FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

nebunie

Pledoarie pentru nebunie

Apărarea: Onorată instanță, vă voi demonstra în cele ce urmează că cel ce citește acum aceste rânduri este nebun.

Cititorule, vreau să facem împreună un exercițiu care nu o să ne ia mai mult de 15 secunde. O să fie foarte interesant. Ești de acord? Bun…

a) Respiră adânc.
b) Acum numără în gând de la 1 la 10. Hai, numără! Aștept… 1, 2, 3
c) Acum numără invers, de la 10 la 1.

Îți auzi vocea interioară? Aaa… nu ai fost atent? Mai numără încă o dată în gând și „ascultă” numerele… Acea voce cu cine și pentru cine crezi că vorbește?

O, da. Tu nu ești niciodată singur. Ești cu tine.

Așadar nu există oameni singuri. Doar că anumiți oameni ajung în momente în care propria lor companie le face rău, vocea interioară îi face să-și tragă palme și să se mustre pentru te-miri-ce neîmplinire. Și-au propus să slăbească, dar nu se țin de dietă, și-au propus să meargă la sală dar mereu parcă apare ceva mai important, și-au propus să devină mai buni în ceea ce fac dar mâine este cel mai bun moment, nu acum. De aceea caută compania altora, ca să-și astupe dialogul intern. Cu cât se îndepărtează de calea pe care și-o doresc pentru ei și pe care au stabilit-o în momentele de luciditate cu ei înșiși, cu atât evită confruntarea cu sinele, cu atât se feresc de momentul bilanțului și al judecății. Rămași într-un conflict deschis cu sinele, nu-și mai vorbesc și simt nevoia să-și umple golul, vor să-și înlocuiască dialogul intern cu un simulacru, alergând după posibili confesori sau nu știu ce sfătuitori sau amici bine intenționați. Un palid înlocuitor, sincer vorbind, pentru că cine știe mai bine decât tine ce te doare și ce-ți dorești cu adevărat, și cine te iubește și-ți vrea fericirea mai mult decât tine? În niciun caz ceilalți.

Nu zic că nu e bună sau că nu dorim instinctiv compania altora, ci zic că ai mai avut și vor mai fi probabil momente în viață în care te vei simți atât de singur deși vei fi înconjurat de o mulțime de colegi și amici, iar tu nu vei înțelege în acele situații ce se întâmplă de fapt cu tine. Vei ști doar că nu ești menit să fii așa, să te simți ciudat de singur, neîmplinit și nefericit. Nu este starea ta naturală, iar echilibrul tău interior a fost cumva alterat.

Ca să ne lămurim de la început: adevărata singurătate nu este dată de lipsa din preajma ta a unor persoane, nu are legătură cu alții. Lipsa unei persoane lasă în suflet un gol ce nu poate fi umplut decât de dor, nicidecum de singurătate. Repet: lipsa unei persoane lasă în suflet un gol ce nu poate fi umplut decât de dor, nicidecum de singurătate. Asta nu este singurătate.

Adevărata singurătate este aceea când refuzi orice dialog interior umplându-ți urechile și capul cu zgomote de fond, bombardându-ți mintea cu orice stimuli pentru a bruia dialogul interior. Este tehnica struțului care, ascunzându-și capul în nisip, are impresia că tot astfel dispare și pericolul. Cu adevărat singure sunt acele persoane care își aprind televizorul de cum intră în casă, care se cufundă prea mult într-o muncă pe care nu și-o doresc sau care își fac o normă din a socializa cu oameni pe care ar vrea să-i impresioneze deși nici nu-i plac. Chiar dacă se vor duce la o petrecere ei tot singuri vor fi în pofida anturajului. Unii vor recurge chiar și la alcool, dar, deși pe moment ar părea că funcționează, tot degeaba.

Atunci este cu adevărat omul singur. Înconjurat de colegii de muncă nu-și mai aduce aminte când a zburat timpul la serviciu fără să-și mai asculte vocea interioară. Amputat mental, corporatistul a ajuns să fie mai singur decât cei din vârful munților.

Dalai Lama îndemna să petreci niște timp singur în fiecare zi și cel mai probabil tocmai pentru a te auzi mai bine. Începe să asculți de eul dinăuntrul tău. Să fii ascultător dar și îngăduitor cu el. Ați fi cei mai buni prieteni dacă i-ai da șansa asta. Abia apoi poți să pretinzi de la ceilalți să relaționeze cu tine.

Ești dificil și uneori prea țâfnos, nemulțumit cu ce ai dar și cu ce nu ai, iar asta pentru că cel mai probabil ești certat cu tine. Împacă-te și fii cel mai bun prieten al tău. Doar atunci și în deplin acord interior îți vei putea deschide inima cuiva. Cel cu care adormi noapte de noapte în pat nu va fi decât un străin până când nu vei face pace cu tine. Cum să înțelegi pe altcineva dacă pe tine nu te înțelegi, cum să iubești sau să pretinzi iubirea celorlalți dacă tu nu te poți iubi, și cum poți pretinde iertare de la străini dacă tu nu ești îngăduitor cu tine însuți?

Abia după ce ajungem la un numitor comun cu noi înșine și reușim să vorbim cu sinele într-o singură voce, doar atunci căutăm să ascultăm cu adevărat ce au de zis și ceilalți din jurul nostru. Doar atunci renunțăm în a fi doar sociabili în accepțiunea modernă și începem să dezvoltăm un real interes pentru cel din fața noastă. Și din a auzi abia acum asculți, și din a vedea abia acum înțelegi, iar vorbele încetează să mai fie simple cuvinte în eter și devin sentimente și trăiri.

În deplin acord interior, oamenii devin autentici, împăcați și fericiți. Da, chiar dacă sunt singuri pe o insulă pustie. Să faci ceea ce îți dorești pentru că asta îți dorești și să nu te îndoiești de alegerea făcută este din punctul meu de vedere definiția autenticității. Iar ea nu vine decât atunci când ești mulțumit cu tine, când trăiești împăcat cu propria persoană, iar dialogul interior este unul plăcut și prietenesc.

Există un exercițiu pe care l-am practicat și l-am promovat în cariera de vânzări. Acela ca dimineața, înainte de a pleca de acasă, să te uiți în oglindă și să te întrebi: „Dacă m-aș întâlni, aș face afaceri cu mine?”

Exercițiul este un foarte bun barometru deoarece, în mod surprinzător, de foarte multe ori răspunsul la întrebare este „nu”, iar asta pentru că nu suntem de acord la nivel intim cu noi înșine. Nu ne-am pus de acord, iar urmele se văd cu ochiul liber. Poate că ne-am îmbrăcat pentru a merge la serviciu dat fiind faptul că așa cere fișa postului sau, mai rău, pentru că șeful o să facă iar ca turbatul dacă nu ești la ora stabilită. Dar eul tău interior nu este de acord pentru că ați pierdut din discuție lucrurile importante cum ar fi: de ce trebuie să mergi la job cu adevărat? De este important pentru tine să depășești taget-ul? Și la urma urmei… îți mai amintești de ce ai acceptat slujba asta la început, ce ți-a plăcut când ți s-a spus „ești angajat”? Pentru că pe undeva pe drum se pare că ai uitat aceste lucruri.

Vezi tu, unul trebuie să plece la job pentru că așa i se spune, pentru că „trebuie”, iar celălalt nu vrea pentru că nu mai știe de ce pleacă de acasă, fiindcă nu acestea erau motivele cu care ați fost de acord la început. Conflictul intern se vede și în imaginea ta exterioară. Ceva îți spune atât ție cât și celorlalți potențiali clienți că nu e bine să facă afaceri cu tine. Dur? Păi tocmai ai spus-o mai devreme că nu ai face nici tu afaceri cu tine, atunci de ce ar fi ceilalți mai puțin pretențioși?

Același exercițiu îl poți face și tu pentru viața personală. Uită-te într-o oglindă. Uită-te bine, fără superficialitate. Privește-te în ochi și întreabă-te: „Dacă m-aș întâlni pe mine însumi, m-aș plăcea? Aș putea iubi persoana pe care o văd?”. Dezacordurile interne se văd și la exterior, chiar pe fața ta, iar dacă tu nu ești mulțumit de ceea ce vezi, de ce s-ar mulțumi altcineva?

Asemenea, ai grijă la ceea ce-ți spui sau la ce gânduri lași libere prin minte în aceste dialoguri interioare pentru că efectele se vor vedea cu siguranță. A-ți plânge de milă și a te compătimi, chiar dacă le faci cu gând de mângâiere și consolare, te vor convinge ușor-ușor că ești demn de mila celorlalți. Iar a-ți spune cuvinte ca „nu cred că o să reușesc” cu siguranță că nu va face din tine un învingător, dimpotrivă. La fel și cu jignirile – în niciun caz să nu te jignești vreodată atunci când vorbești cu tine, pentru că indiferent de ce ai făcut, nu ai făcut cu răutate.

Adevărul este că unii vor pune acest dialog interior pe seama celor două emisfere cerebrale – stângă și dreaptă – sau pe seama coexistenței sistemului limbic și a cortexului cerebral. Oricare ar fi suportul științific, dialogul există. Uneori ne felicităm, alteori ne criticăm, ne justificăm sau emitem judecăți. Punem întrebări, ne îndoim sau ne îngrijorăm. O spunem în gând sau cu voce tare, chiar dacă nu există nimeni să ne audă.

Ce este cu adevărat remarcabil la acest dialog interior este faptul că fericirea și starea de bine este strâns legată de gradul de intracomunicare și înțelegere cu sinele. Doar atunci când ai fost cu adevărat fericit acest dialog s-a transformat într-un singur glas poziționându-te în deplină armonie cu sinele la nivel intim. Deși singur în încăpere ai strigat de fericire de parcă te-ar fi putut auzi cineva. De fapt pentru tine vorbeai. Tu și pentru tine te bucurai într-un singur glas. Asemenea în situațiile în care te-ai simțit împăcat cu ceva, mulțumit de o reușită sau încrezător în propriile puteri,tot astfel ai experimentat un dialog în acord cu sinele, ca o singură voce.

Până când nu veți ajunge la același numitor comun, la aceeași voință, nu vei putea pretinde fericirea și succesul. Nu ajungi nicăieri dacă unul trage hăis iar altul cea.

Da, nu ești singur, obișnuiește-te cu asta. Fă-ți timp din când în când și mai vorbește cu tine.

Însuși Dumnezeu nu este singur. Este o singură Ființă, dar întreită în Persoane care comunică și se manifestă separat și totuși împreună, lucru care se vede și la facerea omului când Dumnezeu a zis: ”Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră. Iar dacă pe tine te-a făcut Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui, de ce ai crede că ești singur? Nu suntem niciodată singuri, ci doar certați… temporar.

Și da, onorată instanță, să vorbești cu tine, să asculți o voce interioară, să te mustri, să te împaci și să te încurajezi poate fi în ochii societății contemporane cel mai probabil o nebunie. De aceea pledez pentru nebunia clientului meu.

Florin Oprea

motivațional

Florin Oprea Florin Oprea • 21 decembrie 2014


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii