FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

Recompense, așteptări și (ne)mulțumiri

Recompense, așteptări și (ne)mulțumiri

Recompensele și logica.

Adevăratele recompense sunt acelea pe care nici nu te așteptai să le primești. Celelalte sunt câștiguri urmărite și programate, precum un salariu așteptat la sfârșitul lunii pentru munca prestată – nimic în plus, doar ce s-a stabilit prin contract. Sec și fără prea multe satisfacții.

Dacă faci o faptă pentru a primi aprecierea celor din jur și (în cel mai bun caz) o primești, ce recompensă poate fi aceasta? Cu ce-ți hrănește sufletul, cum te poate face să evoluezi? Iar dacă aprecierea pentru care ai făcut acel lucru nu are să apară… răsplata se transformă în regret, în penitență și pierdere.

Și dacă faci o faptă fără să aștepți nimic în schimb, dar primești aprecieri neașteptate, poate fi această recompensă comparată cu cea de mai sus pe care ai planificat s-o primești? – nicidecum, ci este net superioară. Deși în exterior aprecierea este identică din partea celorlalți – aceleași cuvinte sau gesturi, în interiorul tău intensitatea trăirii este total diferită. Iar dacă nu ai să primești răsplata, te va afecta în vreun fel (pentru că oricum nu ai așteptat-o)? Dimpotrivă, te vei putea concentra pe adevăratele motive pentru care ai făcut acel lucru și vei putea merge mai departe fără nicio pierdere.

Așadar pot fi doar următoarele situații când faci un lucru:

Le primești Nu le primești
1) Să aștepți recompense Satisfacții moderate Dezamăgire, frustrare, furie.
2) Să nu aștepți recompense Satisfacții imense Serenitate

Cele două situații au fost consemnate din ce le mai vechi timpuri. Iată una de acum 2000 de ani: „Și dacă dați împrumut celor de la care nădăjduiți să luați înapoi, ce mulțumire puteți avea? […] faceți bine şi dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă” (Iisus)

Când faci un lucru și aștepți o răsplată pentru acea faptă tot un fel de schimb este: dai ceva și apoi aștepți să primești înapoi lucrul sau echivalentul lui. Doar neașteptând nimic în schimb, fără să pretindem recompense, răsplata poate „fi multă”.

Așadar, logica ne spune că adevăratele recompense sunt doar acelea pe care nici nu te așteptai să le primești.

Adevărul este că am căzut cu toții din când în când în capcana de a crede că ni se cuvine oarecum o răsplată sau o recunoaștere a unor eforturi depuse, mai ales dacă beneficiile directe ale faptei noastre erau îndreptate spre alte persoane. Este pur și simplu o capcană, s-o recunoaștem. Este un obicei la care trebuie să renunțăm, acela de a avea așteptări de la ceilalți.

Și la urma urmei cum poți emite niște așteptări de la alții, ce stăpânire ai asupra voinței altor persoane? Desigur că ar fi un gest drăguț să le primești, dar este o diferență între a le primi și a le pretinde. Singurele așteptări pe care trebuie să le emitem sunt de la propria persoană. Doar noi înșine suntem sub propria stăpânire și voință. Restul sunt doar variabile necontrolabile.

Cum să-ți înfrângi dorința de a emite așteptări? Doar exersând:

  • Fă un gest voluntar, fără să ți-o ceară nimeni;
  • Ajută oameni străini, de la care nu vei putea emite așteptări;
  • Refuză elegant o recompensă, o răsplată. Spune doar „nu merit, mulțumesc”;
  • Fă o faptă bună în ascuns, fără ca cineva să poată ști asta și ține-o doar pentru tine;
  • Exersează zilnic modestia autentică.

Așadar nu trebuie să emitem așteptări legate de recompense sau aprecieri într-o acțiune, ci orice activitate trebuie făcută concentrându-ne pe scopul ei inițial, nu pe răsplată. Stăpânirea acestei stări mentale nu se va realiza peste noapte, însă va necesita exersare și un nivel mai mare de conștientizare a acțiunilor noastre prin a ne întreba la începutul fiecărei acțiuni: „De ce fac asta?”. Dacă răspunsul este tot o formă de recompensă așteptată din partea celorlalți, întreabă-te din nou până când găsești adevăratul scop și stai concentrat doar pe el.

Recompensele și familiarizarea.

Un alt aspect interesant legat de recompense este acela al darurilor transformate în așteptări.

Când un gest este făcut pentru prima oară ne bucurăm de recunoștința celui ce-l primește, aceasta fiind recompensa. Cu cât familiarizarea persoanelor crește, cu atât gestul gratuit se transformă în așteptare din partea celuilalt, devenind cumva un gest normal, poate chiar o obligație.

Cu cât gesturile de același fel sunt repetate în mod constant sau orice tip de acțiune pozitivă și gratuită este îndreptată către un beneficiar în mod repetat, aceasta tinde să nu mai fie percepută ca atare, ci este denaturată la nivel perceptiv de către beneficiar odată cu creșterea gradului de familiarizare.

Acest lucru l-am resimțit mereu în calitate de manager. Cu cât un agent era ajutat mai mult sau cu cât gestul meu îl făceam și altora, cu atât considera că este de datoria mea să-l ajut. Considera întrucâtva că este meritul lui pentru ceea ce primea, chiar dacă lucrurile n-aveau legătură cu fișa postului a niciunuia dintre noi. Același lucru se întâmplă nu numai la job, ci în orice tip de activitate sau relație, cu prietenii sau chiar și în viața de cuplu. Gesturi simple precum spălatul hainelor, gătitul, curățenia, condusul mașinii sau cuvintele „te iubesc” tind să nu mai fie apreciate ca pentru prima oară din cauza gradului înalt de familiarizare.

Fiind noi înșine de multe ori victime ale familiarizării, tindem la rândul nostru să nu mai oferim acele recompense pentru simplul fapt că nu mai vedem meritul. Aici intervine altă problemă deoarece cei din jurul nostru vor reacționa în oglindă, comportându-se în concordanță cu propriul nostru comportament. Dacă noi nu oferim recompense, vom diminua șansele de a le primi la rândul nostru și deci șansele de a avea relații armonioase și vom fi tentați să abandonăm activități care aduceau atât de mult bine, doar pentru faptul că le considerăm neapreciate la justa valoare a efortului depus.

Este valabil și reversul medaliei: cu cât familiarizarea crește, simplul zâmbet prin care primeai recunoștința nu mai este suficient, începi să nu-l mai vezi, chiar dacă este acolo. Aceasta se întâmplă tot din cauza gradului înalt de familiarizare.

Cum poți diminua sau elimina efectele familiarizării?

  • Apreciază la rândul tău orice efort sau aspect pozitiv al celor din jur – chiar dacă nu au rezultate grozave, tot și-au dat întrucâtva silința;
  • Apreciază întotdeauna prezentul, ce ai, ce te înconjoară. Crește gradul de conștientizare;
  • Apreciază în funcție de efortul depus, nu de plăcerea generată;
  • Spune mai des un „mulțumesc” autentic celor din jur.

Recompensele și grupurile.

Cu cât o faptă are ca beneficiari un număr mai mare de persoane, acestea tind să diminueze meritele actului în sine, uneori chiar sustrăgându-se din postura de beneficiari. Faptul de a fi recunoscător cuiva poate fi un lucru prea mare unor oameni prea mici. Uneori acest comportament ascunde nevoia exclusivității gestului: dacă beneficiază mai mulți și nu doar el, nu se simte special.

Comportamentul în cadrul unui grup îl pot sintetiza prin experiența următoare. Într-una din zile am ales să răsplătesc echipa coordonată cu o plecare rapidă la munte, unde costurile de cazare au fost suportate din bugetul personal. Cabana arăta excepțional, peisajul mirific, iar condițiile de cazare peste așteptări. După 4 zile și 3 nopți de relaxare și activități recreative, ne-am întors la activitatea noastră. Costurile doar cu cazarea s-au ridicat la vreo 3.000 ron. Nu mică mi-a fost surpriza ca, ulterior, să aud agenți care se văitau de faptul că trebuiseră să împartă costul de benzină (undeva la 50 ron de persoană) sau că au cheltuit bani neprevăzuți pentru a-și cumpăra suveniruri.

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat, trebuie să consideri aceste forme de atitudine ca mecanisme de apărare a unor oameni speriați că nu au ce să ofere. Surprinși de această postură, nu au putut reacționa într-un mod coerent.

Alții o fac într-adins pentru că sunt conștienți de faptul că cu cât împing mai jos pe alții, cu atât consideră că ies în evidență într-un mod mai plăcut în cadrul unui grup. Vor da orice altă conotație acțiunilor tale pentru a-și salva propria imagine.

De ce ți le spun? Pentru că sigur ți s-au întâmplat și ție și ți se vor mai întâmpla.

Cine a greșit mai sus? Eu. Nu pentru că am făcut gestul, ci pentru că am emis așteptări. Pentru că acel „mulțumesc” nu a mai venit, dimpotrivă, iar asta m-a făcut să mă simt prejudiciat. Tendința naturală în oricare din situații este să te oprești din a mai face astfel de lucruri, dar asta te va coborî la nivelul unor oameni mici.

 ★ ★ ★

Precum câinele lui Pavlov am învățat să lucrăm pentru recompense încă de mici. Acestea, mână în mână cu pedepsele sau consecințele, ne-au ajutat să mergem pe calea cea dreaptă. Aprecierile fost pedagogi buni, însă e timpul să renunți la ei – ai crescut mare.

Dacă în copilărie dădeai locul tău în autobuz unui bătrân sau unei femei gravide pentru a-ți primi doza de cuvinte plăcute urechii și mângâieri pe creștet, acum e timpul să faci astfel de fapte doar pentru valoarea lor. Ce este mai important: scopul faptei sau aprecierile? Atunci concentrează-te doar pe ce este cu adevărat valoros, altminteri nu vei fi decât un fariseu.

Dă-mi voie să-ți recomand cu tărie exercițiul amintit mai sus, acela al unei fapte bune pe care să o ții ascunsă de toată lumea. Este cel mai greu dar și cel mai bun pentru a-ți întări mintea și spiritul și a te elibera de automatisme. E timpul nu să stingi becul lui Pavlov, ci e timpul să-l deșurubezi și să-l arunci, pentru că nu vei mai avea nevoie de el.

Nu zic că vei reuși peste noapte să nu mai ai așteptări, dar merită să încerci. Este un drum pe care o să mai cazi, dar important este să te ridici și să mergi mai departe pentru că de azi lucrurile îți sunt mai clare decât cristalul.

Florin Oprea

Foto: dailymail.co.uk

motivațional

Florin Oprea • 25 august 2014


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

FLORIN OPREA . EU