata valoare. E pe plus sau pe minus?

Așadar, cu ce compensăm? Ce rămâne valoros în urma noastră? Adică: ce aduci tu ca plusvaloare în această lume?

★ ★ ★

S-ar putea să te consolezi cu gândul că ai o slujbă și că faci ceva… Nu te lăsa păcălit… dacă ai un job, nu despre asta e vorba. Mecanicul repară mașina poștașului, poștaș care duce corespondența casieriței de la supermarket, casieriță care servește pe electrician, electrician care repară instalația electrică a inspectorului de la bancă, inspector care dă credit băiatului de la cablu, băiat care la rândul lui rezolvă problema mecanicului auto cu semnalul TV. Slujbele sunt un fel de convenție de întrajutorare socială. Tu prin job-ul tău servești restul societății prin specializarea ta, iar toți ceilalți îți întorc contribuția prin specializările lor. De aceea brutarul va face pâinea cea mai bună, dar în schimb nu trebuie să știe să repare mașina, să schimbe instalația electrică veche, să cunoască hățișurile bancare pentru un credit sau să-și rezolve problemele cu semnalul prost de la cablu. El dă un serviciu societății, iar societatea îi dă la schimb tot ceea ce are nevoie. Toți pentru unul și unul pentru toți! Ca-ntr-un stup. Tocmai de aceea toți ceilalți nu vor trebui să știe cum se face pâinea și nici nu vor trebui să petreacă niciun minut în fața cuptoarelor încinse. Job-urile sunt un sistem cu circuit închis, așadar nu reprezintă plusvaloare. Dai ca să iei și iei doar cât dai. Este doar un schimb echitabil.

Și dacă ceea ce oferi prin slujba ta este achitat de ceea ce primești la schimb, atunci plusvaloarea este tot ceea ce oferi dincolo de această limită a schimbului. Întrebarea așadar devine mult mai simplă: ce oferi tu lumii în afară de fișa postului sau ce oferi mai mult decât este necesar sau decât se cere de la tine? Sau mai bine: ce dai fără a primi nimic în schimb?

★ ★ ★

Hmmm… ce ciudat. Am întrebat care este valoarea noastră pe pământ și am văzut că, deși viața este neprețuită, adevărata noastră valoare nu stă în faptul că SUNTEM, ci se ascunde în ceea ce FACEM. Iar din ceea ce FACEM doar ceea ce dăruiești dezinteresat sau acele lucruri pe care le dăruiești și care nu pot fi recompensate în vreun fel reprezintă de fapt adevărata plusvaloare pe care o putem aduce. Dacă te uiți la oamenii de valoare rămași în amintirea colectivă a umanității, indiferent că au fost compozitori, artiști, lideri spirituali, inventatori sau mari conducători, toți au dăruit. Au dăruit, nu au dat la schimb! A dărui înseamnă să dai fără să aștepți ceva înapoi și fără să ți-o ceară nimeni. Dar oare ce poți să dăruiești și, în același timp, să nu-ți poată fi cerut de nimeni, să nu poată fi subiect de troc, iar valoarea să nu poată fi cuprinsă într-o fișă a postului?…

Să dăruiești grijă, respect, compasiune, cunoaștere, șanse, visuri, omenie, să redai viață, încredere, zâmbete, speranță, libertate, să lupți împotriva nedreptăților și a răului, să lași în urma ta o lume mai bună, mai frumoasă și mai dreaptă, acesta este adevărata moștenire pe care o poți lăsa! Nu averile, măririle, orgoliile și gradele vor rămâne, ci ceea ce ai dăruit. Și tot ele sunt singurele lucruri care te pot face fericit aici și acum. Orice ai realiza, oricât de bogat ai deveni, orice funcție ai câștiga, fericirea și valoarea vieții nu vor fi în ele. De ce crezi că o grămadă de oameni săraci sau modești financiar sunt fericiți toată viața, în timp ce bogătași se aruncă pe ferestrele palatelor lor deși nimic material nu le lipsește? Pentru că fericirea și sensul existenței nu stau în ceea ce strângi, ci în ceea ce dai. Pentru că la fel de bine poți fi bogat și la fel de bine poți fi sărac și tot fericit să fii.

Dacă ai avut momente în care te-ai gândit la ce rost are viața ta pe acest pământ, dacă ai simțit că trebuie să fie ceva mai mult decât muncă-somn-muncă-somn, dacă ai simțit că uneori lucrurile pe care le faci parcă nu mai au nicio valoare și dacă te-ai simțit pierdut între cele 7 miliarde de suflete ce respiră în același timp cu tine pe pământ… atunci ai uitat să-ți hrănești sufletul tău în favoarea idealurilor de carton după care ai început să alergi. Ai uitat să dăruiești acele lucruri cu adevărat de valoare și prin ele însăși existența ta să prindă sens. Ai uitat că „dăruind, vei dobândi” și că doar așa viața ta devine valoroasă. Nu o faci pentru ceilalți, o faci în primul rând pentru tine. Nu ceilalți sau posteritatea ies în câștig, ci tu câștigi cel mai mult. Nimic nu se compară cu sentimentul euforic atunci când ajuți o persoană necăjită, când schimbi destine, când îndrepți o nedreptate sau când contribui decisiv la o realizare ce ajută lumea în care trăiești, nu-i așa? Atunci fii egoist, dăruiește!

Știu… mai e timp pentru așa-ceva. Acum trebuie să faci concesii pentru carieră. Îți tot spui că fericirea și valoarea lucrurilor pe care le faci o să vină un pic mai târziu, când o să reușești profesional… Totuși, dacă ar fi să tragi linie ca și cum mâine nu ar mai fi, ce valoare a avut UNICA ta existență? Ce valoare au avut toți acești ani? Dacă mâine s-ar termina totul… ai fost doar o furnică într-un mușuroi corporatist înlocuită fără niciun regret? Un câine fără stăpân călcat de o mașină, cu o existență transparentă, fără sens, fără rost, neregretat de nimeni, văzut mai mult ca o pagubă pentru șoferul și mașina care l-au călcat? Ce-ai lăsat în urmă? Cât ai valorat?…

Foto: fastcompany.com