FLORIN OPREA . EU

Eu cu mine…

Ana are mere

Probabil că este de notorietate faptul că marele artist Constantin Brâncuși l-a cunoscut la Paris pe genialul inventator român Henri Coandă în perioada în care acesta din urmă a cochetat cu sculptura sub îndrumarea maestrului Rodin, maestru cu care de altfel a lucrat pentru o scurtă perioadă și Brâncuși

Ce nu este știut probabil este regretul lui Brâncuși în ceea ce-l privește pe Coandă, care prezenta un talent artistic aparte ce i-a atras atenția marelui artist. Brâncuși ar fi dorit ca acesta să se dedice sculpturii și artei în general. Totuși, chiar dacă nu și-a lăsat amprenta în istoria omenirii ca sculptor, această experiență l-a ajutat mult pe Coandă, după cum mărturisea: „În tinerețe am acordat o mare parte din timpul meu, și așa extrem de drămuit, sculpturii, pe care mai întâi mi-am însușit-o teoretic în școala germană a reliefului, după care am început să lucrez, bucurându-mă de aprecierile și îndrumările unui Bourdelle. Atelierul lui Rodin mi-a dezvăluit lumea esențelor, a căror aprofundare m-a apropiat miraculos de intuirea unor probleme de navigație aeriană extrem de subtile. Apoi prietenia mea cu marele artist Brâncuși, făuritorul acelei ‘Paseri măiastre’, m-a îndemnat spre filosofie, spre înțelegerea deplină a înălțimilor ca senzație fizică, ca aspirație umană. Alături de Brâncuși am realizat câteva monumente intrate azi în anonimat. M-a impresionat foarte mult că în tot ce făcea acest om admirabil, legea de fier a vieții și artei sale a fost aceea de a nu imita, de a nu se lăsa sedus de modele înaintașe celebre. Întotdeauna a ținut să aibă o identitate egală cu sine. De altfel, sub alt aspect, ori de câte ori avea prilejul se afișa că este român, și încă oltean… Dacă m-ați întreba când anume am învățat să inventez, vă răspund sigur: atunci”.

Apropierea de sculptură a avut înrâuriri asupra destinului lui Henri Coandă dincolo de imaginat la acel moment, de altfel acesta continuând să cocheteze cu sculptura până la sfârșitul vieții. Însă ce s-ar fi întâmplat dacă Henri Coandă ar fi ales pasiunea sculpturii în detrimentul invențiilor așa cum și-ar fi dorit-o însuși Brâncuși sau ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi încercat să le facă pe amândouă în aceeași măsură? Ar mai fi adus la realitate geniul mașinăriilor rupte parcă dintr-un viitor pe care omenirea însăși nu era pregătită să le primească încă? Și aici vorbim despre inventarea motorului cu reacție și implicit a efectului Coandă, propulsia aerodepresivă, farfuria zburătoare Coandă (Aerodina lenticulară), studii asupra antigravitației (biogravitoni) și multe altele. Desigur, cultura generală lărgește orizonturile însă numai concentrarea asupra unui singur lucru aduce rezultate remarcabile.

Este precum atunci când ești mic și trebuie să aduni niște mere împrăștiate pe jos. Copil fiind, poți lua în mâini un singur măr fără să-l scapi; crescând ajungi să iei două – câte unul în fiecare mână; iar mai târziu reușești să aduni cu mâinile goale cel mult câteva. Pur și simplu nu poți să ai totul. Concentrează-te pe mai puțin, dar cu rezultate mai bune. Concentrează-te pe ceea ce ți-ar plăcea să faci în viață sau pe domeniul în care ai șanse maxime să faci performanță.

Concluzia #1: Nu poți să le faci pe toate la un nivel de excelență. Concentrează-te pe un singur lucru.

Însă, pe când unii descoperă din timp la ceea ce sunt buni sau ceea ce le place cu adevărat să facă în viață și-și urmează calea, alții, din păcate, descoperă mult prea târziu sau chiar deloc. Iar ca să reușești nu e suficient să descoperi aceste lucruri, ci trebuie să le și urmezi având nevoie să investești timp, pasiune și studiu.

Timp, pentru că nu poți arde etape și nici scurtături nu prea există. Vinul nu se învechește mai repede sau mai bine dacă îl rogi frumos. Și chiar dacă gonești pe autostradă cu viteză dublă decât cea legală, tot e nevoie de timp ca să ajungi la destinație. Până și omul ajunge la o anumită maturitate în câteva zeci de ani și chiar de-ar fi vorba despre Făt Frumos din basme care „creștea într-un an cât alții în șapte”, vorbim tot de ani și nu de-o pocnitură din degete.

Pasiune – acel foc interior care îți dă aripi și care te ține alert. Ea este sursa determinării și a victoriei. Este cea care te ține concentrat pe ceea ce întreprinzi și adrenalina care te face să nu simți durerea micilor eșecuri efemere precum atunci când eram mici și abia acasă descopeream tot felul de răni pe care le căpătasem în pasiunea jocurilor noastre de copii.

Și studiu. Indiferent de cât de bun și priceput ai părea într-un anumit domeniu celor din jur, pentru a străluci cu adevărat e nevoie de studiu. Isaac Newton însuși mărturisea aportul tuturor celor care îi precedaseră geniul: „Dacă am văzut mai departe decât alții este pentru că am stat pe umerii uriașilor”. Este un alt mod de a spune: „am studiat”.

Din acest punct de vedere oamenii sunt cumva o specie aparte de alergători la proba de ștafetă: ne naștem, preluăm ștafeta cunoașterii și o ducem din acel punct un pic mai în față, pentru fiecare domeniu existând cel puțin câte o ștafetă care așteaptă să fie dată mai departe.

Folosești un telefon mobil, internetul, un computer, televizorul, conduci o mașină și zbori cu avionul, iar când te îmbolnăvești beneficiezi de analize și tratament? Acestea sunt doar câteva aspecte ale civilizației de care te bucuri având în cel mai frumos caz doar idei vagi referitoare la principiile și tehnologia care le stau la bază. Însă dacă mâine ar fi un cataclism la nivel planetar și întreaga civilizație ar dispărea în afară de tine și câțiva supraviețuitori… ce ai putea să reproduci din civilizația pe care tu ai avut privilegiul să o vezi cu proprii ochi spre deosebire de cei ce-ți vor urma? Cum și din ce se face cimentul? Cum poți face rost de fier din natură și cum îl poți oțeli pentru o biată lamă de cuțit? Scoate-ți din minte plasticul și nici nu te gândi la electricitate sau utilaje motorizate fără elementele de bază. Iar dacă te-ai îmbolnăvi cam ce abilități și cunoștințe ai putea pune la bătaie pentru propria viață și sănătate?… Despre sateliți sau procesoarele computerelor va rămâne doar să le povestești urmașilor ca pe niște basme și legende la focul de seară.

Acesta este studiul: să te pui la punct într-un domeniu și să preiei cât mai mult din cunoștințele lăsate ție ca moștenire și ca o ștafetă de toți cei ce te-au precedat în acea sferă de activitate. Să te bucuri de zecile de mii de gânduri geniale, de creativitatea tuturor celor de dinaintea ta, și să pleci la drum deja de la ultimele concluzii la care au ajuns unii care poate au fost cu mult mai isteți decât noi, dar cărora timpul nu le-a fost veșnic de partea lor. Să stai pe „umerii uriașilor”. Iar dacă vei pune cap la cap unele lucruri și vei adăuga un pic de creativitate, pasiune și muncă poate că vei fi destul de bun să duci ștafeta mai departe măcar un pas și să excelezi într-un domeniu. Dar nu poți să participi la mai multe curse de ștafetă în același timp. Trebuie să te hotărăști.

Concluzia #2: Nu poți să le știi pe toate. Concentrează-te pe un singur domeniu.

Oricât de mult ne-ar plăcea să credem, nu există nicio mare figură a omenirii care să fi realizat ceva deosebit fără studiu, fără pasiune și pur și simplu peste noapte. Studiul implică pasiune, altfel este doar o sentință de executat, o slujbă oarecare pentru care primești un pumn de bani la sfârșit de zi. Pe de altă parte, pasiunea fără studiu, fără exercițiu și perfectare, este doar un alt talant îngropat pe care ți l-ai folosit doar în mod întâmplător și l-ai lăsat să ruginească de nou. Și amândouă, atât pasiunea cât și studiul, pot fi lăsate să se decanteze și să dospească doar în timp.

Realizările sunt precum sudoarea frunții: nu apar fără munca și nici într-o clipită de aceea doar pasiunea pentru acel lucru poate fi liantul care să le țină toate strânse. Ca alergatul pe bandă: nu transpiri într-o secundă, iar atunci când o faci și lucrurile devin cu adevărat grele, doar pasiunea pentru ceea ce faci te poate ține în continuare pe banda de alergat.

Dacă eram nemuritori atunci am fi avut timpul să încercăm din curiozitate de toate, mai plăcute sau mai puțin plăcute. Însă, din păcate, timpul este prea scurt și cu o voință aparte de a noastră de aceea trebuie să cauți cu privirea la ceea ce-ți place și-ți stârnește pasiunea. Nu are rost să fie altfel. Doar nu vrei să ajungi la apusul vieții ca marea majoritate a oamenilor care regretă că nu au făcut în viața ceea ce le-ar fi făcut cu adevărat plăcere, ci au făcut ceea ce au vrut ceilalți din jurul lor să facă.

Concluzia #3: Nu ai timp să le încerci pe toate. Concentrează-te pe ceea ce-ți place.

Adu-ți aminte de exemplul cu merele. Dacă vrei să iei un altul, cel mai probabil că va trebui să lași ceva jos. Și ca să poți să faci ceva cu el ar trebui să ai cealaltă mână liberă. Concentrează-te pe un singur lucru la care te descurci destul de bine sau care îți face mare plăcere și perfecționează-te.

Ai grijă să-ți iei destul timp de gândire și introspecție înainte de a pleca la drum și să nu te pripești în a face alegerea. Pentru că îți va lua poate mai bine de 10 ani ca să devii cu adevărat bun într-un anumit domeniu, iar ca să-ți dai seama peste ani că ai plecat pe un drum greșit, asta înseamnă să anulezi toți acei ani și să o iei iar de la capăt. Dacă acum simți că nu mergi pe drumul tău oprește-te pentru o clipă și gândește-te bine. Alege cu cap, alege bine, alege definitiv.

Mie mi-a luat vreo zece ani să devin cu adevărat bun în ceea ce fac deși la început de drum aveam impresia că nu o să fie prea complicat pentru mine și că o să ajung la acest stadiu mult mai repede. Cu timpul mi-am dat seama că sunt multe de învățat și chiar și acum nu am terminat acest proces. Totuși am ajuns mai mult decât competent în domeniul meu, însă norocul a fost că mi-am urmărit de tânăr pasiunea și nu m-am lăsat distras. Norocos, o mărturisesc. Puteam la fel de bine să rătăcesc drumul furat fiind de mirajele și iluziile celor din jur. Tocmai de aceea am scris aceste rânduri: ca alții să nu fie la mâna norocului, ci să știe că înainte de a urma dorințele altora, trebuie să-și urmeze vocea inimii.

Aș vrea ca la sfârșitul acestor rânduri să poți spune: „Nu, Ana nu are mere. Ana are un singur măr și se descurcă grozav.”

Concentrează-te pe un singur lucru și fă-l cu adevărat bine. Nu te lăsa distras. Nu asculta părerile altora. Fă ce-ți place cu adevărat. Devino grozav.

Florin Oprea

motivațional

Florin Oprea Florin Oprea • 19 februarie 2015


Articolul precedent

Următorul articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată / Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii