FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

haine

Hainele care vorbesc

Mulți domnitori, regi și împărați aveau obiceiul de a renunța din când în când la hainele împărătești și de a se amesteca în mulțime pentru a auzi cu adevărat părerile și nevoile supușilor. Dacă împăratul purta haine împărătești, atunci oamenii îl vedeau ca pe un împărat. Dacă acesta se îmbrăca în cerșetor, se putea amesteca fără probleme în mulțime nefiind recunoscut. Chiar dacă ar fi spus că el este împăratul, de cele mai multe ori tot nu ar fi fost crezut.

Spunem adesea că „hainele nu-l fac pe om”. Așa este. Sunt oameni între oameni, iar caracterul nu este dat de haine. Însă poate ca cel ce stă înaintea ta în haine ca de cerșetor să aibă un suflet nobil și un caracter deosebit, că până să-ți dai seama că în fața ta stă de fapt un împărat, tot îi întinzi niște mărunțiș ca de pomană.

Pe un om ajungi cu greu să-l cunoști cu adevărat. Doar în timp îl poți vedea în momentele cele mai dificile care arată cu adevărat din ce aluat e făcut. Uneori nu vei afla niciodată ce hram poartă în realitate chiar cel de lângă tine. Toți poartă niște măști, așa că nu te supăra dacă oamenii o văd mai întâi pe cea pe care alegi să o arăți prima, pe cea de mai la suprafață.

Prin haine comunicăm cu cei din jurul nostru. Le spunem ce gândim, în ce credem, care sunt valorile noastre, cât de mult ne iubim sau cât de multă încredere avem în noi înșine. Prin haine vorbim chiar înainte să deschidem gura! Și spunem atât de multe… Iar dacă ceea ce spunem este doar „ignoră-mă”, „nu vreau să vorbesc cu tine”, „nu mă pricep la nimic”, „nu îmi pasă de tine și nu te respect” sau „nu avem valori comune”, atunci de ce ne mirăm că suntem uneori judecați la prima privire după hainele, atitudinea și gesturile noastre chiar dacă nu am scos niciun cuvânt pe gură?

Atunci când ești invitat la o nuntă te îmbraci în haine de nuntă. Este modul tău de a respecta invitația și gazda evenimentului. Când mergi la o înmormântare, asemenea. Este modul de a spune „condoleanțe, sunt alături de voi în această pierdere imensă”. Atunci când te prezinți la un interviu pentru o poziție într-un mediu de afaceri și apari îmbrăcat cu haine de stradă, dă-mi voie ca intervievator să mă îndoiesc de intențiile și respectul tău pentru această întâlnire. Nu mă respecți și nu te respecți pe tine. Nu pot ști cât de competent ai fi dar știu cât de mult valorează în ochii tăi această întâlnire cu mine, iar pentru mine poate fi de ajuns. Poți să fii absolut genial, dacă te porți ca un idiot, ești un idiot, iar dacă te arăți dezinteresat, de ce aș fi eu împotriva voinței tale și să te oblig să mergi pe un drum pe care nu vrei să pășești?

Ciudat este totuși că fiecare din noi nutrește în adâncul sufletului ca ceilalți să vadă dincolo de haine. Să vadă eul nostru în unicitatea lui. Dar cum să facă asta dacă nu-i lăsăm? Ne îmbrăcăm cu haine ce ne izolează la propriu și la figurat de ceilalți și îi țin la distanță. Hainele vorbesc, iar dacă nu înveți să controlezi ceea ce „spui” prin ele, trebuie să-ți asumi și rezultatele. Este ca și atunci când nu treci prin filtru ceea ce scoți pe gură și te aștepți ca interlocutorul tău, deși jignit de cele tocmai spuse ca din topor, să vadă bunele tale intenții. E absurd.

Haina îl face pe om. Dacă o femeie s-ar duce la un nou ginecolog pentru prima oară și acesta ar fi îmbrăcat în haine sport crezi că i-ar mai trece acesteia prin cap să-l lase să se apropie pentru consult? Sau ce încredere ai avea dacă pe scaunul consilierului de la bancă ai găsi pe cineva îmbrăcat în haine de zidar? În sens invers, nicio persoană îmbrăcată la patru ace nu ți-ar da impresia că ar fi vreun expert în grădinărit. Dacă cineva se îmbracă ca un cerșetor, de ce se miră că oamenii îl tratează ca pe unul? Dacă cineva se îmbracă într-un anumit fel își asumă și prejudecățile deoarece 90% din informații ne parvin prin văz și sunt imediat corelate cu experiențele anterioare. Așa funcționăm.

Uniformele în sine reflectă în societate gradul de competență a unei persoane într-un anumit domeniu. Este un fel de a spune: „sunt instalator – mă pricep la chestiuni dintr-astea”, „sunt director de bancă și sunt un om foarte responsabil”, „sunt doctor și salvez vieți”, „sunt măturător și nu pot mai mult de atât”. Dacă nu ai acces la conținut, de ce ar fi greșit în a-ți face o primă impresie și a judeca un produs în primă instanță doar după ambalaj, marcă și etichetă?

Dacă nu dai doi bani pe tine și te porți ca un cerșetor, cine ai vrea să te prețuiască mai mult? Dacă nu te respecți mai întâi pe tine, cine crezi că o va face?

Într-o emisiune la radio un ascultător povestea că la coada de la ghișeul unei bănci s-a așezat și un muncitor fugit parcă de la serviciu. În timp s-a dovedit că acesta era de fapt patronul firmei de construcții, iar ascultătorul își exprima regretul pentru că îl etichetase deja ca pe un simplu muncitor. Rând pe rând ascultătorii care i-au urmat intervenției au întărit faptul că judecau oamenii după aspect, consimțind în același timp ideea că acest lucru nu ar fi un unul cu care s-ar mândri.

Acel regret al ascultătorului prin care „îl judecase greșit” pe patronul firmei după aspect mă obligă să mă întreb: dacă a judeca ca primă impresie pe cineva după modul în care acesta se îmbracă și se arată lumii este greșit, de ce ar fi corect să judecăm oamenii după funcție? De unde știu eu că era un manager bun și nu doar un meseriaș priceput care muncea cot la cot cu angajații săi și care ajunsese patron doar prin conjunctură? Și de ce ar fi mai răsărit un director de firmă de construcții decât muncitorul în care era îmbrăcat? De ce pretindem mai mult de la un cercetător decât de la un măturător al străzii?

Pentru că nivelul așteptărilor noastre este altul. Pentru că ne-am obișnuit să avem anumite așteptări legate de competența într-un anumit domeniu în funcție de modul în care se îmbracă cel dinaintea noastră. Avem anumite așteptări de la cineva îmbrăcat în electrician și altele de la cel ce poartă haine de avocat.

Într-adevăr, într-o lume ideală nu ar trebui să existe „un simplu muncitor”. Ci un om unic, o ființă unică și minunată. Dar lumea noastră nu este una ideală. Și nu știu prin ce magie se dovedește aproape de fiecare dată că muncitorul nu este altceva decât… un simplu muncitor. Desigur, există și excepții, dar sunt atât de rare…

Adam D. Galinsky, profesor la Școala de Management de la Universitatea Northwestern a mers chiar mai departe. El a făcut un studiu în care a comparat rezultatele la testele de atenție ale unor grupuri de studenți care purtau diferite haine. În primul studiu au participat studenți care purtau haine de stradă, iar alții care purtau halate albe de laborator. Rezultatele studiului au demonstrat că cei care purtau halate albe au făcut de două ori mai puține greșeli față de colegii lor care au făcut testul fiind îmbrăcați cu haine obișnuite.

În al doilea studiu studenții participanți au fost împărțiți în trei grupuri: în primul grup studenții purtau un halat alb de doctor, în al doilea grup studenții au purtat același halat alb însă de care știau că este un halat de pictor, iar studenții din ultimul grup au purtat haine obișnuite, având halatul pe masa de lucru în timpul testelor, putând doar să-l privească și știind că este unul de doctor.

Din nou, cele mai bune rezultate le-au avut de departe cei din grupul studenților care au purtat halatul de doctor, celelalte grupuri având rezultate asemănător de slabe. Așadar nu este doar suficient să ai lângă tine halatul de doctor, ci este important să-l porți, să-l vezi și să-l simți pe corpul tău, iar astfel, având conștiința a ceea ce reprezintă, acesta ajunge să-ți influențeze procesele psihologice.

Dacă ai mai multă încredere într-o persoană îmbrăcată într-o uniformă că s-ar pricepe mai bine la anumite lucruri, tot astfel și noi înșine avem mai multă încredere în noi purtând-o. Pentru că și noi suntem întrucâtva „ceilalți” și emitem așteptări, ridicând ștacheta chiar dacă vorbim despre propria persoană. Dacă există așteptări de la noi emise fie din partea altora, fie chiar din partea noastră, atunci gradul nostru de implicare este mai mare. Halatul de doctor se constituie în această situație ca o ancoră comportamentală.

Hainele sunt precum zâmbetul. Chiar dacă este fals, acesta ajunge să ne influențeze starea de spirit, făcându-ne să ne simțim mai bine. Tot astfel, deși ținuta este în general expresia a ceea ce simțim și credem, îmbrăcându-ne într-un anumit mod ajungem să ne modificăm starea de spirit.

Hainele îl fac pe om? Cu siguranță că hainele transmit celorlalți mai multe lucruri decât vrem să admitem, iar percepția celorlalți este influențată destul de mult de „ambalajul” în care ne livrăm imaginea și în consecință influențăm așteptările celorlalți. Mai mult, hainele pot influența în sens invers chiar și starea noastră de spirit, atenția și gradul de competență. Sau așa cum spunea Adam D. Galinsky: „Hainele invadează corpul și creierul, punând pe cel ce le poartă într-o stare psihologică diferită”.

Hainele vorbesc cu ceilalți, iar nouă ne șoptesc continuu la ureche.

Însă… hainele îl fac pe om, cu adevărat om? Niciodată.

Florin Oprea

dezvoltare personalăvânzări

Florin Oprea Florin Oprea • 15 martie 2015


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii