FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

Monomit - Călătoria eroului

Călătoria eroului: „Până la capătul lumii, vă rog. Doar dus.”

Toți tânjim în a ne întoarce acasă. Uneori ca să arătăm ce mari și tari am devenit în lunga călătorie sau că acum suntem copiii de care se poate mândri oricine. Alteori ne întoarcem pentru a ne linge rănile, pentru a ne ostoi setea și a ne găsi un pic de tihnă.

Dar în realitate… întotdeauna ne întoarcem pentru că nu vrem să fim singuri. Trăim în memoria locurilor și în amintirile persoanelor apropiate. Ne adăpăm din imaginea noastră reziduală ce se găsește în locuri și în oameni. Ne regăsim.

Timpul are însă rânduiala lui, iar locurile se schimbă, prietenii pleacă, iar cei apropiați dispar.

Atunci unde mai e acasă?

Vezi tu, nu există nicio întoarcere triumfală a eroului. Nu există niciun alai care să-i aclame întoarcerea mult așteptată, niciun palat și nici tovarăși de drum ca-n povești, loiali până la moarte. Te întorci în aceleași locuri, dar nu mai e nimic la fel. Vorbești cu oameni, dar nici ei nu mai sunt aceiași. Timpul i-a schimbat, timpul i-a risipit, timpul i-a împuținat.

Cine sunt cei care au năvălit în locurile în care odinioară eu eram rege? Ce sunt cu atâtea generații care au tot apărut și continuă să apară? Ia uite la ei!?… cândva eu eram în locul lor, eu eram stăpân aici… Unde este alaiul? Unde sunt trâmbițele? M-am întors!

Nu există nicio întoarcere a eroului acasă. Este de fapt un alt loc, un alt timp, alți oameni. E o altă etapă distinctă a călătoriei noastre. Este continuarea drumului. Deși familiar, e doar precum un deja-vu care-ți străfulgeră pentru o fracțiune de secundă mintea. Totul e schimbat.

Asumă-ți călătoria, eroule. Nu există întoarcere. E o călătorie cu multe schimbări de direcție, dar în care niciodată nu revii cu adevărat de unde ai plecat.

Din copilul fericit devii adolescentul curajos, apoi tânărul îndrăgostit și visător, apoi angajatul model, părintele responsabil și tot așa. Duci lupte din ce în ce mai diverse și de care nici nu știai că pot exista. Dar totodată devii din ce în ce mai surprins de imaginea ta din oglindă și pe care o simți că e tot mai în neconcordanță cu vârsta de care îți aduci aminte că o aveai ultima oară. Îmbătrânești. Nu te vei mai întoarce niciodată cu adevărat.

Așa că fă-te confortabil și bucură-te de peisaj… Timpul este însuși vizitiul. Și dacă tot nu stă pe loc, ai putea măcar să-i spui din când în când pe unde să te ducă. Nu „unde” să te ducă, ci „pe unde” să te ducă. Căci în această călătorie nu poate fi decât o singură destinație finală pentru noi toți. În rest suntem doar în trecere. Viața e o călătorie.

„Până la capătul lumii, vă rog. Doar dus.”

Florin Oprea

Foto: „Return of a forgotten hero” de eronzki999

dezvoltare personală

Florin Oprea Florin Oprea • 6 decembrie 2015


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii